Cum se simte Kate Middleton la aproape două luni după ce a anunțat că suferă de cancer: "Prințesa de Wales e pe calea cea bună"/ Cum a fost interpretată decizia Prințului William de a pleca în călătorie

.

Cum se simte Kate Middleton la aproape două luni după ce a anunțat că suferă de cancer. Vestea că Prințesa de Wales, dată chiar de ea prin intermediul unui video emoționant, a șocat și îndurerat o lume întreagă. Soția Prințului William face acum chimioterapie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!


La scurt timp după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, nora suveranului, Kate Middleton, a făcut un anunț șocant, dezvăluind că suferă la rândul ei de cancer și, mai mult, că face chimioterapie. Soția Prințului William, mamă a trei copii, a mărturisit că această veste a venit ca un șoc uriaș pentru familia lor. Din fericire, veștile sunt bune, după cum a declarat, recent, un editor regal.

Cum se simte Kate Middleton la aproape două luni după ce a anunțat că suferă de cancer


Anul a început sub zodia neagră a bolii pentru Familia Regală Britanică, primul care a anunțat că suferă de cancer fiind Regele Charles al III-lea, la început de februarie. Boala a fost depistată în timpul unei operaţii de hipertrofie benignă de prostată, însă suveranul nu a menționat de ce fel de cancer suferă, dezvăluind însă că se află sub tratament. La final de martie a venit o lovitură și mai șocantă. Kate Middleton, care dispăruse de ceva vreme din viața publică, în urma unei operații la stomac, a mărturisit că suferă și ea de cancer și că a început deja chimioterapia. În 2018, Prințesa de Wales donase câțiva centimetri din superba ei podoabă capilară în beneficiul copiilor și tinerilor bolnavi de cancer…


Citește și: Kate Middleton, onorată de Regele Charles. Ce titlu regal a primit Prințesa de Wales în timp ce se luptă cu cancerul

Citește și: Prima fotografie făcută de Kate Middleton, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Cum l-a surprins pe fiul ei, Prințul Louis, la împlinirea vârstei de 6 ani


Citește și: Cum arată apartamentul în care locuiește Raluca Bădulescu cât timp își renovează vila. Are covoare din piele de ponei, iar prețul chiriei e piperat: „Îmi place la nebunie / Imagini din interior

Recent, Prințul William a călătorit în nord-estul Angliei și făcut o vizită oficială la un centru de prevenire a sinuciderilor. Cei prezenți l-au așteptat cu flori și, inevitabil, au fost curioși să afle care este atmosfera în familie.

„Te superi dacă te întreb cum sunt soția și copiii tăi?, l-a întrebat Cain, o femeie de 60 de ani, potrivit Mirror.co.uk.


Vizibil emoționat, Prințul William a făcut o confesiune înduioșătoare despre starea de sănătate a soției sale, Kate Middleton, și a dat asigurări că situația este sub control: „Toți sunt bine, mulțumesc. Da, suntem bine.

Dacă Prințul de Wales a fost destul de rezervat în privința stării de sănătate a lui Kate, un editor regal britanic a explicat mai multe privind decizia lui William de a-și lăsa singură soția în momente așa dificile: „Dorința lui de a petrece o noapte departe de casă este cel mai bun indicator de până acum că Prințesa de Wales e pe calea cea bună, că se vindecă’, a acesta, conform Express.co.uk.


Kate Middleton și Prințul William, momente dificile și înainte de căsătorie

Boala Prințesei de Wales este, de departe, cel mai dificil moment din căsnicia cu William, care, de-a lungul a 13 ani, nu a fost lipsită de provocări. Povestea Prințului William cu Kate Middleton nu este una chiar de basm, precum mulți ar fi tentați să creadă. Până să ajungă în fața altarului, cei doi au avut de trecut multe obstacole.


S-au cunoscut în urmă cu 19 ani, în cadrul Universității St. Andrews, când au devenit colegi de facultate. Kate deja ar fi fost îndrăgostită de prinț, în liceu alegându-se cu porecla „prințesa în așteptare. Nu i-a fost greu să ajungă la inima lui William, numai că partea dificilă a început abia după ce au început o relație. Legătura dintre cei doi a fost constant pusă la încercare mai mulți ani, timp în care s-au tot certat și s-au împăcat. Nu se știe cât de greu a fost pentru William, însă pentru actuala prințesă cu siguranță a fost dificil să își vadă alesul inimii la brațul altor femei.


Mai mult, în 2006, deși formau un cuplu, Kate a petrecut Crăciunul singură, după cum scrie Katie Nicholl în cartea „The Making of a Royal Romance’. Atunci Prințul William i-ar fi promis iubitei sale că vor petrece Crăciunul împreună, dar apoi, i-a comunicat la telefon că va rămâne alături de familia sa… Despărțirea lor a durat câteva luni.

„William s-a răzgândit și a stat de vorbă cu tatăl său și cu bunica sa pentru a avea o discuție sinceră despre viitorul său cu Kate. Amândoi l-au sfătuit să nu se grăbească cu nimic’, scria Nicholl.


În fine, după o relație lungă, de 8 ani, Majestatea sa Elisabeta a II-a a luat, în sfârșit, decizia mult așteptată de toată lumea, și mai ales de Kate. După ce dragostea lor a fost supusă mai multor teste, Prințul William a cerut-o în căsătorie pe Kate, într-o vacanță din Kenya. Liniștea s-a așternut în familia lor și la 3 ani de la căsătorie au venit și copiii: Prințul George (10 ani), Prințesa Charlotte (9 ani) și Prințul Louis (6 ani).