Nadine Voindrouh și soțul ei au au făcut un experiment la dorința fiului lor de 14 ani. Noah le-a cerut părinților lui să nu mai fie bătut la cap cu lecțiile și școala în general, pentru că el e conștient de lucrurile pe care le are de făcut. Vreme de două luni nu i-au mai amintit ce responsabilități are. Ba mai mult, i-au anunțat și profesorii că se gestionează singur pentru o perioadă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Rezultatul nu a fost însă cel așteptat. După două luni, notele lui Noah au scăzut dramatic. Marcat de cele întâmplate, adolescentul le-a spus părinților lui că dorește să se întoarcă la sistemul de dinainte. Nadine Voindrouh s-a mutat în Franța de doi ani. Vedeta a plecat cu soțul și copilul cu câte o valiză şi nimic mai mult. Acum locuiesc la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu maşina de primul oraş.
Ce experiment au trăit Nadine și soțul ei împreună cu fiul lor, Noah
Nadine a schimbat tactica în privința fiului ei și l-a lăsat pe Noah, timp de câteva lui, să aibă doza lui de independență. Adolescentul a avut astfel parte de o lecție importantă de viață.
„Noah, fiul meu de 14 ani, a decis anul trecut că nu mai vrea să fie bătut la cap de noi cu lecțiile și școala în general, pentru că el știe ce are de făcut. Am agreat în familie ca, vreme de două luni, să nu-i mai amintim de teme sau de școală. Însă i-am anunțat și „diriginta' (consiliera lui educațională) că, pentru o perioadă, Noah vrea să învețe să se gestioneze singur din punct de vedere educațional.
După două luni, notele i-au scăzut dramatic. Copilul singur a venit la noi și ne-a spus că vrea să revenim la sistemul de dinainte. Atât noi, cât și consiliera, l-am felicitat pentru modul în care și-a gestionat independența și l-am asigurat că data viitoare va fi mult mai bine, în ciuda notelor mici (pentru că nu despre note este vorba de fapt)„, spune Nadine pe o rețea de socializare.
Ce lecție de viață a primit Noah, fiul lui Nadine
Nadine are convingerea că fiul ei a învățat multe din această experiență de viață. Vedeta susține că pentru ei notele mari nu sunt esențiale, tot ce contează e ca lui Noah să îi placă să învețe.
„În urma experimentului de două luni, a învățat unde este vulnerabil în privința disciplinei și timpului. Și-a ajustat singur calendarul zilnic și săptămânal, astfel încât să reușească să își îndeplinească obiectivele, fără ca noi să-i fim pe cap.
Pentru noi, cheia nu este să aibă note mari, ci să-i placă să intre în acea lume a studiului, a descoperirii de lucruri noi. Vreau să-i placă să stea la biroul lui, acolo unde azi face lecții, însă, într-o zi, își va conduce poate propria companie.
Este aceeași stare a minții, aceea de a te așeza la birou și de a construi ceva cu un rezultat anume în minte. El știe că azi are de rezolvat probleme la matematică, știință sau literatură, însă, în viitor, va avea poate de rezolvat probleme de coding sau de flux financiar în propriul business.
Așadar, degeaba ia note mari și mulțumește astfel sistemul educațional, dacă crește cu lehamite față de învățarea de lucruri noi’, mai spune ea.
Nadine și soțul ei, impresionați de Noah
Nadine și soțul ei au fost impresionați de dorința lui Noah de a nu avea note sub opt, dar l-au sfătuit să aibă înainte de toate o pasiune pe care să o transforme în profesie.
„Noi nu i-am stabilit un barem de note, el singur a decis că nu vrea note sub 8. Asta a fost decizia lui, nu a noastră. I-am mulțumit și i-am spus că ne bucură asta, dar că să nu uite că noi îl iubim și cu note de trecere, atâta timp cât are o pasiune pe care reușește să și-o transforme într-o profesie, care să ai aducă bucurii și calitatea vieții’, povestește Nadine.