Cum mențin Radu Vâlcan și Adela Popescu pasiunea în relația lor. Ce evită să facă în intimitate: „Încercăm să ne surprindem într-un fel sau altul"

.

Radu Vâlcan și Adela Popescu au reușit să treacă testul timpului și să rămână la fel de amorezați ca în prima zi. S-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale producției Iubire și onoare, iar astăzi împart o familie frumoasă și trei copii, Alexandru, Andrei și Adrian.

CITEȘTE TOATĂ VIVA DE MARTIE!, GRATIS, AICI!


Radu Vâlcan recunoaște că în relația lor de cuplu nu există momente de monotonie, că aniversările au un miraj aparte și că au în continuare multe lucruri să își spună. Se surprind tot timpul, iar grija pentru celălalt este esențială. Ba mai mult, fiecare zi este despre ei.

Cum mențin Adela Popescu și Radu Vâlcan pasiunea în cuplu


„Toate aniversările au fost nu neapărat memorabile, dar încercăm de fiecare dată să ne surprindem într-un fel sau altul, pentru că, deși suntem de foarte mult timp împreună și asta este valabil pentru toate cuplurile, pentru că vedem în jurul nostru, avem tot felul de exemple de cupluri plafonate.

Eu nu dau exemplu cuplul nostru, Doamne ferește, nu există un secret al fericirii, al unei relații de lungă durată, dar cred că nu trebuie să fim egoiști și în continuare trebuie să avem grijă de partener și de relația noastră în special, dar totul trebuie să vină de aici, din inimă.

Pentru noi fiecare zi este Adela & Radu Day, este o zi a noastră și încercăm fiecare zi să fie mai frumoasă decât cealaltă, decât precedenta. Câteodată reușim, câteodată nu, dar știm foarte bine unde suntem, încotro ne îndreptăm, știm foarte bine pentru ce luptăm și cine suntem noi ca și cuplu’, mărturisește Radu Vâlcan pentru Playtech.ro.

Citește și: „Am remarcat că, în urma dietelor pe care le țin și a mâncatului sănătos, a sportului, nu se rezolvă problema abdomenului. Mi s-a părut dubios și…' Ce a decis Andreea Bănică în privința operației, după ce a aflat că are diastază


Citește și: „La spălătorie făceam banii ăia în vreo șase luni. Când m-am văzut cu atâția bani în mână, am zis «Doamne, ce fac eu cu banii ăștia?!»' Cum a fost ajutat Valentin Dinu de Andra și Andi Moisescu, după Românii au talent

Citește și: Cum a început relația dintre Jador și Oana Ciocan. Cei doi s-au mutat rapid împreună: „Ești muza mea. Dacă nu voi fi cu tine, voi rămâne singur'

Citește și: Vincenzo Aiello, Enzo de la Chefi la Cuțite, se însoară cu tenismena Cristina Ene: „Vreau să fiu tătic!'. Detalii despre nuntă și luna de miere


Cum își cresc Radu Vâlcan și Adela Popescu copiii

Cei doi își împart responsabilitățile și în privința celor trei copii. Despre partenera lui de viață, Radu Vâlcan susține că este o femeie puternică și de admirat. Deși ea este cea care le face, în general, toate poftele copiilor, uneori lucrurile se mai schimbă.

„Sunt perioade și perioade. Aș putea spune că Adela este cea care le face toate poftele, dar are și ea limitele ei. Chiar dacă este o power women, o power mom, cu toate acestea este foarte obosită în egală măsură și se poate întâmpla să cadă în sarcina mea să le fac eu toate poftele. Acum am vrut să zic ce mișto e Adela, dar ea știe foarte bine’, adaugă prezentatorul de la Insula iubirii.


De ce nu își expun Radu Vâlcan și Adela Popescu cei trei băieți

Spre deosebire de alte celebrități care își expun exagerat copiii, Radu Vâlcan și Adela Popescu au ales discreția. Au preferat să își lase cei trei băieți să se bucure de acești ani frumoși. Au refuzat să îi ia cu ei în reclame și să atragă datorită lor alte venituri.


 „Am refuzat, tot timpul refuzăm, dar oamenii cu care lucrăm în industria asta deja știu, au înțeles care este dorința noastră. Este o alegere pur și simplu, eu nu spun că e bine, că nu e bine. Avem prieteni care fac asta, sunt dispuși să fie atât de deschiși încât să răspundă anumitor cereri de genul acesta.

Nu, noi asta simțim, considerăm că așa e mai bine pentru copiii noștri, e important de specificat. Din fericire suntem bine în situația asta și asta e tot ce contează’, susține Radu Vâlcan.

Foto: Facebook, Instagram