Dana Rogoz explică de ce renunță la telefon și laptop pe timpul vacanței: „Avem mai multă răbdare și disponibilitate pentru...”

.

Dana Rogoz a declarat că ea și soțul ei renunță la telefoane și laptop atunci când merg în vacanțe pentru că, astfel, se pot deconecta de muncă și își pot îndrepta toată atenția asupra copiilor. Actrița și soțul ei, Radu Dragomir, adoră vacanțele cu rulota și i-au obișnuit pe copii cu acest stil încă de mici, așa că Lia și Vlad le sunt parteneri perfect pentru diverse excursii prin țară.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au stabilit câteva reguli pentru educația copiilor, iar una dintre acestea este renunțarea la telefoane și laptop în vacanțe. Cei doi își împart responsabilitățile și atunci când vine vorba de creșterea celor doi copii, Lia și Vlad, și îi iau tot timpul cu ei în vacanțe, încă de mici.

Dana Rogoz și soțul ei renunță la telefon și laptop pe timpul vacanței


Chiar dacă cei mici sunt cuminți și s-au adaptat zborului cu avionul, atunci când pleacă în vacanțe, Dana Rogoz spune că preferă zborurile de noapte pentru ca cei mici să poată să doarmă liniștiți.

‘Copiii s-au obișnuit că i-am luat de mici cu noi, nu sunt cei care deranjează de obicei avionul. Desigur, se mai poate întâmpla, dar nu e o tragedie, nu ne speriem. Se poate întâmpla ca unul dintre ei să aibă o seară mai proastă, dar știm niște scheme care funcționează pentru copii. Să luăm bilete pe timp de noapte ca ei să poată să dormă, au fost obișnuiți să doarmă în orice poziție și așa e mai simplu’, a spus Dana Rogoz pentru Spynews.ro.


Actrița susține că în vacanța alături de băiețelul lor și de fetiță este cel mai bun timp al lor ca familie și ea și soțul sunt foarte disponibili celor mici.

‘În vacanță e cel mai bun timp al nostru, suntem foarte disponibili. Lăsăm telefonul ca să nu ne deranjeze sau nu luăm laptopul cu noi ca să nu lucrăm, doar pentru urgențe, în rest stăm cât mai mult cu ei. Avem mai multă răbdare și disponibilitate pentru ei’, a mai zis Dana Rogoz.


Citește și: Fiica Roxanei Ciuhulescu și-a luat permisul la 16 ani. Reacția vedetei: „Am tras și o porție de plâns, am trecut printr-un amalgam de sentimente’

Citește și: Cine este Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep: „Îl apreciez foarte mult. A lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost…

Dana Rogoz și petrecut noaptea în autorulotă cu soțul și copiii

Dana Rogoz a plecat cu familia din vila pe care o dețin. Actrița a avut o filmare cu autorulota, apoi a decis să rămână în ea peste noapte, dar nu singură, ci împreună cu soțul și copiii.


„S-a întâmplat ca azi să am o filmare cu autorulota. Și dacă tot am echipat-o corespunzător și am pregătit-o pentru vacanța de Paște, Radu și cu mine ne-am decis, spontan, că ar fi drăguț ca în noaptea aceasta să dormim în ea. Nu aveam timp să plecăm din București cu copiii, așa că doar am pornit autorulota din fața casei și am călătorit’ până la grădinița Liei – adică la circa 5 minute de mers cu ea. Și iată cum în noaptea aceasta vom dormi în fața grădiniței!


Am făcut asta și când era Vlad mic, la aceeași grădiniță. Eram supărați că întârziam tot timpul, așa că am zis că în felul acesta, dormind în față grădiniței în autorulotă, în sfârșit vom fi și noi o dată primii. Așa și cu Lia acum.

Am luat cina, ne-am schimbat în pijamale, am făcut patul, i-am citit ceva lui Vlad, care a adormit deja, mai trebuie doar să o adormim și pe Lia, care e foarte entuziasmată de această seară cu totul inedită. Iar mâine dimineața ne vom trezi la ora obișnuită, dar nu vom fi pe grabă deloc, povestește Dana Rogoz pe Instagram.


Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au stabilit câteva reguli pentru educația copiilor

Dana Rogoz are convingerea că nu s-ar descurca fără ajutorul soțului ei, care are grijă de bunul mers al lucrurilor atunci când ea trebuie să joace sau să participe la un eveniment.


„De cele mai multe ori mă ajută Radu, facem așa cu rândul. În seara asta suntem amândoi la această premieră și avem ajutoare, apelăm la ajutoare, nu avem ce să facem. Depinde de cât de lungă e perioadă, mai vine cineva și din partea familiei, o mătușă, un unchi, acum copiii sunt cu fratele meu. E mult spus o bonă, dar avem și o doamnă care vine din când în când și ne ajută. E o schemă întreagă, spunea Dana Rogoz acum ceva timp.

Regizorul Radu Dragomir este cel care îl preia pe Vlad de la școală și pe Lia de la grădiniță și are grijă de ei până vine Dana Rogoz de la teatru.


„Eu seara joc, iar el preia copiii de la școală, de la grădiniță și stă cu ei până vin. Dacă el are de lucru, eu îmi aloc mai mult timp pentru copii. Ei sunt prioritatea și facem în așa fel încât să ne împărțim. Eu sunt polițistul rău, iar Radu e cel permisiv. De fapt, și Radu are reguli și impune niște limite, doar că eu mă țin mai mult de ele, el cedează mai ușor și ei știu asta, adaugă Dana Rogoz.