O lume întreagă îi spune așa, dar nimeni nu s-a întrebat cum o cheamă, de fapt, pe Neti Sandu și de la ce vine acest nume, care pare un diminutiv sau un nume de alint. Celebra astrologă de la PRO TV a confirmat însă că numele ei „de scenă”, cel pe care o strigă toată lumea, nu este și cel din buletin.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cum o cheamă, de fapt, pe Neti Sandu. Atunci când vine vorba despre ea, internetul abundă despre întrebarea dacă Neti Sandu (62) poartă perucă. Ei bine, nu, vedeta PRO TV a spus acest lucru de nenumărate ori, însă lumea oare să nu vrea să-i dea crezare. În schimb, foarte puțini sunt cei care s-au întrebat ce nume are, de fapt, în buletin și de la ce vine Neti.
Cum o cheamă, de fapt, pe Neti Sandu
În buletin, Neti Sandu se numește, de fapt, Aneta, nume primit în onoarea nașei sale de botez, așa cum se obișnuia pe atunci și cum se mai practică și în ziua de azi. Vedeta PRO TV își amintește că doar la școală o mai strigau copiii Aneta, însă mama ei i-a spus mereu Neti.
De la Aneta, care este un diminutiv. De la Ana, Anette, în franțuzește. Aneta nu mai pare un diminutiv. Când zici Aneta, unde e diminutivul? Dacă ai pus a' la final, l-ai făcut serios.
Așa mă și simt, copilul care, de fapt, este serios! Nașa mea avea numele acesta, Neti. O mai chema Ana. Mamei mele nu i-a plăcut Ana și a zis: Uite, să o cheme Aneta!'.
Așa s-a gândit ea! I-a plăcut Neti și atunci mi-a zis Neti, dar a lăsat numele acesta ca să nu o supere pe nașă. Așa era pe vremuri! Atât, simplu! La școală! (n.red. o mai striga lumea Aneta)', a dezvăluit Neti Sandu pentru Ego.ro.
Florin Călinescu i-a dat numele de scenă
Pentru că în buletin era Aneta Sandu, chiar dacă apropiații, acasă, îi spuneau Neti, cu flerul său cunoscut, Florin Călinescu a considerat că acesta nu este un nume potrivit pentru cineva care apare pe sticlă, așa că i-a sugerat vedetei să-și spună Neti Sandu. Și așa i-a rămas numele pentru toată lumea de ani buni.
De când am venit la Pro TV, Florin Călinescu a zis: Să îți zicem Neti! Nu îți zicem Sandu Aneta, așa cum te cheamă. Aici e altfel!'. Am rămas cu Neti Sandu.
Nu mi-am zis eu așa. Pentru numele de scenă, da. (n.r. Florin Călinescu este cel care a numit-o așa prima oară la Pro TV) Așa se nasc toate! Da, Neti este un apelativ, numele mic. Este frumos, îmi place!', a mai spus ea pentru sursa citată.
Neti Sandu are aceeași tunsoare din tinerețe
Deși au trecut mai bine de trei decenii de când apare pe micul ecran, Neti Sandu pare neschimbată. Mai mult, are aceeași tunsoare, chiar dacă povestea că poartă perucă s-a transformat deja într-un mit urban.
Iată însă că, într-o fotografie de la vârsta majoratului pe care a dat-o publicității, Neti Sandu este la fel de elegantă și are aceeași tunsoare inconfundabilă.
„Am încercat să-mi schimb coafura, am lăsat părul şi mai lung. Fiecare stilist pe care l-am avut a vrut să-mi schimbe tunsoarea. Şi i-am spus: Foarte bine, schimb-o, dar aş vrea să-mi stea mai bine.
Dacă reuşeşti să-l faci să-mi stea mai bine eu sunt de acord. Dacă îl las să fie mai lung, părul în sine e foarte frumos, dar nu pot să spun că îmi stă mie bine…’, a declarat, la un moment dat, Neti Sandu.