Cum i s-a schimbat viața lui Oltin Hurezeanu după ce a câștigat "Vrei să fii miliardar?", acum 21 de ani. Cu ce se ocupă acum și în ce relații a rămas cu Virgil Ianțu

.

Oltin Hurezeanu este ultimul câștigător 'Vrei să fii miliardar?', prezentat de Virgil Ianțu și a povestit cum s-a schimbat viața lui după acel concurs în urma căruia a câștigat 30.000 de euro. Oltin Hurezeanu a fost concurent la 'Exatlon' și va filma, în luna iulie, pentru serialul 'The Gray House', produs de Kevin Costner și de Morgan Freeman, în România.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


După ce a câștigat’Vrei să fii miliardar?’, Oltin Hurezeanu și-a descoperit pasiunea pentru actorie și chiar a jucat în câteva filme. În plus, își închiriază vocea pentru reclame, reușind încet, încet să-și revină după moartea iubitei sale, Cătălina Isopescu, care s-a stins în 2021, răpusă de o maladie necruțătoare.

Ce a făcut Oltin Hurezeanu cu banii câștigați la ‘Vrei să fii miliardar?’


Oltin Hurezeanu a vorbit despre Virgil Ianțu, fostul prezentator al concursului ‘Vrei să fii miliardar?’ (Prima TV), unde actorul a cunoscut celebritatea.

‘Am rămas în relații bune cu Virgil Ianțu, ne-am mai întâlnit, la evenimente, vorbim, desigur, ne mai consultăm. I-am luat lui Virgil Ianțu banii, da, în 2002, am fost însă al doilea, înaintea mea a mai câștigat un inginer. Am fost însă ultimul care a câștigat marele premiu.

Atunci, un miliard de lei înseamna cam 30.000 de dolari, dar au venit gata impozitați de la sursă, am mai luat 900 și ceva de milioane de lei. Nu i-am investit, mai mult i-am cheltuit!’, s-a mai confesat Oltin Hurezeanu pentru Impact.ro.


Citește și: Ce se întâmplă cu fiecare concurent Survivor, după eliminare. Crina Abrudan: „În momentul în care ieși de acolo, te ia o mașină și…’

Citește și: Cum se înțelege Neti Sandu cu sora ei, Mari: „Mai mult de o săptămână nu am stat să nu ne vorbim. Ce relație are vedeta cu nepoatele și strănepoatele ei / EXCLUSIV


Ce rol interpretează în serialul ‘The Gray House’, produs de Kevin Costner și de Morgan Freeman, în România

Oltin Hurezeanu este solicitat, ca actor, în producții internaționale. În curând, va filma și pentru serialul ‘The Gray House’, realizat în România și produs de Kevin Costner și de Morgan Freeman: ‘O să filmez în luna iulie, nu prea sunt actori români, în distribuție, e un scenariu serios, eu am un rol mic, sunt un fel de funcționar la Casa Albă.

Sunt mare fan Kevin Costner, e un actor foarte bun. E interesant că povestea principală este despre trei femei spion, ale căror contribuții se pare ca au înclinat balanța în favoarea confederației nordului. Kevin Costner și Morgan Freeman sunt producătorii executivi, nu știu încă dacă vor și juca, posibil.


Mai lucrez și la lungmetrajul ‘Scorpion’, realizat de Claudiu Oprea, regizor și scenarist, producție independentă arthouse (film de artă), în care interpretez personajul principal (Laurențiu). Cel mai demn de menționat dintre marii actori ar fi Gheorge Visu care, în film, este tatăl meu.

Iar, în curând, săptămâna aceasta sau cealaltă, va fi difuzat de HBO și ‘Spy/Master’, o miniserie de spionaj, o poveste inspirată din viața lui Ion Mihai Pacepa. Eu am rol de băiat rău, joc unul dintre securiștii care o arestează pe nevasta lui Pacepa, în urma fugii ăstuia. Am moacă de băieți cu ochii albaștri, așa cum le ziceau pe vremuri.


Am de muncă, slavă Domnului! Am jucat și în ‘Kingdom of Judas’, filmat, anul trecut, și aflat în postproduction, regizat de Sabina Lisievici și vorbit în engleză. E o poveste despre autocunoaștere, cu multe personaje, desfășurată pe planuri multiple, cu deznodăminte neașteptate, joc un muzician perfecționist si nu tocmai moral’.


Oltin Hurezeanu, miliardarul lui Virgil Ianțu, și-a pierdut iubita în 2021

Oltin a trecut printr-o poveste extrem de tristă: iubita lui, Cătălina Isopescu, s-a stins în 2021, răpusă de o maladie necruțătoare.

„Am avut doi ani foarte dureroși. Mai întâi a murit tatăl meu, dar în cazul lui era oarecum de așteptat, avea 90 de ani. Iar în aprilie anul trecut s-a stins din viață și Cătălina, iubita mea. A fost extrem de greu. Să vezi omul drag degradându-se și să nu poți face nimic este un tip de durere care te macină mult.


Ea a avut de trei ori cancer, ultimul a fost localizat în zona orofaringiană. Erau metastaze, venise și mizeria asta de pandemie, nu se putea duce la timp la control, s-a întârziat mult și cu RMN-ul, poate ar mai fi fost speranțe, dar nu știi niciodată…

A încercat cu tot felul de tratamente. Cătălina are un fiu, Arthur, în vârstă de 17 ani, nu e fiul meu biologic, dar e ca și cum ar fi al meu. Mă raportez la el, am locuit împreună, îl ajut dacă are nevoie, țin foarte mult la el. După decesul Cătălinei nu am mai locuit în acea casă.


N-a mai stat nimeni acolo, din ziua în care ea s-a stins din viață, n-am mai putut dormi acolo. Și nici fiul ei. Am mai trecut doar ca să iau niște lucruri, dar am stat foarte puțin…’, spunea Oltin Hurezeanu pentru playtech.ro, anul trecut.