"M-am îmbolnăvit, făceam atacuri de panică aproape zilnic". Dana Nălbaru, detalii neștiute din relația de 7 ani cu Călin Goia, solistul de la Voltaj

 Dumba Gabriela
.

Dana Nălbaru și Călin Goia au fost împreună timp de șapte ani și din afară păreau cuplul ideal, iar fanii lor chiar au suferit atunci când s-au despărțit. Realitatea era, însă, alta și Dana Nălbaru dezvăluie acum că a știut încă de la început că solistul de la Voltaj nu este bărbatul potrivit pentru ea și s-a îmbolnăvit în timpul relației cu Călin Goia.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Toată lumea credea că Dana Nălbaru și Călin Goia se vor căsători, iar despățirea lor a surprins la vremea aceea. Doar că fericirea afișată în public era una de fațadă, iar realitatea era cu totul alta și Dana suferea îngrozitor în acea perioadă. Când atacurile de panică s-au intensificat și nu mai suporta nefericirea, Dana Nălbaru i-a spus adio lui Călin Goia.

2008320083

De ce s-a despărțit Dana Nălbaru de Călin Goia

Relația cu Călin Goia nu doar că nu a făcut-o fericită pe Dana Nălbaru, dar a îmbolnăvit-o pe solista de la Hi-Q, care începuse să dezvolte atacuri de panică. Aceste episoade ajunseseră să aibă loc foarte des și în cele din urmă au făcut-o pe Dana Nălbaru să pună stop relației.

„Cred că cel mai important lucru pentru o relație este comunicarea. Asta nu a mers. Vedeam cu totul și cu totul altfel viața, în general. Am știut că nu e el jumătatea mea după prima jumătate de an de relație.

Ajunsesem să nu mai văd lucrurile frumoase din jur, senzația de neîmplinire sporea, m-am îmbolnăvit, ajunsesem să fac atacuri de panică aproape zilnic. Dar nu neapărat atacurile de panică erau problema, ci frecvența cu care se întâmplau și felul în care simțeam că nu voi scăpa niciodată de ele decât dacă scap de ceea ce mă face pe mine nefericită.

Nu mă simțeam înțeleasă… Sunt convinsă că sunt o grămadă de oameni care sunt în relații și se simt singuri în acea relație. A fost greu să o iau de la capăt. Întotdeauna e greu să o iei de la capăt', declara Dana Nălbaru, în urmă cu ceva timp, potrivit Cancan.

Citește și: Loredana Groza, duet emoționant cu Horia Moculescu, la Festivalul de la Mamaia. S-a așezat în genunchi și i-a sărutat picioarele compozitorului: „Este mai mult decât un guru al muzicii românești’

Citește și: Ioana Ginghină a avut o nuntă cu peripeții! A venit de trei ori Poliția, iar mirele Cristi Pitulice a ajuns la spital: „E complicat să faci acasă'

Dana Nălbaru este fericită de 18 ani alături de Dragoș Bucur

Dana Nălbaru, în vârstă de 46 ani și Dragoș Bucur, în vârstă de 45 de ani, s-au cunoscut la castingul serialului românesc „Băieți buni”, unde el a obținut rolul, însă ea nu. Destinul a făcut ca cei doi să se întâlnească din nou, de această dată pe stradă, pur întâmplător. La doar cinci zile de la acel moment cei doi au hotărât că sunt pregătiți să facă pasul cel mare, iar actorul a cerut-o în căsătorie pe artistă.

Deși multe voci au susținut că decizia lor de a se căsători atât de repede este neinspirată, Dragoș Bucur le-a închis gura tuturor, spunând că el a crezut mereu în conceptul de suflet pereche și consideră că soția sa i-a fost menită dintotdeauna. 

„Mi-a plăcut tot la ea. Mi-au plăcut ochii, mi-a plăcut aura pe care o avea, mi-a plăcut faptul că puteam să stăm să vorbim ore întregi.”, a declarat Dragoș Bucur în trecut, pentru revista Viva!

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au construit casă la țară, în satul Moșteni-Greci, în județul Argeș.

„M-am născut în București, m-am născut chiar acasă, am crescut în București. Cred că nu sunt singurul care visează să găsească un loc unde să se liniștească, un loc unde să își încarce bateriile, poate să aibă o livadă, poate să crească câteva animale, să găsească un loc unde să își poată lăsa copiii liniștiți să se joace fără să îi fie teamă că dă mașina peste ei… Visul ăsta, pentru mine, e pe cale să devină realitate. M-am hotărât să mă fac țăran – influențăran', a povestit Dragoș Bucur recent.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton