Cum își educă fiul Daniela Iliescu și Culiță Sterp. Chiar dacă Milan, fiul lor, are doar 3 ani, părinții săi încearcă să îl responsabilizeze, învățându-l cum să se comporte în societate. Evident, puștiul mai și greșeste, însă deocamdată are scuza vârstei fragede. Iată ce povestește mama lui despre Milan!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Daniela Iliescu și Culiță Sterp formează unul dintre cele mai cunoscute, dar și mai apreciate cupluri din showbiz, artistul și partenera sa de viață având un capital de popularitate imens în mediul online. Dar cel care fură toată atenția este adorabilul lor fiu, Milan, în vârstă de 3 ani. Chiar dacă s-a născut cu „lingurița de argint în gură', cum se spune, părinții săi încearcă să nu-l răsfețe peste măsură, după cum povestește Daniela Iliescu.
Cum își educă fiul Daniela Iliescu și Culiță Sterp
Daniela Iliescu și Culiță Sterp se cunosc de 15 ani și au fost colegi de clasă în liceu, însă soarta i-a adus împreună abia acum 4 ani, iar între timp povestea lor de dragoste a crescut cu fiecare zi și s-a împlinit odată cu venirea pe lume a lui Milan, fiul lor. Cu toate că este încă mic și nu face diferența între bine și rău ca un adult, părinții săi îl învață deja pe Milan cum să se comporte cu cei din jur. Micuțul mai și greșește, după cum povestește mama lui, însă este corectat cu blândețe.
‘Eu vorbesc mult cu Milan și îl fac să înțeleagă care sunt pericolele din jurul lui, că faptele au consecințe, îl învăț cum să se comporte la restaurant, în public, cum să socializeze cu oamenii, dar și cum să-și pună niște bariere. El acum le mai spune ‘nu-mi place de tine’ sau ‘lasă-mă în pace’, iar eu caut să-l învăț să facă asta mai diplomat, dar el e copil, e sincer…', a povestit Daniela Iliescu, în exclusivitate, pentru VIVA!
Daniela Iliescu: „Câteodată, din prea mult entuziasm, oamenii nu-și dau seama că exagerează'
Daniela a dezvăluit și că, acum ceva timp, au avut parte de un incident neplăcut pe când se aflau cu micuțul la restaurant. Atunci, Milan a fost protagonistul unei întâmplări în egală măsură deranjante și hilare…
„Acum un an, de exemplu, am și avut un incident… O doamnă l-a alergat prin restaurant, iar copilul nu a vrut să stea sub nicio formă și, la un moment dat, s-a ascuns sub masă. Iar respectiva doamnă s-a băgat sub masă după el. A fost prea mult, sincer! Câteodată, din prea mult entuziasm, oamenii nu-și dau seama că exagerează. Copiii au uneori o stare bună și chef de joacă, alteori nu’, a mai spus Daniela Iliescu pentru VIVA.ro.
Cum își condimentează Daniela Iliescu și Culiță Sterp viața de cuplu
Daniela și Culiță Sterp reușesc să împletească perfect viața personală cu cea profesională, iar asta deoarece, chiar dacă au devenit părinți, viața de cuplu este, de asemenea, importantă pentru ei, așa că își rezervă timp și pentru evadări în doi în destinații romantice.
„Culiță a avut două săptămâni libere și am mers prima oară cu Milan în Grecia, în vacanță, apoi am fost noi doi, în Sicilia. Ne place să petrecem timp și în doi. Așa păstrăm relația vie, avem mai multe momente de discuții, să ne apropiem și să ne odihnim în primul rând, pentru că în vacanțele în străinătate, cu copiii, nu te odihnești, practic ai grijă de copil în altă țară', a spus Daniela pentru VIVA.ro.