Radu Ștefan Bănică a vorbit despre relația cu tatăl lui. Tânărul a spus că primește sfaturi de la celebrul artist căruia îi apreciază mult cariera. Într-un interviu pentru Viva.ro, protagonistul nostru a vorbit și despre parcursul lui profesional, proiectele pe care le are, dar și despre planurile pe care și le-a făcut pentru Sărbători.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Radu Ștefan Bănică nu vorbește foarte des despre familia lui, dar de data aceasta ne-a dat câteva detalii despre relația pe care o are cu celebrul lui tată. Tânărul artist a spus că primește sfaturi de la Ștefan Bănică și a ținut să menționeze și că este recunoscător pentru anul bun pe care l-a avut.
Cum este relația dintre Radu Ștefan Bănică și părinții lui, Ștefan Bănică și Camelia Constantinescu
Radu Ștefan Bănică a avut un an pe cinste. Are o iubită frumoasă, iar pe plan profesional i-a mers de minune. Relația cu părinții lui este una foarte bună, la fel și cea cu sora lui, Violeta. Fiul lui Ștefan Bănică a trecut un casting și a fost cooptat pentru un serial de la Antena 1. Într-un interviu pentru Viva, el a vorbit despre anul care se încheie, dar nu numai.
Pentru că suntem la final de an, fă un bilanț, te rog. Cum a fost acest an pentru tine?
A fost un an plin de realizări. Am făcut un an muzică, am făcut un an în cadrul piesei Oedip la Teatrul Bulandra și am sfârșit anul cu brio, fiind distribuit într-un nou serial la Antena 1.
Ți-ai dorit acest lucru? Să joci într-un serial?
Mi-am dorit, da. Nu mă așteptam. A venit propunerea când chiar mă așteptam mai puțin. După o probă de casting s-au întâmplat toate cele și filmăm din luna august 2025.
Radu Ștefan Bănică: 'Noi am avut o altfel de abordare asupra lucrurilor și a vieții…'
Am citit o declarație de-a ta, unde ai spus că nu te-a băgat numele Bănică la teatru. Ce ai vrut să spui? Ce ai vrut să subliniezi?
Prin faptul că, în industria aceasta, după ce ajungi cineva vin proiectele nominale, până atunci trebuie-indiferent de cât de talentat ești- să dai o probă.
Sau indiferent al cui băiat ești, că probabil asta ai vrut să spui.
Da, așa este.
Spune-mi, tu ai fost copleșit de celebritatea tatălui tău?
Nu știu dacă am fost copleșit, pentru că, de când m-am născut, am avut contact cu celebritatea tatălui meu. Deci pentru mine n-a existat altceva înainte ca să pot să compar, așa că nu știu ce să spun.
Așa că te-ai obișnuit cu ideea…
Pentru mine e ceva normal.
Radu Ștefan Bănică: 'Sunt o fire sinceră, nu neapărat foarte deschisă…'
Că și tatăl tău, la rândul lui, a avut un părinte foarte cunoscut și foarte talentat.
Da. Așa că noi am avut o altfel de abordare asupra lucrurilor și a vieții.
Dar crezi că este mai ușor să fii fiul unui om celebru sau este mai greu, că porți povara numelui?
Este și ușor și greu. E și avantaj, dar e și dezavantaj. Pentru că, fiind băiatul cuiva, lumea te știe înainte să te cunoască. Așa, având alt nume, te cunoaște și abia apoi te știe.
Am văzut un podcast în care ai povestit cum ai debutat și cum tremurai de emoții. Am îndrăgit foarte mult la tine sinceritatea cu care tu ai povestit aceste lucruri. Ești, de obicei, o fire deschisă?
Da, sunt o fire sinceră, nu neapărat foarte deschisă. Și mai ales în poveștile pe care le spun și mai ales sfaturile pe care le dau, încerc să ajut alți tineri, care la rândul lor vor să intre în această industrie. Pentru că e loc pentru toată lumea.
Radu Ștefan Bănică: 'Primesc sfaturi…'
Tatăl tău îți mai dă sfaturi? Îl întrebi? Mama ta?
Primesc sfaturi, dacă întreb. Primesc și dacă nu întreb. E ok.
Ce îți dorești pentru anul 2025?
Îmi doresc să triplez tot ce am făcut anul acesta.
De sărbători ce faci?
Petrec cu familia, ca de obicei.
Foto: Facebook.