Cum se descurcă Daniela Crudu în rolul de mamă, după ce a născut prematur: „Fiind așa micuță, trebuia să am grijă suplimentară. M-au învățat în clinică…”

.

Cum se descurcă Daniela Crudu în rolul de mamă, după ce a născut prematur. Daniela Crudu și iubitul ei, Dani, au devenit părinți pentru prima dată la începutul lunii mai, când vedeta a adus pe lumea o fetiță adorabilă. Ei bine, a născut prematur, mai devreme decât oricine se aștepta, însă cu toate astea, nu au existat probleme grave nici pentru ea, dar nici pentru minunea familiei. După ce a fost externată, Daniela Crudu și-a intrat imediat în rolul de mamă, însă nici partenerul ei de viață nu s-a lăsat mai prejos. Frumoasa brunetă are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului ei!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Cum se descurcă Daniela Crudu în rolul de mamă, după ce a născut prematur. Daniela Crudu și iubitul ei radiază de fericire în aceste momente, de mai bine de o lună fiind în permanență în compania fiicei lor mult așteptate. Nu, se pare că nu doar Daniela Crudu se ocupă de creșterea micuței Daiana, ci și iubitul ei, care-i este mereu aproape și o ajută atunci când este nevoie.

Totuși, așa cum era de așteptat și cum se întâmplă, de obicei, în cazul mamelor, și Daniela Crudu a ținut să afirme că ea știe mult mai bine tot ceea ce trebuie să-i facă copilului, cum să o țină și cum să o îngrijească, asta după ce a primit o serie de sfaturi de la medicii care s-au ocupat de sarcina ei și totodată de ea și de fiica sa cât timp au mai stat în spital pentru recuperare.


Citește și: Daniela Crudu a născut prematur: ‘Eram disperată, nu mai mișca fetița. A fost o naștere grea, înainte de termen…’

Citește și: Fiica Danielei Crudu a fost externată, la 9 zile după naștere. Imaginile emoționante postate de vedetă

Citește și: Cine este Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan. Are o carieră în tenis și a ajuns pe locul 84 mondial ATP la dublu

Citește și: „M-am rugat să-l ia, să-i curme suferința. Nu a avut un suflet pereche'. Mama lui Stephan Pelger, discurs șocant la slujba de comemorare a regretatului creator de modă


Iubitul Danielei Crudu, un tată atent și implicat în creșterea fiicei lor

Daniela Crudu are numai cuvinte de laudă la adresa iubitul ei. Dacă înainte de a naște declara că nu se implică foarte mult pe partea de sarcină, acum, după ce fiica lor a venit pe lume, responsabilitățile s-au schimbat. Dani, tatăl micuței Daiana, este extrem de atent în creșterea fiicei sale și a Danielei Crudu, iar asta nu o spunem noi, ci chiar vedeta. Mai mult decât atât, a fost în permanență alături de frumoasa brunetă, chiar și când a născut, însă din spatele ușii, fiindcă nu a dorit să intre în sală.


Dani a fost cu mine, dar nu a intrat în sală. Îți dai seama că i-a fost frică (…) Eu mi-am dorit să fie așa, m-am gândit să fie așa și uite așa a arătat cum mi-am dorit eu. M-am gândit cum arăta‘, a mărturisit Daniela Crudu, la Xtra Night Show.

Daniela Crudu nu s-a confruntat cu depresia postnatală

Daniela Crudu a trecut prin momente mai puțin plăcute atunci când a devenit mamă pentru prima dată, asta deoarece a născut prematur, iar medicii au anunțat-o înainte să nască faptul că fetița din pântece nu mai mișca. A trecut prin clipe greu de imaginat, însă cu toate astea nu s-a confruntat cu depresia postnatală, ci a fost extrem de puternică, mai ales că toți cei dragi au fost alături de ea, inclusiv iubitul ei, care-i este aproape la orice pas.


Nu, nu am avut deloc depresie. Eu mi-am luat inima în dinți și am zis că trebuie să fiu tare acum, eram că numai eu știu să fac mai bine, să nu o atingă nimeni, pentru că nu știa cum să o țină. Pe mine m-au învățat în clinică cum să o țin și fiind așa micuță, trebuia să am grijă suplimentară’, a mai spus Daniela Crudu, la Xtra Night Show.


Daniela Crudu a născut prematur

Daniela Crudu radiază acum de fericire alături de iubitul ei și fiica pe care o au împreună, însă atunci când a ajuns de urgență la spital, iar medicii i-au spus că trebuie să nască, deși avea doar 36 de săptămâni, frumoasa brunetă era extrem de speriată. Totuși, lucrurile au decurs foarte bine, chiar dacă i-a dat naștere micuței Daiana prematur. Acum, totul merge la superlativ, iar bucuria face parte zilnic din viața lor de când sunt părinți.


‘Am născut la 36 de săptămâni, la 8 luni. Nu a stat la incubator, a stat doar în acea noapte. Am fost într-o urgență că nu mai mișca fetița. Eu aveam probleme că aveam sarcina joasă. N-am avut chef de nimeni și nimic, nu aveam chef de telefoane, că îmi suna mereu. Eu eram disperată. Nu eram eu ok, sufletul meu era varză. Îmi era greu, am stat 5 zile în spital, au avut grijă de noi., a declarat Daniela Crudu, în exclusivitate la Xtra Night Show.

Sursă foto: Facebook / Instagram