Sore recunoaște că atunci când s-a despărțit de tatăl fiicei sale cel mai greu a fost să îi spună lui Erin că va fi nevoită se se împarte între două case. Artista a ales un serial care tratata o poveste asemănătoare, iar fetița, care avea doar șase ani pe atunci, a reușit astfel să se adapteze situației.
CITEȘTE TOATĂ VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Treptat, lucrurile dintre ele au evoluat în sensul dorit și comunicarea dintre Sore și fiica ei a devenit tot mai puternică. Chiar și despărțirea de tatăl fiicei sale s-a produs în termeni amiabili. Despre acea relație, Sore mărturisește că ajunsese la final.
Cum i-a spus Sore fiicei sale că s-a despărțit de tatăl ei și că va avea două case
Erin avea doar șase ani atunci când părinții ei s-au despărțit. Deși a încercat să o ferească pe cât posibil de acest moment, artista a fost nevoită să îi spună fiicei sale cum stau, de fapt lucrurile. „Cea mai mare provocare, cred că gestionarea perioadei de tranziție de la a locui în familie, la a locui în două case, cumva. Nu a fost ușor, în sensul că avea 6 ani, să îi spun adevărul din start, să îi spun pe mai multe bucăți. Așa am și procedat. Am spus că nu doresc ca în filmele alea când i se spune copilului „hai să ne așezăm la masă, avem ceva de vorbit.' Direct moment traumă, nu mi-am dorit. Atunci am luat-o cu ușurelul, iar la vreo 8 luni ne-am uitat la un serial.
Am ales serialul acela că situația era similară și a văzut și ea singură, urmărind episod cu episod. Când am ajuns în pat, mi-a zis „mami, dar fetele astea parcă sunt ca noi două.' Și în momentul acela am început să intru mai mult în detaliu. Acum am o relație, totul este bine, am trecut într-o altă etapă, dar asta a fost cea mai mare provocare', a spus Sore, în podcasul Giuliei Anghelescu, Badassmom.
Sore, despre despărțirea de tatăl fiicei sale
Sore și tatăl fiicei sale au pornit pe drumuri separate fără prea multe regrete. Solista recunoaște că relația ajunsese la final și suferința nu își mai avea rostul. „A fost o separare foarte frumoasă, foarte frumoasă e poate exagerat spus. A fost în termeni foarte ok. Practic, despărțirea, ruperea, relația fusese consumată și încheiată deja (la momentul separării). N-am mai avut ce să sufăr. Dacă a fost ceva, deja fusese, trecuse, se spălase. A fost o separare foarte ok pentru că am reușit să comunicăm foarte bine amândoi în momentul acela. Din momentul acela încoace suntem amândoi foarte echilibrați în creșterea lui Erin. Este realmente un tată extraordinar', a povestit Sore în cadrul unui alt podcast.
Foto: Facebook