Recent, Ema Oprișan a dezvăluit pe Instagram că Răzvan Kovacs a părăsit-o pe ea și pe copiii lor, dar s-ar părea că problemele s-au rezolvat între ei. Cei doi foști concurenți de la Insula Iubirii au apărut la același eveniment, împreună, cu copiii lor și pare că au decis să mai dea încă o șansă căsniciei lor.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs au avut tot timpul o relație cu suișuri și coborâșuri, iar fanii emisiunii Insula Iubirii au fost martori la certurile, despărțirile și împăcările lor. În emisiune s-au despărțit, după ce Ema a pus punct relației din cauza aventurii lui Răzvan cu ispita Daria. Cu toate acestea, când s-au întors în țară, cei doi s-au împăcat, s-au căsătorit și au anunțat că așteaptă un copil.
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs s-ar fi împăcat, după ce ea l-a acuzat că și-a abandonat familia
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs s-ar fi împăcat, după scandalul de zilele trecute și ar fi uitat de toate problemele din căsnicia lor. Deși ea a postat pe Instagram că soțul ei și-a abandonat familia, Răzvan Kovacs și Ema Oprișan și-au luat copiii și au plecat la un eveniment.
S-au afișat împreună, iar Răzvan Kovacs a făcut public faptul că se află în același loc cu Ema Oprișan, fiica lor și băiatul brunetei dintr-o relație anterioară, dorindu-și practic să infirme despărțirea prin acele postări.
Fără explicații și alte comentarii despre relația lor, pare că Ema Oprișan și Răzvan Kovacs ar forma o familie din nou. Recent, Răzvan a transmis un mesaj emoționant, subliniind că atât Noah, cât și fiica lor, Luna, sunt cea mai mare comoară a lui și vor fi întotdeauna așa, indiferent de circumstanțe. „Cea mai mare bogăție a mea veți fi mereu amândoi! Indiferent ce ar crede sau ar spune lumea despre mine. Tati vă iubește!’, a fost mesajul transmis de Răzvan Kovacs, pe Instagram.
Acum ceva timp, Răzvan Kovacs nu a confirmat, dar nici nu a infirmat despărțirea de Ema Oprișan, însă a recunoscut că între ei există probleme și tensiuni.
„M-am tot gândit cum să formulez treaba asta și cred că cel mai în măsură om să dea explicații ar fi Ema, pentru că ea știe exact ce a simțit atunci când a postat chestiile alea. Într-adevăr, avem niște mici neînțelegeri între noi sau niște puncte de vedere care sunt diferite, dar cred că astea se întâmplă în fiecare casă din România. Eu în ultima perioadă am un volum foarte mare de muncă, lucru care îmi ia foarte mult din timpul pe care îl petrec cu ei, cu familia. Probabil de aici senzația de abandon’, a declarat Răzvan Kovacs, potrivit spynews.ro.
Ema Oprișan de la Insula Iubirii îl acuză pe Răzvan Kovacs că și-a abandonat familia
Recent, Ema Oprișan și-a șocat fanii, după ce i-a adus mai multe acuzații soțului său, printre care faptul că ea și cei doi copii nu au reprezentat o prioritate pentru el și că munca era mult mai importantă decât familia sa.
„Pentru noi, acasă era el, iar pentru el, acasă era munca lui sau „sunt ocupat’. Pentru că am crezut că nu o să ne abandoneze, cum a făcut-o în trecut persoanelor care îl iubeau, dar a demonstrat că este același și nu îi pasă de suferința lăsată în urmă. Pentru că știu că totul în viață se plătește și nu vreau să îl văd suferind, dar îmi doresc în schimb să ajungă să iubească și să nu știe ce înseamnă să fii iubit (chiar de propriul sânge).
Pentru că a locui sub același acoperiș pentru el însemna că petrece suficient timp cu noi, chiar dacă nu ne vedea sau auzea. Pentru că noi nu am fost prioritari pentru el. Pentru că nu a fost scut când restul dădeau în noi.
Pentru că a fost primul care a aruncat cu piatra. Pentru că ne-a abandonat fără să-i pese că ne lasă ai nimănui, fără nimic. Pentru toate acestea, el nu ne este casă, este doar o altă casă din care am plecat‘, a scris Ema Oprișan pe Instagram, ștergând ulterior postarea.