Dana Rogoz s-a tuns pentru o cauză umanitară - VIDEO

 Florentina Liutic
.

Ieri, vedeta și-a surprins fanii printr-un gest mai puțin obișnuit – s-a tuns și a împărtășit acest moment cu toți prietenii ei virtuali, în direct.

 

Demersul său a avut însă un scop umanitar, deoarece părul tuns va merge către Fundația 'Renașterea' și va fi folosit pentru realizarea de peruci pentru bolnavii de cancer. Admiratorii Danei au fost extrem de impresionați de gestul actriței, dovadă stând și numărul mare de vizualizări (327.000) și de like-uri (13.000) de pe Facebook pe care l-a primit postarea sa 'Brave Cut în direct'.

 

Feedback-ul venit din partea prietenilor virtuali a fost extraordinar, printre aceștia aflându-se mulți care la rândul lor au aderat la nobila cauză, donându-și părul în beneficiul celor ce suferă de această boală, și care au postat și ei pozele doveditoare. 'Cred că ar trebui ca mai multe femei să facă acest gest nobil', 'Bravo… și eu am făcut asta… mai ales că mama mea a avut cancer', 'Un gest frumos! Tot respectul ptr. oameni ca tine, ptr. cei ce se gândesc la noi, cei bolnavi de cancer. Mulțumesc în numele tuturor ce luptă cu această boală cumplită!', 'Îți stă foarte bine, felicitări pentru gest!' – sunt doar câteva dintre sutele de comentarii primite de Dana.

 

Întrebată fiind de nenumărați cititori cum pot participa la acest demers caritabil, vedeta le-a promis să revină cu amănunte despre saloanele unde se pot face donații, dar, până atunci, le-a sugerat acestora să intre pe site-ul Brave Cut România, unde pot găsi toate informațiile necesare.

 

Dacă doriți să vă alăturați campaniei 'Vieți împletite', realizată de 'Fundația Renașterea', e bine de știut că puteți dona atât păr (indiferent de vârstă sau sex, minimum 15 cm de păr), cât și bani (pentru manopera prelucrării părului și realizarea perucilor).

 

 

 

Oana Pantazi, Foto: Facebook

 

Dana RogozDana Rogoz

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton