Daniela Crudu a născut prematur: ”Eram disperată, nu mai mișca fetița. A fost o naștere grea, înainte de termen...”

 Calin Maria Bianca
.

Daniela Crudu a născut prematur, în luna a opta de sarcină. În urmă cu mai bine de o lună, mai concret la începutul lunii mai, Daniela Crudu a ajuns de urgență pe mâinile medicilor, fiind în a 8-a lună de sarcină. Vedeta s-a speriat enorm, mai ales când medicii i-au spus că trebuie să nască prematur, sarcina fiind extrem de jos și totodată în pericol. Așa cum era de așteptat, s-a lăsat pe mâinile medicilor, astfel că a născut la 36 de săptămâni, înainte de termen, din cauza problemelor neașteptate. Acum, vedeta a oferit primele declarații despre cum s-a întâmplat totul, de fapt, dar și cum se simte bebelușul!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Daniela Crudu radiază de fericire în aceste momente, asta după ce a trecut cu bine peste cea mai grea încercare din perioada sarcinii. Vedeta a ajuns la spital mai devreme decât trebuia în mod normal, asta după ce o serie de probleme și-au făcut simțită prezența. Nu a declarat nimic pe atunci, mărturisind acum că nu se afla deloc într-o stare bună și tot ceea ce își dorea era ca fiica ei să fie bine.

whatsapp-image-2023-06-15-at-07.50.05whatsapp-image-2023-06-15-at-07.50.05

Din fericire, fiica sa se simte foarte bine acum, la fel și ea, și crește așa cum trebuie, astfel că Daniela Crudu a lăsat grijile în urmă, fiind mai fericită ca niciodată. A trecut cu brio peste momentele de panică pe care le-a traversat când medicii i-au spus că fiica ei din pântece nu mai respira, iar acum nu se mai satură să o privească și să-i fie alături.

Citește și: Ce semnificație are numele ales de Daniela Crudu pentru fiica ei. Are o istorie veche de câteva sute de ani

Citește și: Fiica Danielei Crudu a fost externată, la 9 zile după naștere. Imaginile emoționante postate de vedetă

Citește și: Cine este ispita Lavinia Mariș de la Insula Iubirii. A avut o copilărie traumatizantă care i-a lăsat sechele

Citește și: Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia Iacob, au ales numele fiicei lor: „Nu știu dacă sunt pregătit'

Daniela Crudu a născut prematur, la 8 luni de sarcină

Daniela Crudu a fost recent invitată în emisiunea lui Dan Capatos, la Xtra Night Show, unde a făcut primele declarații de după sarcină. La o lună distanță după ce a devenit mamă pentru prima dată, frumoasa brunetă și-a făcut curaj să vorbească despre perioada mai puțin plăcută din momentul în care a devenit mamă pentru prima dată. Mai concret, a dezvăluit că a născut prematur, la 8 luni, asta după ce a ajuns la urgență, fiindcă fiica ei nu mai mișca, iar sarcina ei era extrem de jos.

”Am născut la 36 de săptămâni, la 8 luni. Nu a stat la incubator, a stat doar în acea noapte. Am fost într-o urgență că nu mai mișca fetița. Eu aveam probleme că aveam sarcina joasă. N-am avut chef de nimeni și nimic, nu aveam chef de telefoane, că îmi suna mereu. Eu eram disperată. Nu eram eu ok, sufletul meu era varză. Îmi era greu, am stat 5 zile în spital, au avut grijă de noi., a declarat Daniela Crudu, în exclusivitate la Xtra Night Show.

Daniela Crudu: 'Nu-mi imaginez viața fără ea'

Daniela Crudu a trecut cu greu peste acele clipe, care trebuiau să fie cele mai frumoase, de fapt, fiindcă devenea mamă pentru prima dată. Problemele apărute nu i-au dat voie să se bucure așa cum și-a dorit, asta fiindcă gândul ei era dacă micuța o să fie bine sau nu. Din fericire, totul decurge minunat acum, iar vedeta profită de fiecare momente cu fiica ei, cu care petrece cele mai frumoase clipe de când a născut.

”E așa de frumoasă, nu-mi mai imaginez viața fără ea, nu mă mai interesează de nimic, să se întâmple orice că doar ea contează. E atât de frumoasă și finuță, e micuță. Cu el seamănă.’‘, a mai declarat Daniela Crudu pentru sursa menționată mai sus.

Ce semnificație are numele ales de Daniela Crudu pentru fiica ei

Daniela Crudu a devenit mamă pentru prima dată pe data de 1 mai 2023, însă numele fiicei sale l-a ales cu mare grijă, încă de când micuța se afla în pântecele ei. Mai concret, a ales să o cheme Daiana și nu s-a ferit să dezvăluie numele ei în fața tuturor. Dacă mulți consideră că este un nume ales la întâmplare, ei bine, numele Daiana are o istorie veche de câteva sute de ani. În limba latină, numele Daiana înseamnă ceresc și reprezintă o formă adjectivală a cuvântului divus. De asemenea, acest nume mai înseamnă și lumină și înseninat. Se spune că persoanele care poartă acest nume sunt rafinate și sociabile.

Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea’, a declarat fosta asistentă tv în urmă cu câteva luni.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton