Daniel Pavel are un fiu în vârstă de 16 ani, de care este foarte apropiat. Prezentatorul Survivor susține că și băiatul lui a moștenit pasiunea pentru sport. Antoniu schiază, patinează, înoată și vorbește mai multe limbi străine. S-a mutat în Viena cu mama lui, iar cei doi părinți sunt în relații foarte bune de dragul copilului lor. Iată câteva detalii mai puțin știute despre Daniel Pavel.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Știu că ai un fiu de 16 ani, am fost foarte mirată să aflu asta… Pentru că
mi se pare că ești tu foarte tânăr!
Da! Antoniu, băiatul lui tata! M-a ajuns la înălțime și mă va depăși. În mod cert ia de pe linia mamei lui, care, deși micuță de statură, are înaintași înalți în neamul familiei de aromâni ce coboară vreo 800 de ani in istorie… Îți mulțumesc, mă simt tânăr!
Și, da, tocmai pentru că am un frate de cam aceeași vârstă cu mine, el este și antrenorul meu de fitness. Pe băiatul meu îl antrenez și eu, la rândul meu, și mă raportez la el cu afecțiunea „camarazilor de arme. Face sport, sigur că da, aș spune chiar mult mai tenace și focusat pe forma perfectă decât eram eu în liceu!
Cum se înțelege Daniel Pavel cu mama fiului său
Este elev al Liceului Francez de la Viena și, împreună cu mama lui, cu care avem o relație cordială pentru beneficiul maxim al băiatului, l-am dat la sport de mic. Spre deosebire de mine, știe să schieze și să patineze. Dar tot sporturile de apă sunt pe locul întâi, și aici cred că l-am influențat și eu.
A venit în Austria, cu mama lui, prin transfer de la Liceul Francez de la București, pe care îl urma, la scurtă vreme după ce am ajuns eu la Viena. Vorbitor de germană, franceză și engleză, pe lângă română, am considerat că Viena s-a așezat foarte bine pentru el. Oricum ar fi studiat într-un astfel de oraș la facultate. Ce este foarte interesant este că bate în el o inimă de român sadea, valah autentic, și sunt convins că va trăi de la un moment încolo în spațiul românesc, aducând cu el experiența internațională.
Citește și: Ce mănâncă prezentatorul Survivor, în timp ce concurenții mor de foame.Daniel Pavel a dezvăluit tot!
Citește și: Cum arată casa din Republica Dominicană în care locuiește Daniel Pavel, prezentatorul Survivor
Citește și: Alina Laufer, primele declaraţii după ce a născut prematur:„Nu plec din spital decât cu gemenii în braţe!'
Daniel Pavel: „Îmi doresc ca fiul meu să fie echilibrat'
Cum ești tu, ca tată? L-ai crescut pe fiul tău în același spirit, plin de
aventură?
Cred că aventura și spiritul de a explora dincolo de frontierele confortului
personal am reușit să i le strecor în ADN prin alchimia misterioasă a liniei cromozomului Y. Copilul cu bucle superbe de culoarea aramei descoperea curtea casei sale din nordul Capitalei, făcea puzzle la nici 2 ani și lego-uri complexe în primii ani de liceu francez, dar se bucura enorm – ca și acum – la personajul Indiana Jones și peripețiile sale prin jungle și deșerturi. Este clar pentru mine că sunt doar un smerit medium dinspre strămoși, prin tata, spre el. Îmi doresc să fie echilibrat, să stea în armonie cu sine și cu cei din jur, să-și găsească profesia care îl va împlini și să și-o facă până iese cum trebuie.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Facebook, Captură Kanal D