Cum se înţelege Teo Trandafir cu Maya? La 14 ani, fiica vedetei se comportă ca un om matur

 Pirvu Cristina
.

Este un icon al televiziunii din România. Este un model de profesionalism pentru toate cele care aspiră la o carieră pe micul ecran, este un exemplu de forță și de tărie pentru toți cei care au avut o cumpănă în viață, este o sursă de energie pentru toți cei care o urmăresc, la TV, de un sfert de secol. Cine e Teo Trandafir, dincolo de micul ecran? Ce temeri are, cum trece peste greutăți, care e ideea ei despre fericire, ce o împlinește și ce o dezamăgește? Aflați totul, într-un interviu de o maximă sinceritate.

Teo a fost de acord să ne povestească mai multe despre relaţia cu fiica sa, cu Maya. Iată cum a răspuns întrebărilor pe care i le-am adresat.

Ești mama unei adolescente deja. Cum ești tu ca mamă? Privind-o pe Maya, noi chiar credem că ești un părinte exemplar.

Nu sunt eu un părinte exemplar, este ea un copil exemplar, eu nu am făcut altceva decât să o urmăresc, să fiu atentă la ce m-a invitat să fac, la ce nu i-a plăcut că fac, la „dansul ei nesfârșit cu mine, la mișcările pe care urmează să le facă, pentru că eu deja trebuie să prevăd ce va face. Ea, cunoscându-mă perfect, știe că eu știu ce mișcări va face; atunci devine de multe ori mai complicat, pentru că avem două fete inteligente în aceeași teacă. În principiu, ne cam dăm una după alta, pentru că am învățat un cuvânt împreună, am crescut sub același „drapel, se numește rezonabilitate, să fii rezonabil. Să ai așteptări rezonabile, să ai cerințe rezonabile, să ai un comportament rezonabil și, în acest spirit, ne-am tot înțeles și ne tot înțelegem în fiecare zi.

Ai o legătură indestructibilă cu Maya și, atunci când v-am văzut împreună, a proa pe că aveai lacrimi în ochi. Cum este relația voastră?

Eu n-am știut din prima zi cum să cresc copii, pentru că fac parte poate dintre oamenii aceia care nu au fost sortiți să aibă copii, eu am crescut un om. Mie, de altfel, nici nu îmi plac părinții care cresc copii, pentru că ei rămân copii toată viața lor. Eu am crescut un adult dintotdeauna, pentru că n-am știut să fac altfel. Nu am alăptat-o, am hrănit-o, nu am educat-o, eu am respectat-o. Maya a crescut cu respect și în spiritul unei egalități între noi, astfel încât eu nu i-am spus niciodată „Nu ai voie!, ea nu mi-a spus niciodată „Nu vreau! Am dat-o după vișini, nu ai voie se traducea prin „Hai să încercăm să nu facem asta, în casa noastră nu e bine să cultivăm spiritul ăsta, iar „Nu vreau se traducea la rândul său prin „Hai să facem temele puțin mai târziu, că episodul asta din Tom și Jerry nu îl mai prind.

Voi petreceți foarte mult timp împreună. Povestește una dintre cele mai frumoase surprize pe care ți le-a făcut Maya.

Se întâmplă de fiecare dată diferit, nici nu știu pe care să o aleg. Îmi trimite bilete, îmi lasă bilete dimineața, când pleacă la școală, cel mai adesea pe masa din bucătărie și îmi scrie frumuseți. Am făcut asta de când era ea mică, mică de tot. Eu îi scriam cu litere de tipar, pentru că ea putea să citească și îi lăsam un bilet, pe carton, ca să îi fie mai ușor. Ea întorcea biletul și răspundea, cum putea ea, cu desene, cu litere stâlcite și biletul ăla era în fiecare zi o surpriză.

Știu că vă asemănați în multe privințe… Totuși, mai aveți și divergențe de opinie?

Divergențe de opinie deocamdată n-am avut, dar ea nu mănâncă măsline, eu da, acum a început să mănânce, dar doar negre. Eu nu mănânc picant, ea da, și cam atât. Amândouă credem că nu există război între generații, asta e o tâmpenie, amândouă credem că oamenii pot fi bătrâni sau tineri, în ciuda vârstei lor, am ajuns la concluzia că oamenii pot fi bărbați sau femei indiferent de sexul lor biologic, amândouă am ajuns la concluzia că e bine să faci compromisuri dacă ești sigur că în spatele acelui compromis se află un succes.

Am văzut-o pe Maya în copilărie un copil extrem de matur. Cum este ea acum?

Mai ceva!Dar are și momentele ei de copilărie, pe care uneori le înțeleg, alteori nu, pentru că mi se întâmplă să intru uneori în mijlocul unei situații în care ea e copil și uit că, de fapt, e percepută de ceilalți ca fiind copil; intru, de exemplu, în mijlocul unei conversații telefonice și mi se pare că nu o recunosc, pentru că vorbește cu altcineva.

Când i-a spus Teo Trandafir fiicei ei că este adoptată

Emoții mari pentru echipa VIVA! în ziua ședinței foto cu Teo! Știind că este o adevărată profesionistă și o perfecționistă, am stat puțin cu frica-n sân ca nu cumva să… nu fim pe aceeași lungime de undă, în ceea ce privește conceptul, organizarea, hainele… Temeri care au dispărut ca prin minune în momentul în care Teo, însoțită de doi dintre PR-ii de la Kanal D, a intrat în studioul lui Marius Bărăgan.

Zâmbetul ei larg și lejeritatea cu care a întâmpinat echipa ne-au determinat să uităm de orice gând negativ și să trecem la treabă, ca și cum ne cunoșteam de o viață. Cum are un program extrem de încărcat, întrucât prezintă două emisiuni, „Teo Show, zilnic, și „Vrei să fii milionar, săptămânal, iar timpul ei liber este cvasi inexistent, da, ne-a fost greu să-i răpim câteva ore pentru acest shooting. Dar am reușit! Și, ca să vă oferim încă un detaliu de culise, aflați că totul s-a desfășurat pe ultima sută de metri, respectiv în ziua de dinaintea predării revistei la tipar, seara, după ora 18.00.

Foto: Facebook

Numărul de decembrie al revistei VIVA! este disponibil la toate punctele de difuzare a presei. Acolo puteţi citi interviul integral, dar şi multe alte articole. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton