Cabral și Andreea Ibacka sunt unul dintre cele mai carismatice cupluri din showbizul autohton. Amuzanți și în egală măsură autoironici, cei doi au acumulat un capital de popularitate imens, și tocmai acest stil cool face ca relația lor să funcționeze perfect. Iată ce povestește Cabral, în stilul propriu, despre momentul în care a cunoscut-o pe Andreea!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cabral și Andreea Ibacka sunt, probabil, la ora actuală, cel mai popular cuplu în social media, unde postările lor devin virale imediat. Același lucru se poate spune și despre fiica lor, Namiko, iar aceasta va fi urmată, cu siguranță, de mezinul familiei, simpaticul Tiago, care nu are cont de Facebook încă. Cabral și Andreea se completează perfect reciproc, iar relația lor e pusă mereu la încercare de tot felul de situații amuzante. Cu umor povestește omul de televiziune și despre prima întâlnire cu cea care avea să-i devină soție și cum s-a îndrăgostit de Andreea…
Cum s-a îndrăgostit Cabral de Andreea Ibacka
La prima vedere foarte diferiți, Cabral și Andreea Ibacka formează ceea ce se cheamă „a match made in heaven”. De altfel, cei doi sunt foarte deschiși în privința relației lor, despre care povestesc cu umor atât pe Facebook, cât și pe blogurile personale. Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, Cabral a răspuns curiozității Adelei Popescu, aceasta vrând să știe cum și-a cunoscut viitoarea soție.
Citește și: Cum se descurcă Andreea și Cabral ca părinți: „Somn mai puțin, apă caldă cu timp limitat…”/ EXCLUSIV
Citește și: Andrei Ștefănescu s-a împăcat cu Antonia, la un an de la divorț.Fostul ei iubit a confirmat totul
„Mi-a băgat mortul în casă foarte tare. O să îndrăznesc să spun că era vorba de prima lectură a scenariului Inimă de Țigan, ea era în rol principal, alături de Denis. Am zis: „Mamă, ce c*r!'. Sunt prost, de ce să mint?
Mi-am dat seama că fata e deșteaptă, că e frumoasă. Ăștia din rolurile principale stau în primele rânduri, ca ăia șmecheri. Ca la școală. Noi eram în spate, ne rugam să nu ne vadă.
Când am văzut-o, am zis: „Doamne ajută cu așa ceva, uite ce noroc în viață!'. După 14 ani, uite unde am ajuns', a zis Cabral, în stilu-i caracteristic.
Andreea Ibacka: „Dragoste la prima vedere nu a fost”
Cu toate că glumesc unul pe seama altuia de câte ori au ocazia, iar el dă din casă, pe blog, tot felul de pățanii comune, Cabral și Andreea Ibacka sunt un cuplu de invidiat. În timp ce el a mărturisit că a fost impresionat de la bun început de frumoasa actriță blondă, fiind lovit „direct în moalele capului” la vederea ei, soția lui spune că, în ceea ce o privește, nu s-a lăsat convinsă din prima.
„Dragoste la prima vedere nu a fost. Ba chiar aș spune că nu prea l-am simpatizat în primele luni. Eram mai supărăcioasă, eram copil, nu am văzut cu ochi buni câteva glumițe de-ale lui. Vorbind din experiența personală, aș spune că o familie trainică se clădește și se sudează în timp. Așa că primele noastre interacțiuni rămân doar niște povești savuroase de spus mai departe. Ce mai contează că mi-a mâncat tinerețile?!”, a spus, zâmbind, Andreea Ibacka pentru VIVA!