Cum petrece regina Elisabeta a II a Crăciunul. Ziua de 25 decembrie e sfântă pentru familia regală britanică

 Pirvu Cristina
.

În fiecare an, pe 24 decembrie, domeniul Reginei Elisabeta a II-a din Norfolk se animează de glasuri vesele de copii, iar în jurul bradului de Crăciun se întâlnesc patru generații, pentru a celebra cu fast cea mai frumoasă sărbătoare a creștinătății.

MERRY CHRISTMAS… ÎN TOIUL VERII


Trăim în secolul vitezei și suntem de mult tributari mediului online, așa că pentru cei mai mulți dintre noi o felicitare pe hârtie este deja piesă de muzeu. Nu și pentru Elisabeta a II-a, care trimite în jur de 800 de felicitări de Crăciun anual. Prieteni, familie, președinți de stat și politicieni primesc tradiționalele urări din partea Reginei Angliei, tipărite pe hârtie și semnate de mâna ei. Și cum o asemenea îndeletnicire poate dura o veșnicie, Elisabeta a II-a se ocupă de asta cu mult înainte. În timpul șederii la Balmoral, reședința sa preferată de vară, Regina semnează sute de felicitări, care le vor parveni destinatarilor… o jumătate de an mai târziu. Cele destinate oficialităților sunt semnate „Elizabeth R. (n.r. – R de la Regina), cele pentru prieteni au un simplu „Elizabeth, iar verii primesc felicitări semnate „Lilibeth.

TRADIȚIA E TRADIȚIE!

Regina sosește întotdeauna prima la Castelul Sandringham și călătorește de fiecare dată cu trenul. Nu cu cel regal, ci cu un tren obișnuit, de călători, unde biletul costă 54,90 lire sterline. Singurul lux pe care și-l permite suverana este acela de a rezerva un vagon întreg. Sosește la reședința din Norfolk între 17 și 20 decembrie, pentru a supraveghea pregătirile, în timp ce restul invitaților sosește în ziua de Ajun. Deși este o întrunire de familie, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Există niște reguli, și ele trebuie respectate!Primii sosesc tinerii, iar cei din urmă sunt membrii mai în vârstă ai familiei. Evident, Prințul Charles încheie „plutonul. Invitații schimbă cel puțin trei ținute pe zi – una pentru activitățile matinale, una pentru celebrul „afternoon tea și alta pentru cina festivă, care impune „black-tie și unde doamnele poartă rochii de gală și bijuterii, iar domnii, ținute elegante. La scurt timp după sosire, oaspeții sunt invitați la ceaiul de după-amiază, în The White Drawing Room, unde sunt serviți cu faimoasele „jam penny, niște sendvișuri mici, tăiate în formă circulară, inspirate de moneda englezească. Apoi, cei mici adaugă ultimele decorațiuni în pomul de Crăciun, iar adulții trec la lucruri… serioase. William și Harry se delectează cu cidru de Sandringhan, tatăl lor preferă un brandy de cireșe, în timp ce Regina este mare amatoare de The Zaza, un cocktail făcut din gin combinat cu Dubonnet. Și pentru că Regina consideră că ziua de 25 trebuie dedicată exclusiv religiei, familia deschide darurile în seara de Ajun.

FARSE REGALE

La primul Crăciun petrecut alături de familia regală, Prințesa Diana le-a dăruit tuturor pulovere din cașmir și eșarfe din mătase, spre amuzamentul general, dar, între timp, lucrurile s-au mai relaxat. Atât de mult, încât membrii familiei regale au început să-și facă farse și să-și ofere cadouri ilare. Într-un an, Prințul Philip a primit o râșniță de piper electrică, fiul său, Charles, un capac de toaletă din piele de culoare albă (de care a fost atât de încântat, încât a promis că-l va lua cu el în călătorii, însă de departe cel mai îndrăzneț a fost Prințul Harry, care i-a dăruit bunicii sale, Regina, o cască de baie pe care scria: „Nu-i așa că viața e o târfă?. Evident, suverana s-a amuzat copios. Și cum Regina, anul trecut, a făcut o excepție de la regulă și a invitat-o pe Meghan Markle de Crăciun, deși nu era încă soția lui Harry, aceasta i-a dăruit suveranei un hamster de jucărie cântător, pe care mai apoi au încercat să și-l adjudece cățeii corgi ai acesteia…

SĂRBĂTOARE PÂNĂ ÎN FEBRUARIE

În dimineața de Crăciun, familia regală este foarte matinală, deoarece, înainte de a merge la tradiționala slujbă de Crăciun, membrii săi mai au parte de o slujbă privată, acasă. Apoi, se îndreaptă cu toții pe jos spre biserică, mai puțin Regina, care vine cu mașina personală. Masa de Crăciun este un alt ritual de la ale cărui reguli nu se abate nimeni, așadar toată lumea se prezintă în The Red Drawing Room, unde se delectează cu salată de creveți sau homar, curcan, varză de Bruxelles cu castane, cârnați înveliți în bacon și rădăcinoase, dar și cu delicioasa budincă făcută cu unt de brandy. De departe însă, cele mai așteptate momente sunt tradiționala partidă de fotbal dintre Prinții William și Harry și angajații palatului, seara de film din Sala Balului și, în a doua zi de Crăciun, vânătoarea, eveniment la care participă doar bărbații familiei, deoarece femeile nu au dreptul să poarte arme în prezența Reginei. Apoi, cu toții se întorc la casele lor, mai puțin Elisabeta a II-a, care rămâne la Sandringham împreună cu Prințul Philip până în luna februarie. La cererea Reginei, tot până atunci rămân și decorațiunile…

Cum petrece regina Elisabeta a II a CrăciunulCum petrece regina Elisabeta a II a Crăciunul

Foto: Hepta, Northfoto 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton