Dani Oțil își ajută părinții cu bani, în secret, de ani de zile: "Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu"

.

Dani Oțil a dezvăluit că își ajută părinții cu bani de foarte mulți ani, dar în secret pentru că tatăl lui nu vrea să accepte un astfel de ajutor. Matinalul de la Antena 1 dezvăluie că tatăl său a fost mereu un om muncitor și simplu, dar și orgolios, care nu a acceptat ajutor financiar de la copiii lui, așa că Dani și fratele lui au fost nevoiți să le trimită bani în secret.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Dani Oțil a crescut într-o familie modestă, care nu i-a putut oferi lucrurile pe care le vedea la alți copii. Purta hainele fratelui său și visa la o zi în care să nu mai mănânce ciocolată cu porția. Și, după muncă multă și ani în care a strâns din dinți, a ieșit soarele și pe strada lui. Este acum una dintre cele mai populare vedete TV, dar și cel mai bine plătite.

Dani Oțil își ajută părinții cu bani, în secret


La un moment dat, Dani Oțil a vorbit, într-un podcast, despre tatăl său și modestia de care acesta a dat mereu dovadă.

„Tata toată tinerețea mea a lucrat în același loc. El nu trebuia sa fie devreme acolo, dar pleca devreme. Nu avea o Ramona, de exemplu. Erau el și șoarecii, avea soba pe gaz, era un frig dacă nu pornea… Și cu toate astea, nu l-am văzut niciodată supărat. Eu mă uitam pe camere zilele trecute și eu vin așa…Cum se motiva tata, nu știu’, a declarat Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani.

Dani Oțil spune că tatăl său nu a acceptat niciodată bani de la el, însă el și fratele lui l-au ajutat fără să știe. „Dacă ar fi să mă iau după tata, care stă în același apartament din 1984, la parter, mic, urât… abia acum și-a pus centrală. Nu a luat credit niciodată, nu a luat împrumut de la vreo rudă, prieten, ceea ce se și vede că nu a evoluat cu nimic financiar.

Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu. Le dăm bani, dar nu știu de unde sunt, pentru că nu știu să citească extrasul. E foarte greu cu ai mei. Dacă ar fi după tata, nu aș mai lua niciodată credit’, a spus Dani Oțil în cadrul podcastul lui Radu Țibulcă.


Citește și: Culisele descalificării lui Jador de la Survivor All Stars. Jorge este mutat la Războinici, iar regulile emisiunii se schimbă

Citește și: „Nu știe nimeni că umpleam perna de plâns și îmi doream să nu mă mai trezesc a doua zi’. Maria Constantin, mărturisiri dureroase despre căsnicia cu Marcel Toader. Artista ajunsese la psiholog

Dani Oțil a avut o copilărie marcată de sărăcie și lipsuri

Acum își poate permite orice, însă Dani Oțil nu a avut o copilărie ușoară.


„Îmi juram că o să am bani să-mi cumpăr în fiecare zi o ciocolată. Pentru că-mi luam odată la lună, sau la două luni, din ce mai ciuguleam de la mama, îmi strângeam și-mi luam o ciocolată Africana. Acum gândiți-vă că o ciocolată Africana este un nimic pentru un copil. El poate să aibă sertarul cu ciocolată. Dar eu mi-am jurat că o s-o am. 

Și-acum mă gândesc: bă, fii-miu n-o să plângă nicio vitrină la geam. Bă, plângeam cu lacrimi, nu e normal. Nu mai eram copil, aveam 15-16 ani. Corpul meu cerea ciocolată, că mă antrenam, mergeam la handbal, mergeam la karate, voiam să mănânc dulce și nu aveam, și mâncam pâine cu miere‘, declara Dani Oțil în cadrul podcastului „iTHINK cu Iusti Fudulu’.


În timpul adolescenței, Dani Oțil a mai avut o pasiune despre care foarte puțini știu, handbal, însă la vremea respectivă, obligațiile impuse de părinți erau prioritare.

„Cel mai rău mă durea când tata îmi spunea că merg la sapă sau la cules sau la mai știu eu ce tăiat de lemne. (…) și nu poate să vină să mă vadă la meci. Jucam handbal în echipa licelului, aici am avut voie, că era cu liceul. De cele mai multe eram și eu (n.r. la treabă). Am ratat multe meciuri pentru că am fost la săpat. Ambiția nu era să le arăt, să le dau peste nas, dar ambiția era să pot în condițiile astea să fac ceva, pentru că în jurul meu aveam copii care nu aveau bunici ca ai mei, rupți în palme tot anul’, a mărturisit Dani Oțil.


Prezentatorul de la Antena 1 își aduce aminte cu greu de perioada copilăriei, și asta din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat.

„Eu în general, luam hainele fratelui meu, care e mai mare cu patru ani. Ce îi rămânea lui mic, rămânea pe mine. Mă simțeam inferior, chiar și acum. Vara asta am fost într-un cerc, la o masă, unde s-au comandat niște lucruri care… Aveam bani să le plătesc, dar mă gândeam, de ce să nu dau banii ăia pentru un echipament sportiv pentru fiul meu sau să îi donez.


Mă doare sufletul, eu am fost sărac. Societatea ar spune că sunt doar zgârcit. Adesea m-am simțit inferior. Și nu doar financiar. În emisiune mai primesc oameni deștepți și mă întreb „Unde am greșit?’. Și sentimentul de inferioritate e bun, dar până la un punct, atunci când e ca un „steroid’ ca să progresezi’, a povestit Dani Oțil la un moment dat