Cum s-a îndrăgostit Smiley, în timp, de Gina Pistol și ce îi acceptă ea în relație. Smiley a dat detalii despre relația cu Gina Pistol și despre calitățile pe care frumoasa blondă le are. Artistul recunoaștere că a găsit întotdeauna înțelegere din partea jumătății sale, care îl ajută să treacă peste momentele mai dificile cu umorul ei debordant.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Gina Pistol nu îi cere socoteală peste nopțile pierdute la studio sau pentru că ajunge târziu acasă, iar asta datorită proiectelor pe care le are. Povestea lor a curs întotdeauna lin, iar datorită lui Josephine, fetița lor în vârstă de 3 ani, a căpătat un alt sens.
Cum s-a îndrăgostit Smiley, în timp, de Gina Pistol și ce îi acceptă ea în relație
Smiley a găsit ce căuta atunci când nu se mai aștepta. Artistul a dat detalii despre relația bine sudată pe care o are cu Gina Pistol. „Ne înțelegem foarte bine. Este o fată cu suflet mare, foarte empatică, sensibilă și cumva băiețoasă, de gașcă. Mă echilibrează foarte tare și nu pune în niciun fel presiune pe mine știind programul meu și știind ce am eu de făcut și de gând să fac.
Gina mă sprijină în toată povestea asta, chiar dacă de multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv, dar mă ajută că nu pune niciun fel de presiune pe mine, nu pune prea multe întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile pierdute la studio sau pentru orele pe care le întârzii când zic că vin acasă la o anumită oră’, a precizat Smiley.
Smiley, cucerit în timp de Gina Pistol: „Are foarte multe calități ca femeie, dar și ca și om'
Solistul susține că Gina Pistol îi dă întotdeauna energia de care are nevoie și lângă ea viața arată întotdeauna altfel și poate fi depășită cu o glumă. „Are foarte multe calități ca femeie, dar și ca și om. Nu e un om care îți ia energia, este un om care îți dă energie… care mă distrează. Are un simț al umorului senzațional, zice că e mai funny decât mine și tind să o cred. Ea face mai multe glume decât mine, eu tind să devin serios în discuții‘, a mai spus Smiley, în podcastului lui Damian Drăghici.
Cum s-au născut sentimentele dintre Smiley și Gina Pistol
Smiley a admis că nu s-a îndrăgostit la prima vedere de Gina Pistol, pentru că se știau de mai mulți ani, dar sentimentele dintre ei au devenit mai puternice odată cu trecerea timpului. La început nu și-au luat un angajament, au lăsat timpul să aleagă, iar la un moment dat au ajuns în fața altarului.
„M-am îndrăgostit de ea treptat. Nu a fost o dragoste la prima vedere, pentru că noi ne văzusem de mult și ne-am văzut în mai multe împrejurări și ne simpatizam de la distanță.
Întotdeauna mi s-a părut o tipă de gașcă și super simpatică și foarte frumoasă ce e drept. Dar niciodată nu m-am gândit că o să fie ceva între noi, pentru că ori eu, ori ea, ori amândoi eram într-o relație.
Suntem destul de serioși în ceea ce privește o relație… noi dacă suntem într-o relație nu ne apucăm să ne agităm pe lângă. Treptat a venit totul la noi, ne-am cunoscut, am văzut că ne înțelegem bine, am mers într-o vacanță să vedem cum e, toate lucrurile au fost naturale și cumva niciunul dintre noi nu ne-am luat un angajament ferm, pentru că am lăsat ca lucrurile să se întâmple natural să nu fie ca un contract‘, a mai spus artistul.
Foto: Facebook