Cum se împarte Ioana Blaj, actrița din Lia, între carieră și viața de familie: "Este foarte mult haos programul meu"

 Radulescu Ruxandra
.

Ioana Blaj, actrița din Lia, a relatat cum a îmbinat viața de familie cu profesia ei, care îi solicită să fie mai mereu pe platourile de filmare. Ioana Blaj este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Vedeta e împlinită și în plan personal și are o familie frumoasă alături de partenerul ei Ducu Ion, fiul Ruxandrei Ion. Cuplul are doi copii, iar în perioada filmărilor, Ioana Blaj a avut un ajutor de nădejde în ceea ce-i privește pe micuți. Iată cum se împarte Ioana Blaj, actrița din Lia, între carieră și viața de familie!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Cum se împarte Ioana Blaj, actrița din Lia, între carieră și viața de familie. Ioana Blaj, actrița din Lia, s-a căsătorit în 2019 cu Ducu Ion, după șase ani de relație și doi copii împreună. Actrița și Ducu Ion au o familie frumoasă, iar între soți există foarte mult respect și apreciere reciprocă. Ioana Blaj a fost distribuită în cea mai recentă producție a Ruxandrei Ion, „Lia, soția soțului meu”. Actrița joacă un rol negativ, pe care l-a considerat extrem de ofertant pentru capacitățile ei. Cât timp Ioana Blaj a fost ocupată de zor pe platourile de filmare, soțul ei, Ducu, a avut grijă de copii.

ioana-blaj-si-ducu-ion-6-1-e1649229768263ioana-blaj-si-ducu-ion-6-1-e1649229768263

Cum se împarte Ioana Blaj, actrița din Lia, între carieră și viața de familie

Ioana Blaj, actrița din Lia, a avut parte de un real ajutor din partea soțului cât timp a fost preocupată cu producția Ruxandrei Ion, „Lia, soția soțului meu”. Actrița a fost dintotdeauna foarte focusată pe carieră, de aceea i-a surâs ocazia de a juca un personaj cu totul atipic. Vedeta a recunoscut că a fost dificil să îmbine viața de familie cu cea profesională și a menționat că uneori are parte de vizite din partea micuților, chiar pe platourile de filmare.

Citește și: Cum au decis actrița Ioana Blaj și Ducu Ion să se căsătorească după 6 ani de relație:„Copiii erau foarte contrariați că…’/ EXCLUSIV

Citește și: Ioana Blaj şi Ducu Ion s-au căsătorit!Primele imagini de la eveniment

Citește și: Cătălin Botezatu, rugăciuni printre lacrimi la Racla Sfintei Parascheva: 'M-am întins pe Raclă ca un copil'

Citește și: Florica Boboi, câștigătoarea Chefi la Cuțite, despre cadoul primit din partea soțului ei: „Noi muncim și…'

Încerc să nu mă gândesc… Copiii vin de multe ori cu mine, aici, la filmările pentru Lia – soția soțului meu', în alte dați stăm pe FaceTime în pauzele de filmare, am noroc cu Ducu care stă cu ei și încearcă cumva să compenseze zilele în care eu sunt super prinsă. Este foarte mult haos programul meu, adică dacă aș stă să mă gândesc pentru următoarea săptămâna ce am de făcut, n-aș mai face. Și atunci… nu mă gândesc.„, a menționat actrița pentru Fanatik.ro.

Ioana Blaj, detalii despre personajul ei din serialul Lia

Iona Blaj a vorbit puțin și despre personajul negativ pe care îl interpretează în noul serial, „Lia, soția soțului meu”. Actrița nu se aștepta să fie distribuită în acest rol, mai ales că Ruxandra Ion a chemat-o la casting pe nepusă masă. Pentru Blaj, a fost o ocazie unică să exploreze părțile mai puțin plăcute ale caracterului uman.

Alice este foarte rea. E o femeie rănită, de asta spuneam că Alice' poți fi chiar tu pentru că orice femeie rănită, înșelată, care-și scoate colții. E genul de personaj pe care o să-l iubești și o să-l urăști. Asta îți dă. O să o înțelegi de ce face ce face, în același timp îți vine să o și tai (râde – n.r.).„, a adăugat Ioana Blaj, pentru aceeași publicație.

Ioana Blaj le-a interzis copiilor accesul la tableta digitală

Indiferent cum evoluează cariera ei, Ioana Blaj deține „rolul principal” de mamă în familia ei. Vedeta a afirmat că educația celor mici este destul de dificilă în era tehnologiei. Ea a precizat că încearcă să-i țină departe pe cei doi copii ai ei de tabletele digitale și telefoanele android. Actrița le-a interzis micuților de jumătate de an accesul la tabletă, în afara cursurilor de la școală.

Ei ar vrea IPhone, laptop… Noi, de jumătate de an, nu-i mai lăsăm pe tabletă deloc. Nu mai au acces la ecran, au acces doar la aplicațiile de la școală, iar la filme jumătate de oră pe zi.

Mi-am dat seama că e un timp pierdut. De obicei se uitau duminică când mergeam la bunici și e un timp pe care-l pot petrece cu bunicii, real, nu blocați… asta o dată, plus că erau foarte nervoși după, și iritați. Și da, înseamnă mai mult timp pentru noi petrecut cu ei. Că da, e foarte ușor să le dai tabletă și să le închizi gura, dar e mult mai benefic pentru sănătatea lor… să nu stea pe tabletă.„, a mai adăugat aceasta.

Sursa FOTO: Facebook/Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton