Cum s-a schimbat relația dintre Daniel Pavel și soția lui, Ana Maria, după ce s-au căsătorit: "Nu mă gândeam la acest pas ca la unul complet transformativ"

.

Daniel Pavel s-a căsătorit, în luna iunie, cu Ana Maria și este foarte fericit că s-a așezat la casa lui. Niciodată nu a privit căsătoria ca pe o formalitate sau ca pe un simplu act care atestă statutul unei relații dintre doi oameni și recunoaște că nunta a adus schimbări în viața lui. Deși au trecut doar câteva luni, faptul de a o numi pe Ana Maria „soția lui” îi dă un sentiment foarte plăcut.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!


Domnul Dan, cum e cunoscut de către toți fanii Survivor, s-a căsătorit cu logodnica sa, la aproximativ un an de la cererea în căsătorie. Cel mai emoționat moment pentru Daniel Pavel a fost când i-a socrul i-a adus mireasa, pe aleasa inimii lui. Prezentatorul nu și-a putut stăpâni lacrimile.

Cum s-a schimbat viața pentru Ana Maria și Daniel Pavel după căsătorie


Daniel Pavel și soția lui, Ana, au deja câteva luni de la nuntă, iar prezentatorul „Survivor’ poartă cu mândrie verigheta pe deget. Vorbind despre schimbările care au apărut în viața lui, dar și a lor, de cuplu, odată cu oficializarea relației, Daniel Pavel a vorbit despre importanța căsătoriei pentru el.

„În foarte mare și în foarte mic s-a schimbat. De-a lungul anilor mei de maturitate, obișnuiam să privesc uniunea dintre doi oameni, căsătoria, destul de echilibrat: necesară. Nu o vedeam doar ca pe o hârtie. Dar nici nu mă gândeam la acest pas ca la unul complet transformativ…

Dacă iubirea și altruismul partenerilor există deja. La Ana și la mine, după nunta care a fost memorabilă și one-of-a-kind, nu o spunem doar noi, este ca și cum o navă comercială iese în mare liberă.

Iar în mic, pot spune că această mică bucățică de metal prețios – verigheta (pe care, împreună cu Ana, am forjat-o fiecare, în atelierul bijutierului). Și pe care nu o mai dau jos de două luni – and counting (râde – n.r.), chiar îmi semnalizează schimbarea. Deoarece sunt genul de tip care nu poartă bijuterii, inclusiv ceas, prea mult. Iar seara obișnuiam să le scot oricum. Ei bine, acest inel de legătură-tandem este pe vecie prins pe degetul meu’, a declarat Daniel Pavel, recent, pentru FANATIK.


Cei doi au avut deja o primă parte a lunii de miere și urmează să se relaxeze și în perioada următoare.

„Da, am ales Tirolul austriac. Recunoscut pentru spa-urile naturale și peisajul alpin splendid. Austria ne este aproape, și mie, și Anei, la nivel de familiaritate. Așa că am zis să avem un fel de warm-up (cu masaje de miere alpină, printre altele) al adevăratei luni de miere pe care intenționăm să o respectăm ad-litteram ca timp. Chiar o lună întreagă și spațiu – confort. Dar și sălbăticie, când vom reuși să ne organizăm. Vă ținem la curent!’, a mai spus el.


Citește și: Daniel Pavel și Ana Maria Pop s-au căsătorit civil și religios! Imagini fabuloase de la nuntă: mirii au schimbat trei ținute! De ce a lipsit fiul prezentatorului de la eveniment / FOTO

Citește și: Unde vor locui Daniel Pavel și Ana Maria Pop după nuntă: „Suntem acasă acolo unde suntem amândoi’. Ce planuri au pentru luna de miere / EXCLUSIV

Daniel Pavel și Ana Maria Pop își doresc să devină părinți și să aibă o fetiță

Daniel Pavel și Ana Maria Pop nici nu s-au căsătorit bine că au trecut la următoarea etapă din viața lor. Cei doi fac acum planuri și pentru o moștenitoare.


„Noi creionăm foarte mult și trimitem în Univers gândul acesta, dar o să primim băiat sau fetiță, a spus Daniel Pavel, pentru Cancan. „Orice ar fi, să fie sănătos, dar, într-adevăr, mi-aș dori foarte mult o fetiță, a mărturisit Ana Maria Pop.


Daniel Pavel și Ana Maria Pop se văd părinții unei fetițe și au convingerea că au trimis acest gând în univers. Micuța va avea două prenume, dintre care unul va fi de sfânt.

„Noi proiectăm împreună și vorbim despre ea. Avem numele, dar nu o să-l spunem până când vedem dacă este fetiță. Și dacă este băiat, tot o să-l spunem care ar fi fost. Sunt două nume de sfânt, a precizat Ana Maria Pop. „Va avea două nume, unul are rezonanță biblică, a completat prezentatorul Survivor All Stars.