Prezentatorul iUmor Dan Badea și soția sa Mădălina au devenit, săptămâna trecută, părinți pentru prima dată.
‘De duminica trecută sunt tăticul lui Arias Dan. De o săptămână suntem acasă, suntem bine, Mădălina se simte extraordinar. E o perioadă minunată și încă ne adaptăm împreună. M-am simțit binecuvântat și, în sfârșit, împlinit, e o minune pe care nu o pot descrie in cuvinte!’, a spus emoționat proaspătul tătic.
Micuțul Arias Badea a mobilizat întreaga familie, iar Dan și Mădălina Badea se adaptează treptat la noul stil de viață. ‘Deocamdată doarme mai bine decât ne așteptam, din ce ne povesteau alți părinți ne temeam că nu o să mai dormim deloc. Ne ajută și părinții, mama lui Dan e alături de noi’, a povestit Mădălina. Mămica e și cea care a avut ideea numelui special al micuțului. ‘Istoria numelui e cam așa – ne-am dorit un nume special, dar nu complicat. Multe luni nu am găsit nimic care să ne placă, iar într-o zi i-a venit Mădălinei ideea. L-am căutat pe net și am văzut că este un nume folosit mai mult în Hawaii și înseamnă ‘, a explicat Dan Badea.
În plus, micuțul va purta și numele ‘Dan’, care, în ciuda a ceea ce cred cei mai mulți, nu este și al tatălui său. Chiar dacă o țară întreagă îl cunoaște pe Dan Badea, noul prezentator iUmor mărturisește că nimeni nu îi cunoaște numele! ‘În buletin, eu sunt Badea Robert Cristian, dar în familie am devenit Dănuț, pentru că așa mi s-a spus la botez. Când eram mic, am avut față de Dănuț, bunică-miu așa mi-a zis și așa am și rămas… Când te uiți la o mogâldeață nu poți să îi zici . Dar în buletin nu cred că a mai încăput și Dănuț, pe vremea aia nu prea se puneau două nume, acum pui câte vrei, și șapte!’, a spus prezentatorul iUmor.
Cum a aflat Dan Badea că va deveni tată
Visul lui s-a împlinit, iar Mădălina Drăghia i-a făcut cel mai frumos cadou de ziua lui. Viitoarea mămică i-a dat vestea soțului ei într-un mod emoționant. Băiețelul va veni pe lume în luna martie 2019.
Era în preajma zilei mele de naştere (n.r. 27 iulie). Ea a venit cu o cutiţuţă aşa… mai erau două săptămâni până la aniversare şi mi-a spus ori o deschid acum, ori aştept. Ce om normal la cap ar fi aşteptat. Am deschis. Înăuntru era un body, pe care eu i l-am făcut cadou la Crăciunul trecut, cu mesajul acesta de hai să ne apucăm de treabă, şi testul acela.
Am început să ţip prin casă şi să fac ca toate alea de bucurie. Te trec toate emoţiile în secunda aia. Viaţa noastră s-a schimbat foarte mult în bine. Acum mă simt că am un scop, altul decât hai să mergem în vacanţă. E băieţel. La începutul lunii martie se va naşte. Este zodia Peşti. Am intrat în faza aia în care căutăm căruţ, pătuţ. Mi-am mutat casa la supermarket-ul de bebeluşi. Căutăm un nume special. Am spus că am putea chiar să alegem Dan, pentru că pe mine în buletin mă cheamă Robert Cristian. La botez mi s-a spus Dănuţ, a povestit Dan Badea.
Foto: PR