Jojo și colegul ei de breaslă Paul Ipate au opt ani de relație și sunt unul dintre cele mai solide și admirate cupluri din showbizul autohton. Puțini știu însă cum și-a cunoscut Cătălina Grama actualul partener de viață, de care, spune ea, nu s-a îndrăgostit la prima vedere…
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Prima lor fotografie împreună a fost făcută pe platourile de filmare ale unui lungmetraj, unde s-au și cunoscut, iar de atunci Jojo și Paul Ipate formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz, chiar dacă nu s-au căsătorit până acum și nici nu au de gând să o facă prea curând. Părinții a doi copii superbi, Jojo și Paul se iubesc și azi cu aceeași intensitate, chiar dacă între ei nu a fost dragoste la prima vedere.
Cum s-au cunoscut Jojo și Paul Ipate
Privirile lui Jojo și Paul Ipate s-au întâlnit pentru prima oară pe platourile de filmare , unde cei doi erau colegi într-un lungmetraj. La finalul lui 2012, actrița, mama unui băiețel, tocmai divorțase de soțul ei, Ionuț Grama, după o căsnicie de 3 ani… În 2014, Jojo forma un cuplu cu Paul Ipate, iar de atunci sunt împreună, și între timp au devenit părinții unei fetițe superbe. Iată ce povestește actrița despre prima ei întâlnire cu partenerul ei de viață!
Citește și: De ce a refuzat Florin Busuioc propunerea de a juca în Las Fierbinți: „Nu trebuie să apar eu pentru că…'
„Am jucat împreună și prima noastră scenă a fost chiar o scenă de pat. A fost foarte funny și foarte ciudat, îți dai seama că sunt cele mai sensibile scene, dar ne-a ieșit foarte bine filmul, chiar vi-l recomand să-l vedeți. O să apară în toamnă cred.
Ne-am cunoscut pe niște platouri de filmare. Noi credeam că nu va mai ieși filmul, am zis mereu că acel film a fost făcut ca noi doi să ne întâlnim. Nu, nu a fost dragoste la prima vedere, dar ne-am plăcut la prima vedere. Eu chestia asta cu dragoste la prima vedere nu prea o înțeleg, pentru că pentru mine iubirea are alte valențe și trebuie să fie ceva mult mai profund. Ne-am plăcut foarte mult la prima vedere și la a doua vedere și la a treia vedere și am ajuns până aici”, a mărturisit Jojo, în exclusivitate, pentru playtech.ro.
Jojo: „Sunt foarte atrasă de el așa cum arată”
Jojo a mărturisit și ce afăcut-o să se îndrăgostească de actualul ei partener de viață. Desigur, atracția fizică a contat, însă la fel de mult a atras-o și felul de a fi al lui Paul Ipate, care, spune actrița, este un bărbat nu doar foarte sufletist, ci și extrem de amuzant.
„În primul rând sunt foarte atrasă de el așa cum arată. Mie îmi plac tipii de genul lui, așa bruneți, ăsta e genul meu. Fizic mă atrage foarte tare Paul și ca și om, și ca și spirit este un om extraordinar și deosebit. Este un om foarte bun și vezi asta de la prima discuție cu el, își pune și sufletul pe masă. E un om care trăiește viața așa, din plin. E un om plin de viață, amuzant, e sufletul petrecerii, face să râdă o masă întreagă când avem mese cu prietenii. Deci el este miezul de fiecare dată.
Nu ai cum să nu-l iubești. Este imposibil! Eu nu știu pe nimeni care să nu îl placă pe Paul, cunoscându-l așa, la nivel personal. De asta m-am îndrăgostit de el, pentru că era jumătatea mea. În plus, este și moldovean ca mine. Avem cumva același background, aceleași origini și familia lui e mare și ai lui sunt gălăgioși, mâncam aceleași mâncăruri când eram mici, el a crescut în zona Roman, eu în zona Ceahlău, același sistem. Practic avem foarte multe lucruri în comun. Și asta ne-a adus unul lângă celălalt”, a mărturisit actrița, pentru sursa citată.