Cum va naște Ana Baniciu și cum se simte în ultimul trimestru de sarcină. Ana Baniciu recunoaște că a avut o sarcină ușoară, a luat câteva kilograme, nu a avut deloc pofte, iar hormonii nu au agitat-o. Artista vrea să nască natural și respectă sfaturile medicilor, nu cară greutăți și încearcă să stea cât mai liniștită.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Chiar dacă în curând se va muta cu soțul ei, Edy Kovacs, în casă nouă, Ana Baniciu se ferește să facă vreun efort, chiar dacă acest lucru nu îi e deloc pe plac. Vrea, însă, ca visul frumos pe care îl trăiește să nu fie perturbat de nimeni și de nimic.
Cum va naște Ana Baniciu și cum se simte în ultimul trimestru de sarcină
Ana Baniciu continuă să arate la fel de spectaculos și nu a luat decât câteva kilograme, chiar dacă se află în luna a șasea de sarcină. „Am pus câteva kilograme, dar dacă pornești de la minus infinit nu se prea vede. Eu am pus, am văzut că am pus, doar că eram foarte slabă când am rămas însărcinată și într-adevăr se vede foarte puțin. Mă bucur că m-am menținut. Eu ca eu, dar Edy cred că avea impresia că o să fac ceva, nu o să mai intru pe ușă. E foarte mândru, zice tuturor că sunt în formă', a mărturisit Ana Baniciu pentru Ego.ro.
Ana Baniciu, despre schimbările din sarcină
Solista e recunoscătoare că nu a avut stări de rău, kilogramele nu i-au dat bătăi de cap, doar acum, când nașterea se apropie, a început să se simtă ceva mai greoaie.
„Mă țin încă în forță, mă mențin. Acum trebuie să recunosc că am avut o sarcină ușoară, nu am de ce să mint sau să fac pe mironosița să zic că vai mi-a fost rău. Nu. Nu mi-a fost rău deloc. Am fost norocoasă din punctul ăsta de vedere și acum încep să mă resimt un pic, la modul că sunt mai grea pe picioare, mă simt un pic mai greu, adică mă mișc un pic mai greu. Încerc să-mi ascult organismul și să fac ce îmi cere. Mai am și momente când exagerez, evident, mă doare lombarul, dar asta e, vine la pachet', mărturisește ea.
De ce crede că Edy, soțul ei, e un norocos
Recunoaște că nu și-a terorizat soțul niciun moment în această prerioadă, așa că Edy a fost un norocos. Primul trimestru a fost ceva mai complicat, apoi lucrurile s-au liniștit. „Cred că i-a fost lui teamă că știa de la toată lumea că o să explodeze hormonii și o să urlu, o să plâng. Dar a fost foarte chill. Primul trimestru a fost un pic mai greuț, dar din momentul în care am intrat în al doilea am fost foarte liniștită. N-am mai fost de mult atât de calmă cum am fost în perioada asta. Chiar e un norocos că nu i-am făcut nicio problemă. Nu am avut nici pofte, n-am avut nimic. Am stat cumințică acolo', a spus cântăreața.
Ana Baniciu vrea să nască natural
Fiica lui Mircea Baniciu vrea să nască natural și speră ca fiul ei să vină pe lume după ce vor finaliza renovarea și se vor muta în noua casă. „Voi naște natural. S-a făcut deja contractul, știi cum se zice, la spitalul unde o să nasc. Am optat pentru o naștere naturală. Este când o vrea să vină. Noi sperăm să vină după ce ne mutăm. Bine că nu mai avem foarte mult. Îmi place foarte mult cum a ieșit. Mai avem doar să punem mobila, în rest suntem ok. Respirăm ușurați' , mai spune vedeta.
Ana Baniciu are o relație specială cu fiul ei încă de acum. Artista obișnuiască să îi vorbească și îi pregătește deja câteva surprize. În schimb, soțul ei e ceva mai speriat și ezită să îi atingă burtica. „ i vorbesc. Am început de curând să îi vorbesc. Mă rog, i-am vorbit de la început, dar acum mai cu seamă pentru că am o aplicație care îmi spune că acum ne și aude. Edy este speriat, nu mă atinge pe burtă deloc că are impresia că nu știu ce se poate întâmpla. În schimb eu sunt aici, simt toate mișcările care sunt. Ce să zic, fotbalist cred că se face. Am deja un jurnal, am și niște poze drăguțe. Am o cutie pe care scrie MOM și unde acolo o să-i pun eu niște gânduri ale mele', a mai povestit Ana Baniciu.