Dan Cociș, Adrian din "Liceenii", se întoarce la muzică la 55 de ani, încurajat de Ștefan Bănică: "Este ca și cum într-o intersecție de drumuri nu ai intrat pe cel care ar fi trebuit și ajungi la destinație cu mare întârziere". Ce spun fiicele adolescente despre filmul în care a jucat tatăl lor / EXCLUSIV

.

Dan Cociș, Adrian din 'Liceenii', se întoarce la muzică la 55 de ani, încurajat de Ștefan Bănică. Numele lui Dan Cociș rămâne legat de 'Liceenii', una dintre cele mai mari succes serii cinematografice din anii 80. Împreună cu 'Dana' (Oana Sârbu), Ionică (Mihai Constantin), 'elevul Adrian' (Cociș), colegul de cameră al lui 'Mihai' (Ștefan Bănică), a cunoscut succesul la o scară greu de descris astăzi. Acum, Dan Cociș revine la marea sa pasiune, muzica.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Numele lui Dan Cociș rămâne legat de ‘Liceenii’, una dintre cele mai mari succes serii cinematografice din anii 80. ‘La lansările filmului, părăseam sălile de cinema în duba poliției, să putem fi protejați’, povestește, în exclusivitate pentru Viva.ro, Dan Cociș, care, după trei decenii în domeniul anteprenoriatului, și-a găsit în sfârșit timp pentru a continua călătoria sa muzicală. La modul propriu, colegul de liceu al lui Ștefan Bănică, nu doar în ‘Liceenii’ și ‘Liceenii rockn roll’, Dan Cociș (55 ani) a luat din nou chitara în brațe, rezultatul fiind servit pe YouTube, superba baladă ‘Inimi’, și este gata pentru primul său album.


Dan Cociș, Adrian din ‘Liceenii’, se întoarce la muzică la 55 de ani, încurajat de Ștefan Bănică

Te-ai lansat cu chitara în brațe si, grație peliculei ‘Liceeni’, ai fost printre cei mai adulați tineri ai vremii. Ce s-a întâmplat după?

Începutul anilor 90 a fost plin de tentații, iar una dintre ele a fost libertatea de circulație. Forfota și bogăția de culori din alte capitale (Bucureștiul era încă un oraș cenușiu) m-au impresionat. O bună perioadă m-am strabilit în Instanbul, în anii 90, unde am făcut o firmă. Ceea ce a urmat a fost un lung sir de proiecte, unele de succes iar altele, cele mai multe, doar încercări care nu au făcut decât să mă ambiționeze. Am intrat astfel într-un cerc vicios din care am decis să ies abia acum doi ani.

Nu de puține ori la final părăseam sala alături de colegii din film în duba poliției pentru a fi protejati de publicul exaltat


Presupun că, în liceu, erai unul dintre cei mai faimoși elevi datorită filmului…

Cu siguranță! Popularitatea de care m-am bucurat a depășit cu mult granițele cercului de prieteni apropiați. De altfel, deși greu de imaginat pentru multi, în circuitul de prezentare a filmului, care ne-a plimbat prin multe locuri din România, nu de puține ori la final părăseam sala alături de colegii din film în duba poliției pentru a fi protejati de publicul exaltat. Până și mie îmi pare ireal, dar a fost un film cu un impact enorm și neșsteptat asupra generației noastre și nu numai.


Dan Cociș: „Cu Ștefan am fost coleg de liceu. Am cântat împreună din prima zi în care ne-am cunoscut'

La sfârșitul anilor 80, după succesul ‘Liceenii’ s-a pus vreodată problema să faci o trupă la propriu, alături de Ștefan?

Cu Ștefan am fost coleg de liceu. Am cântat împreună din prima zi în care ne-am cunoscut. Eu eram absolvent al școlii de muzică, iar marea majoritate a prietenilor mei erau viitori muzicieni. Unii dintre aceștia proveneau chiar din familii de compozitori cum ar fi Ion Cristinoiu, Vasile V. Vasilache sau muzicieni ca Voicu și Eleonora Enăchescu precum și alții. Ștefan este unul dintre cei mai talentați artiști pe care am avut privilegiul să-i cunosc, talentul și puterea lui de creație depășind cu mult granitele uzualului. Când a decis că muzica trebuie să fie mai mult decât un hobby, a înfiintat grupul vocal The Fiftys, iar mie mi-a fost ușor să-l sprijin având în jurul meu mulți muzicieni. De altfel, am făcut și eu parte din prima componență a grupului care ființează și astăzi.


Citește și: Ștefan Bănică, după ce s-a anunțat că fiica și fiul lui vor juca în „Liceenii’: „M-am amuzat văzând declarațiile doamnei Irina Margareta Nistor’

Citește și: Teo Trandafir și-a pierdut complet memoria, după ce a făcut pancreatită și a stat în comă, în 2011: „Am făcut cinci anestezii generale. Am învățat din nou culorile, numerele, textele Beatles

Ce amintiri mai păstrezi de la filmările seriei sus amintite?

Sunt puține lucrurile care nu au rămas în sertarul cu amintiri. O parte din succesul filmului s-a datorat și faptului că noi chiar eram o gașcă de tineri entuziaști, efervescenți și acaparați de aceleași visuri și dorinte, purtați de valul unei adolescențe pline de energie și culoare. Fiecare zi era ca o nouă viață.


Dan Cociș: „De ce am așteptat atât de mult nu știu nici eu'

Ai așteptat 40 de ani să să te întorci la marea ta iubire, muzica. De ce a durat atât?

De ce am așteptat atât de mult nu știu nici eu. Este ca și cum într-o intersectie de drumuri nu ai intrat pe cel care ar fi trebuit și ajungi la destinație cu mare întârziere. Sunt fericit ca totuși am ajuns. Spiritul de licean nu m-a părăsit niciodată. De multe ori și mintea e tot de licean! Compun și scriu texte cu efervescența și bucuria unui adolescent .


‘Fetele mele mi-au spus că e un film despre niște tocilari care încearcă să se distreze și să fie cool, dar nu prea le iese’

Ce părere au fetele tale despre o posibilă continuare a seriei ‘Liceenii’?

Așa cum se vehiculează, Liceenii’ zilelor noastre ar arăta cu totul diferit și ar avea nevoie de multă imaginație scenaristică și regizorală pentru a face o punte între atunci și acum. O voi întreba însă pe Maria, fiica mea cea mare (18 ani – n.red. ) care se pregătește pentru scenaristică și producție și care a scris deja cinci piese de teatru, cum vede din punct de vedere artistic acest arc peste timp. Cât despre Teodora, fiica cea mica (16 ani – n.r.), mi-a spus că ‘Liceenii’ e un film despre niște tocilari care încearcă să se distreze și să fie cool, dar nu prea le iese’.


Te-ai relansat cu o baladă? Esti îndrăgostit, la 55 de ani?

‘Inimi’ face parte dintr-o serie de balade despre iubire. Piesa încearcă să descrie acel moment în care inimile vibrează împreună și fac ca timpul să pară ca s-a oprit în loc. De fapt, acel moment de iubire în care devenim atemporali, iar universul, în toată splendoarea lui, gravitează în jurul sufletelor-pereche care trăiesc din bătăile sincronizate ale celor două inimi. Deci, da sunt însurat și foarte îndrăgostit.