Ce spune Dan Capatos despre presupusul conflict dintre el și Mirela Vaida. După zvonurile apărute legate de un așa zis scandal între Mirela Vaida și Dan Capatos, prezentatorul de la Xtra Night Show a luat cuvântul. Iată ce se întâmplă între el și Mirela Vaida, acum. Totul a pornit de acum doi ani, de la momentul în care Mirela Vaida a fost atacată cu un bolovan în studioul Acces Direct, chiar în timp ce prezenta emisiunea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Mirela Vaida și Dan Capatos sunt colegi la Antena Stars, după ce emisiunile lor au fost mutate, la dorința conducerii trustului, de la Antena 1. Se cunosc de ani de zile și mereu au avut o relație de colegialitate și bazată pe respect, însă se pare că de curând prezentatoarea emisiunii „Acces direct' a avut câteva replici la adresa lui, asta după experiența traumatizantă prin care a trecut chiar în direct, atunci când o femeie a intrat în platou și a aruncat cu un bolovan în ea.
Citește și: Oana Roman și Dan Capatos nu au vorbit ani la rând: „Sunt unii oameni care mi-au făcut mult rău”
Citește și: „Sunt tată”. Soția lui Liviu Teodorescu a născut o fetiță perfect sănătoasă: „Iulia, ești o eroină”
Ce spune Dan Capatos despre presupusul conflict dintre el și Mirela Vaida
Dan Capatos susține că nu a ajuns la el vreo informație conform căreia Mirela Vaida ar fi spus ceva despre el și despre glumele pe care le-a făcut el despre acel moment pe atunci. Prezentatorul TV susține că nici Mirela Vaida, însă nici șefii săi nu i-au transmis acest lucru. Ba mai mult, susține că de atunci s-a tot întâlnit cu colega sa în diferite circumstanțe, iar ea nu i-a lăsat impresia că ar fi vreo problemă între ei, ba chiar lucrurile au decurs normal.
„Orice este posibil, însă nu am auzit niciodată în toți acești ani că ar avea ceva cu mine. Niciunul dintre șefii mei nu mi-a transmis ceva legat de o posibilă plângere sau supărare. Sau poate că au considerat că nu este cazul să ia măsuri, dacă este adevărat că ar fi făcut aceasta plângere. De la acel moment, noi ne-am mai întâlnit de cel puțin trei ori la filmările promourilor pentru stație și totul a decurs absolut normal. Am vorbit, am râs, nu mi-a lăsat senzația că ar avea ceva personal cu mine.', a spus Dan Capatos pentru Cancan.
Dan Capatos, după ce a ironizat-o în propria emisiune: 'Eu o consider pe Mirela o prietenă'
Dan Capatos a recunoscut că pe atunci, după incidentul nefericit, a vorbit cu colegii săi de platou sau cu diferiți invitați despre acest subiect, ba chiar a mai făcut și unele glume, însă nu pe seama Mirelei Vaida, ci a situației în sine. Prezentatorul TV a explicat că o consideră o prietenă pe Mirela Vaida și a susținut că este sigur de faptul că ea a făcut diferența între glume și lucrurile serioase.
'Eu o consider pe Mirela o prietenă, chiar dacă la momentul respectiv am făcut o caterincă în emisiunea mea. Este o fată inteligentă și știe că noi facem cel mai mult mișto în primul rând de noi înșine.', a mai spus Dan Capatos.
Mirela Vaida: 'Sunt luată la mișto, mai ales de un coleg'
Potrivit Cancan.ro, în momentul în care Dan Capatos ar fi ironizat-o pe Mirela Vaida în cadrul emisiunii pe care el o prezintă, aceasta ar fi fost extrem de deranjată, astfel că ar fi mers chiar la superiori și le-ar fi mărturisit că nu poate accepta așa ceva de la un coleg de trust, pe care-l consideră și amic. Mai mult decât atât, ar fi dorit chiar să-i facă lui Dan Capatos referat la HR, dar în cele din urmă, a trecut cu vederea peste ceea ce s-a întâmplat.
Sursă foto: Facebook / instagram