Cum se simte Irinel Columbeanu la azil, după o jumătate de an. Ion Cassian, patronul azilului din Ghermănești unde fostul milionar de la Izvorani trăiește în ultimele 6 luni, spune că Irinel Columbeanu o duce foarte bine acolo și că nu are motive să fie nemulțumit.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cum se simte Irinel Columbeanu la azil, după o jumătate de an. A avut în conturi sume cu multe zerouri, însă, din nefericire, azi Irinel Columbeanu trăiește doar din amintiri, uitat de mulți care îi erau prieteni și cu o pensie extrem de modestă. Cu toate acestea, fostul milionar nu se plânge de viața de la azil, unde, acum 6 luni, s-a internat de bunăvoie.
Cum se simte Irinel Columbeanu la azil, după o jumătate de an
Dacă înainte nu era preocupat atât de mult de propria sănătate, iată că aici, în cadru organizat, Irinel Columbeanu și-a schimbat regimul de viață. Acum, fostul milionar de la Izvorani mănâncă de trei ori pe zi și, mai mult, merge și la sala de sport din cadrul azilului. Ion Cassian, patronul azilului din Ghermănești unde stă acum Ion Columbeanu, spune că acesta se simte bine acolo și că nu s-a plâns niciodată de nimic.
„Irinel este bine. Are o pensie pe lună de 2.000 de lei. Duce o viață liniștită aici. Dimineața se trezește, ia micul – dejun, bea un ceai după care o cafea fără cofeină. Recent i s-au făcut toate analizele medicale și ceea ce este cel mai important este că nu are AVC. Zilnic merge aici, la azil, la sală, face mișcare. Nu are moralul scăzut, nu l-am văzut niciodată să plângă, este bine aici', a dezvăluit Ion Cassian pentru Click.ro.
Starea sa de spirit bună este menținută, cu siguranță, și de faptul că Irina, fiica sa și a Monicăi, aflată acum la mama ei în america, nu l-a uitat și îl sună săptămânal.
„Am văzut că are un album de poze cu fiica sa lângă pat și se uită mereu la el. Un prieten am înțeles că i l-a făcut. De vorbit la telefon vorbește cu ea de două-trei ori pe săptămână. Tot timpul îl aud vorbind de Irinuca. Știu că ea îi mai trimite bani din străinătate, dar nu am intrat în detalii mai multe să aflu ce și cum pentru că nu este treaba mea', a mai spus Ion Cassian pentru sursa citată.
Irinel Columbeanu trebuie să respecte reguli stricte la azil și poate ieși doar pe semnătură
După ce a făcut furori cu postările din social media, au apărut imediat comentarii cu privire la faptul că Irinel Columbeanu ar avea un statut privilegiat la azilul unde locuiește acum și unde a fost internat și tatăl său, cu ani în urmă. Patronul azilului din Ghermănești a negat acest lucru, spunând că Irinel trebuie să respecte aceleași reguli ca toți ceilalți.
‘Mulți zic că Irinel Columbeanu iese când vrea și pleacă atunci când vrea, însă la noi nu e ca la hotel, cum s-ar crede. La noi sunt reguli stricte, Irinel, precum ceilalți pacienți, cazați la noi, trebuie să anunțe numele persoanei care îl însoțește, indiferent că este prieten sau rudă. Să precizeze clar la ce oră pleacă și la ce oră se întoarce.
Totul este pe semnătura celui care îl însoțește, este notat numele acestuia la caiet, avem evidențe stricte. Pentru că, dacă i se întâmplă ceva cuiva, dacă dă vreo mașină peste ei, nu mai este responsabilitatea noastră, ci a celor care îi însoțesc’, a spus Ion Cassian pentru Playtech.