Cum și-a cunoscut Shurubel soția și cum au ajuns să formeze un cuplu: „Eram mai mereu indisponibil emoțional, deci destul de infidel"

.

Shurubel recunoaște că a avut o viață ceva mai zbuciumată până să o întâlnească pe Iulia, actuala lui soție. S-au cunoscut la coadă la analize, apoi au ieșit la un suc. Relația a evoluat cu pași mici, s-au descoperit treptat și într-un final au decis să rămână împreună.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Shurubel, pe numele lui real Andrei Lăcătuș, admite că nu cunoscuse statornicia într-o relație și era infidel înainte să aibă o relație cu Iulia. Soția lui l-a făcut să vadă viața cu alți ochi și l-a susținut în momentele complicate.

Shurubel mărturisește că era infidel înainte să o cunoască pe Iulia, soția lui

Shurubel se îndrăgostea des și trecea de la o fată la alta. Iulia, soția lui, avea, însă, să schimbe regulile jocului. Până să o cunosc pe cea care urma să îmi fie soție, eram mai mereu indisponibil emoțional, deci destul de infidel. Aveam douăzeci și ceva de ani și experimentam, spune Andrei Lăcătuș, alias Shurubel, pentru Fanatik.


Din clasa a 3-a m-am tot îndrăgostit. Apoi încă o dată într-a cincea, apoi într-a opta, într-a 10-a de doua ori, într-a 11-a o data, la facultate o dată și apoi încă de vreo două ori până am dat de soția mea și sper să mă opresc aici (râde, n.red.).

Cea mai mare gafă pe care am făcut-o într-o relație a fost când am plecat la munte cu o fată înainte să închei socotelile cu o alta, cu care eram deja. S-a aflat din pozele de pe facebook, n-a fost frumos’, își amintește carismaticul prezentator de la emisiunea Vorbește lumea, de la PRO TV.

Cum și-a cunoscut Shurubel soția

Povestea dintre el și Iulia, actuala soție, a început pe neașteptate. Shurubel avea mari emoții atunci când se vedeau și credea că nu are nicio șansă la inima Iuliei, destinul l-a luat, însă, prin surprindere. Ne-am văzut prima oară la coadă la analize de sânge. Ea mi-a scris apoi pe Facebook că a pierdut locul la coadă din cauza mea, eu am scos-o la un suc. Din primul moment m-am gândit că e prea finuță, o ființă prea elegantă pentru mine și că n-am nicio șansă la ea.


A durat destul de mult chiar și până la primul sărut. Încercam să o fac să râdă cu orice ocazie, dar nu știu dacă îmi ieșea vreo glumă bună, fiindcă aveam emoții de fiecare dată. Aveam să aflu apoi că ea a știut din primul moment că noi o să ne căsătorim. Nu știu de ce nu mi-a spus și mie’, mai spune Shurubel.

Atunci când apar discuții, Shurubel părăsește camera. Iulia face, însă, tot posibilul ca probema dintre ei să fie rezolvată. „Eu am un caracter evitant la certuri și plec din cameră. Ea vine după mine și îmi spune să stau acolo și să rezolvăm problema. Și începem să vorbim cât mai calm, o întoarcem pe toate părțile, după care ne luăm în brațe și ne iertăm. E un efort comun, deci, dar ea e partea mai matură’, povestește el.


Citește și: Vom ține sub discreție diagnosticul, însă veștile nu sunt bune'. Trupa Pheonix, anunț îngrijorător despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci, la aproape trei săptămâni de la operația pe creier

Citește și: Anamaria Prodan, mesaj tăios pentru Reghe, după acuzațiile de infidelitate: „E incredibil să nu ai simțul penibilului, nu?! Cu ce pete are pe el și pe lângă el nu se mai vede de mizerie. Sunt atâtea lucruri urâte, încât…'/ Ce spune despre pensia alimentară primită de Bebeto


Citește și: De ce Irinel Columbeanu nu mai are voie să-și viziteze fiica, în America: „Își poate pune viața în pericol. Nu mai poate pleca…’

Citește și: Cum va naște Ana Baniciu și cum se simte în ultimul trimestru de sarcină: „Am pus câteva kilograme, sunt mai grea pe picioare. Edy este speriat, nu mă atinge pe burtă deloc, că…’ / Artista a scris un jurnal pentru fiul ei


Problema de sănătate care l-a îngenuncheat pe Shurubel

A trecut prin multe, dar cel mai greu a fost atunci când a avut apă la plămâni și șase luni a făcut tratament. În același timp s-a confruntat și cu depresia. Cel mai greu moment a fost când am avut apă la plămâni, tocmai preluasem matinalul Radio 21. Au fost șase luni de tratament, prima lună cu niște antibiotice foarte puternice și foarte multe. Aveam și o stare de depresie. Am stat cu mine de vorbă foarte mult în perioada aia, cum fac mereu când încerc să înțeleg o perioadă din viața mea.


Am luat ceea ce credeam eu atunci a fi cea mai bună decizie, cu instrumentele pe care le aveam la vârsta respectivă. Am decis să îmi construiesc o etică de muncă de neclintit și asta m-a făcut să mă simt mult mai bine cu mine, dar m-a dus și la burnout în următorii cinci ani’, declară Shurubel.

Foto: Facebook