Duminică, 26 septembrie, Dana Rogoz a împlinit 36 de ani și a avut parte de o surpriză inedită din partea soțului său, Radu Dragomir. În plus, cei doi amorezi au ales să plece din țară.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cu ocazia zilei sale de naștere, Dana Rogoz, soțul ei și cei doi copii pe care îi au împreună, au plecat într-o vacanță în Danemarca. Ca deobicei, vedeta și-a ținut fanii la curent și le-a povestit pe pagina sa de Instagram prin ce peripeții a trecut în străinătate, dar și cum și-a sărbătorit ziua.
Dana Rogoz a împlinit 36 de ani
Am ajuns în Nouă Zeelandă! Ah, pardon, Danemarca! Dar fix aşa mi s-a părut drumul de lung, după toate peripeţiile prin care am trecut. La ora 4:15 dimineaţă eram toţi 4 în aeroport. Am zburat spre Viena, cu Austrian Airlines. Avionul a avut o mică întârziere, timpul de escală era scurt, controalele mult prea lungi, aşa că am pierdut conexiunea spre Copenhaga. Doamne şi cât am fugit. Am simţit că pierd avionul şi un ovar pe drum. Cu Lia pusă în cărucior, cu Vlad pe lângă, căruia i se părea mai amuzant că în timp ce aleargă spre poartă, să îşi învârtă deasupra capului geaca, exact ca pe un lasou… am alergat cu toţii cât de repede am putut, dar avionul nu mai era acolo. Am primit o super-mega-oferta-de-nerefuzat să luăm un alt zbor spre Copenhaga, dar prin Zurich! Păi da, era păcat să nu mai facem o oprire.
Plus că în aeroport în Zurich se mănâncă foarte bine, şi na, merita să facem şi acest ocol, ştiţi ce zic? Râd şi acum. Şi apoi, după încă vreo ora jumate, ne-am suit în avionul de Copenhaga, care a plecat şi el cu o scurtă întârziere. La ora 16:00 eram în faţă cazării. Iar asta e o fotografie chiar de atunci, făcută de un trecător. Am învins! Pe seară ne-am plimbat prin oraş, am mâncat excelent şi apoi ne-am retras în apartmentul nostru hygge, pe care Vlad şi Lia abia aşteptau să îl descopere în amănunt. Sunt sigură că astea vor rămâne unele dintre cele mai dragi amintiri de la acest city break, cu ocazia zilei mele de naştere’, a povestit Dana pe rețelele de socializare.
Cum a petrecut de ziua ei de naștere
Citește și: Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz, după ce a spus că nu face mamografie: „Aveți grijă…’
Citește și: Dana Rogoz și soțul ei au împlinit nouă ani de căsnicie: ‘Între noi este o diferenţă de 19 ani’
Citește și: Jean Gavril a devenit tată. Ce nume special a ales pentru fiica lui
Citește și: Ce simptome are acum Monica Anghel, după ce a luat COVID-19: „Nu mă pot concentra, am niște lucruri…’
Dana Rogoz a mai povestit că și-a sărbătorit ziua de naștere alături de întreaga familie și a publicat mai multe imagini emoționante din Copenhaga.
Ce zi plină şi frumoasă am avut ieri. Am început vizitând portul, Nyhavn, am trecut pe lângă teatru, am căscat gură la case şi oameni frumoşi, am mâncat peste proaspăt, am trecut prin Christiania – unde era o atmosferă de sărbătoare, iar ziua ne-am încheiat-o în parcul de distracţii Tivoli, unde am pierdut numărul atracţiilor în care ne-am dat. Am ajuns frânţi acasă şi nu am mai apucat să ardem lumânarea cumpărată de la Hay, pentru un plus de hygge în apartamentul nostru pentru un weekend, din Copenhaga’.
`36 de ani. Azi. Acum. Am tot ce imi doresc Tocmai ce am suflat in lumanari si mi-am pus in gand dorintele pentru 36 de ani de viata. Multumesc celor care v-ati gandit azi la mine cu drag si pentru mesajele pe care mi le-ati scris – sa stiti ca mi-ati facut aniversarea si mai frumoasa. ❤’, a mai scris Dana.
Dana Rogoz și soțul ei, nouă ani de căsnicie
Dana Rogoz și soțul ei au împlinit nouă ani de căsătorie. Cei doi se iubesc nespus de mult și, alături de cei doi copii, formează una dintre cele mai frumoase și iubite familii. Cei doi au sărbătorit, în luna iulie, nouă ani de căsnicie și s-a lăsat cu declarații de dragoste publice.
„9 ani de atunci ❤ Azi sărbătorim Nunta de Salcie, sub salcia din curtea viitoarei noastre case de vacanță din Viscri. Pentru că avem nenumărate planuri minunate pentru anii care urmează, tot împreună. Te iubesc, Radu meu bun‘, a scris Dana Rogoz pe Instagram.