Dan Negru a transmis un mesaj tranșant la patru zile de la încoronarea Regelui Charles. Marele eveniment a avut loc pe 6 mai și a fost urmărit de milioane de oameni din întreaga lume. Prezentatorul tv este indignat de faptul nimeni nu știe că în trecut, pe 10 mai, era sărbătorită Ziua României și că Regele Carol I al României a fost încoronat tot în luna mai.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Zilele trecute a avut loc Încoronarea Regelui Charles al III-lea, iar milioane de oameni au urmărit marele eveniment. Astăzi, 10 mai, este Ziua României, iar Dan Negru a postat un mesaj acid pe rețelele de socializare, fiind indignat de faptul că mulți românii nu știu acest lucru.
Dan Negru a transmis că Regele Carol I al României a fost încoronat tot în luna mai, precum Regele Charles al III-lea, dar nimeni nu a pomenit de acest lucru. Prezentatorul de la Kanal D s-a declarat indignat de acest lucru și a vrut să le reamintească acest eveniment tuturor românilor.
Citește și:Încoronarea Regelui Charles al III-lea. La ceremonie participă și Olena Zelenska
Dan Negru, mesaj acid după încoronarea regelui Charles al III-lea
Dan Negru este unul dintre cei mai apreciați prezentatori de televiziune de la noi din țară. De-a lungul anilor a avut ocazia de a cunoscute numeroase persoanalități istorice ale României. Zilele trecute a avut loc încoronarea Regelui Charles al III-lea, iar milioane de oameni au urmărit marele eveniment. Dan Negru a postat un mesaj tranșant pe rețelele de socializare, deoarece multi români au uitat că, în trecut, pe 10 mai, era sărbătorită Ziua României. Mai mult, Regele Carol I al României a fost încoronat tot în luna mai, dar multă lume a uitat de acest eveniment.
„Bătaia de azi, din parlament si de afară, e de ziua României. 81 de ani, Ziua României a fost pe 10 mai. Adică azi.
Se vede că nu mai știe nimeni asta! 81 de ani, Ziua României a fost pe 10 mai. Adică azi. Mai știe cineva? Charles al Angliei și Carol al României au primit coroana în aceeași lună, în mai.
Asta, din foto, e coroana lui Carol. Politicienii și guvernul au vrut o coroană scumpă. Carol a vrut una simplă. Politicienii au vrut o coroană bătută in diamante. Carol a vrut una făcută din țeava unui turn otoman capturat in bătălia de la Plevna. 3800 km de cale ferată au fost construiți sub domnia lui, leul românesc și constituția au apărut atunci.Până la urmă, unul din cei mai mari români a fost un…neamț', este mesajul transmis de Dan Negru, pe contul său personal de Instagram.
Dan Negru, alături de Regele Mihai I al României
Moderatorul Dan Negru a avut ocazia de a-l întâlnit pe Regele Mihai I al României. În urmă cu ceva timp, prezentatorul tv a postat o poză pe rețelele de socializare în care apare alături de familia Regelui Mihai, făcută la Castelul Săvârșin. Vedeta tv a povestit că l-au emoționat foarte tare cuvintele pe care Regina Ana i le-a spus la sfârșitul interviului.
„Demult, la Castelul Savârșin am avut șansa să povestesc cu Majestatea Sa despre pasiunea lui, mașinile. Pe atunci conducea un Citroën franțuzesesc, dar încă mai credea ca nemții fac cele mai trainice mașini.Un ofițer de pază mi-a povestit apoi despre abilitatea cu care regele încă mai șofa la viteze amețitoare. După ce am făcut fotografia de mai jos în care apare toată familia regală, regina Ana a zâmbit aristocratic spunând : S-o păstrați, suntem toți aici'', a povestit prezentatorul de televiziune Dan Negru. Regele Mihai a murit pe data de 5 decembrie 2017, în anul 2017, la vârsta de 96 de ani.
Dan Negru: „Când Regele Mihai trăia, eram anti-monarhiști”
În urmă cu două zile, Dan Negru a publicat o imagine veche în care apare alături de Regele Mihai I al României. Prezentatorul TV s-a arătat dezamăgit de faptul că, în România,se vorbește foarte mult despre încoronarea Regelui Charles al Marii Britanii, dar atunci când Regele Mihai trăia, românii erau împotriva monarhiei.
„Acum, când Charles e încoronat, suntem monarhiști. Când Regele României trăia, eram anti-monarhiști.
Noi, mereu viceversa în istorie.
Noi, mereu exagerând, cu ura sau cu iubirea.
Când am avut monarhie, am urât-o.
Când n-o mai avem, o iubim.
Din multele amintiri pe care le am, fotografia asta, făcută in mijlocul familiei regale, e una din cele mai prețioase. Regele Mihai, Regina Ana și copiii lor.
Noi i-am sufocat cu ură și cu iubire.
Noi, cei fără de măsură.
Noi, cei care îi admiram mereu pe alții!', este mesajul transmis de Dan Negru, în ziua încoronării Regelui Charles al III-lea.
Sursa foto: Facebook