Costel Constantin a murit la o zi după onomastica sa și nimic nu prevedestea tragedia. Apropiații actorului povestesc că i-au urat, ieri, „La mulți ani!” cu ocazia Sfinților Constantin și Elena și au avut „o conversație de suflet”, fără ca maestrul Costel Constantin să se plângă de anumite probleme de sănătate sau o stare de rău. Mai mult, actorul în vârstă de 81 de ani a fost activ pe rețelele de socializare până aseară, târziu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani și nu se știa suferind de o problemă de sănătate gravă, care să-i amenințe viața. Tragedia vine la aproape un an de când maestrul a decis să se retragă de pe scenă, după 225 de reprezentații ale piesei „Omul care a văzut moartea”.
Costel Constantin a murit la o zi după onomastica sa. Actorul se simțea bine ieri și a fost activ pe rețelele de socializare pânâ târziu
Jurnalista Ioana Mandache, o apropiată a lui Costel Constantin, spune că a vorbit chiar ieri cu maestrul Costel Constantin, de ziua lui onomastică. Actorul chiar i-a trimis un mesaj pe WhatsApp aseară, la o oră târzie, semn că se simțea bine și nimic nu prevestea vestea tristă de astăzi.
'Am vorbit chiar ieri cu el, când i-am urat la mulți ani de Sfântul Constantin și Elena. Eu cred că există marile iubiri, pentru că după moartea soției lui, Mihaela, în urmă cu doi ani, probabil că i-a fost foarte greu și nu a mai rezistat. Singurătatea aceasta, la un moment dat, ucide. Deși avea copii, avea nepoți, îi simțea lipsa, pentru că era o poveste de dragoste extraordinară.
Cred că sunt șocată mai ales pentru că nu avea probleme de sănătate și juca încă, avea 'Omul care a văzut moartea' la Teatrul Național, unde mergea și juca o dată sau de două ori pe lună. Dar probabil, fiind foarte discret, nu a spus cât de greu îi este.
Ieri i-am spus la mulți ani de Sfântul Constantin și Elena, și am avut o conversație de suflet. Și culmea, pe la 22:30, aseară, mi-a trimis un mesaj cu o icoană, cu Maica Domnului și cu pruncul. Am văzut-o dimineață. Deci a trimis probabil prietenilor de suflet…
Repet, nu îmi vine să cred! Din păcate ne mor marii artiști și rămânem fără marile valori', a povestit Ioana Mandache la Antena 3 CNN.
Citeste si: Relația neștiută dintre Costel Constantin și Marin Moraru. „Fără el, nimic nu mai e la fel”
Citeste si: Cu ce se ocupă actorul Costel Constantin, la 78 de ani! A muncit în Turcia toată vara
Fiica lui Dinu Săraru a transmis condoleanțe după ce a aflat că maestrul Costel Constantin a murit
Alexandra Săraru, fiica regretatului Dinu Săraru, a postat un mesaj emoționant pe Facebook după vestea morții maestrului.
'Să te odihnească Dumnezeu, prietenul nostru bun. Te-ai dus la ceruri să te întâlnești cu Mihaela și tata! S-a dus și Costel Constantin, Ștefan cel Mare din Apus de soare, poate ultimul din generația de aur a marilor actori! Sunteți acum toți, acolo, Undeva, și, poate puneți și de-o piesă de teatru. Adio, bun prieten! Și regret că aseară nu ți-am răspuns la mesaj…', a scris Alexandra Săraru.
Și reprezentanții Teatrului „I.L. Caragiale” din București au transmis un mesaj emoționant, pe Facebook:
„Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor COSTEL CONSTANTIN, un coleg minunat, un artist desăvârșit, cu o lungă și o prodigioasă carieră atât în teatru, cât și în film, cu zeci de roluri memorabile!
Costel Constantin s-a născut pe 20 octombrie 1942, la Galați.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesor Beate Fredanov, în 1964. Printre rolurile sale celebre se numără aparițiile pe scena Teatrului Național din București, unde a colaborat cu regizori de renume și a interpretat personaje dintr-o gamă variată de piese clasice și contemporane.
A debutat pe scena Teatrului Național București în 1970, cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?' de Edward Albee.
A jucat în zeci de piese, printre care se numără Săptămâna patimilor de Paul Anghel, Regele Lear de William Shakespeare, Năpasta, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Alexandru Lăpușneanu de Virgil Stoenescu, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Crimă pentru pământ după Dinu Sararu, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Sinucigasul de Nikolai Erdman.
Ultima oară a putut fi văzut pe scenă în iunie 2023, în spectacolul „Omul care a văzut moartea', un rol remarcabil, pe care l-a însuflețit în peste 200 de reprezentații de-a lungul a zece ani.
Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Condoleanțe familiei!„.
Costel Constantin a murit. Pe 16 iunie 2023, actorul a urcat ultima dată pe scenă
Actorul Lari Giorgescu a anunțat sâmbătă, 17 iunie, pe rețelele sociale, retragerea lui Costel Constantin, după 225 de reprezentații ale piesei „Omul care a văzut moartea'.
„Acum 10 ani, în luna iunie, aveam premieră, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale' Bucureşti, cu spectacolul „Omul care a văzut moartea'. Atunci nu îmi puteam imagina că va ajunge la 225 de reprezentații. Iar faptul că în tot acest timp distribuția a rămas neschimbată, a reușit să transforme membrii spectacolului într-o adevărată familie.
Aseară am avut ultima reprezentație. Motivele țin de etica profesională a unui artist. Se pare că actorul Costel Constantin și-a propus să se retragă la minunata vârstă de 80 de ani și la nu mai puțin de 60 de ani de teatru. Vă mulțumesc, domnule Costel, pentru ceea cea am trăit alături de dvs. pe scena!
Este greu de explicat cât de rare sunt aceste momente în lumea teatrului din zilele noastre. Iar faptul că am fost parte dintr-un fenomen artistic de o amploare excepțională, mă face să mă simt cu adevărat norocos. Mulțumesc acestei „familii’ în care am crescut în ultimii zece ani și publicului atât de numeros!’, a notat Lari Georgescu pe Facebook.
Costel Constantin a transmis şi el un mesaj direct către spectatorii care s-au bucurat de ultima lui piesă de teatru.
„Pentru mine a fost o seara importantă, a făcut Dumnezeu să fie așa, să fie tot în luna asta și în anul asta 60 de ani de când fac meseria asta, să fie 10 ani de când joc acest spectacol și să fie în seara asta spectacolul 225. La un moment dat, profesia asta când înveți s-o faci bine, o faci să nu simtă omul ca e făcătură că atunci s-a zis’, a spus Costel Constantin la momentul acela.