Cum au făcut față provocărilor Cristi și Gabriela Iacob în competiția Power Couple: "Era o chestie nouă și pentru mine, n-aș fi mers..."

 Radulescu Ruxandra
.

Cum au făcut față provocărilor Cristi Iacob și Gabriela Iacob, în competiția Power Couple. Cristi Iacob și soția lui, Gabriela, au fost unul dintre cele 9 cupluri de la Power Couple de pe Antena 1. Actorul și soția sa și-au unit destinele în urmă cu 12 ani, iar faptul că se cunosc atât de bine i-a ajutat să treacă peste obstacolele întâlnite în competiție. Aceștia au fost însă eliminați, ulterior, după CRBL și Elena.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Cristi Iacob, unul dintre cei mai apreciați actori de teatru și film de la noi din țară, a acceptat provocarea Power Couple, alături de soția lui, Gabriela. Cei doi sunt căsătoriți de 12 ani, iar de-a lungul timpului, și-au fost alături la bine și la greu. Faptul că sunt în armonie unul cu celălalt s-a văzut și în show-ul de la Antena 1, unde Cristi Iacob și Gabriela au descoperit că fac o echipă bună chiar și când este vorba de experiențe pline de adrenalină. Recent, actorul și-a exprimat aprecierea față de partenera sa de viață, fără de care recunoaște că nu ar fi putut face față într-un show de aventură. Ei au fost al doilea cuplu eliminat din concurs.

cristi-iacob-si-sotia-sa-gabriela-moment-ciudat-inainte-de-casatorie-am-dat-o-declaratie-la-primarie-cum-ca-nu-suntem-rude-de-gradul-intai-8_49274700cristi-iacob-si-sotia-sa-gabriela-moment-ciudat-inainte-de-casatorie-am-dat-o-declaratie-la-primarie-cum-ca-nu-suntem-rude-de-gradul-intai-8_49274700

Cum au făcut față provocărilor Cristi și Gabriela Iacob, în competiția Power Couple

Deși este obișnuit cu platourile de filmare, Cristi Iacob nu s-a așteptat la aventurile prin care a trecut alături de Gabriela la Power Couple. Cei doi au fost eliminați la scurt timp după CRBL și soția lui, Elena.

Citește și: Cătălin Măruță recunoaște că a investit bani în filmul „Tati part-time’: „E un produs privat. Noi suntem acționari la acest film’. De ce a fost selectată fiica lui, Eva, în distribuție

Citește și: Ce studii are Romina Gingașu, soția lui Piero Ferrari. A plecat dintr-un sat, din România și a ajuns miliardară: „Sunt ca tatăl meu, el se gândea la viitor, nu la trecut'

Citește și: Cine este Ioana Stan, iubita lui Radu Drăgușin. Cu ce se ocupă tânăra și cum se înțelege cu mama fotbalistului

Cei doi au avut parte de experiențe dificile, însă faptul că au fost unul alături de celălalt i-a ajutat și motivat să le depășească.

'Era o chestie nouă și pentru mine. Nu mai fusesem în genul asta de emisiuni. Practic era o descoperire, ușor a fost că era ea lângă mine, pentru mine, cel puțin', a declarat Cristi Iacob,

Gabriela Iacob, o persoană discretă care preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, a mărturisit că nu ar fi mers într-o astfel de emisiune cu nicio altă persoană în afară de soțul ei.

'Eu n-aș fi mers nicăieri într-o emisiune altfel decât așa. Și de asta cumva da, a fost ușor', a declarat Gabriela Iacob.

Ce cupluri au fost eliminate acum de la Power Couple

Până în prezent, două cupluri au fost eliminate del a Power Couple. Este vorba despre CRBL și soția lui, Elena, și Cristi Iacob și soția lui, Gabriela.

Cristi Iacob și soția lui, Gabriela, au fost eliminați de la Power Couple în ediția difuzată pe 14 februarie, la Antena 1. Actorul a fost impresionat de reacția celorlalți concurenți, afectați de faptul că el și soția sa părăsesc concursul. Radu Siffredi chiar a început să plângă, mărturisind că s-a atașat mult de artist, ca de un prieten.

„Vezi oamenii în stare pură, cu sufletele rupte în două, au fost rupte în două, de-o parte unii, de-o parte alții. Nu a contat nici măcat votul sau numărătoarea voturilor, asta e o prostie. Faptul că niște oameni au ținut așa de tare la noi asta contează mai mult decât orice. Adică mai mult decât o pierdere, este un câștig.

E o pierdere în aparență a unei probe sau a unor probe, dar un câștig enorm uman și eu cred că asta contează mai mult decât orice premiu de pe lumea asta. Cel mai mare premiu din viața meade actor au fost iubirile oamenilor’, a spus Cristi Iacob, la Power Couple.

FOTO: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton