Daniela Crudu, botez cu doar 50 de persoane pentru fiul ei. Recent, Daniela Crudu și-a botezat creștinat fiul, care a venit pe lume în luna mai. Deși, de data asta, petrecerea a fost una extrem de restrânsă, atât invitații, cât și fericiții părinți s-au distrat de minune, după cum a mărturisit Mihai Mitoșeru, unul dintre apropiații Danielei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Anul acesta, în luna mai, Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară, aducând pe lume un băiețel perfect sănătos. Fosta asistentă TV de la Un show păcătos are și o fetiță superbă, în vârstă de un an, care s-a născut tot în luna mai. Recent, Daniela și partenerul ei și-au creștinat băiețelul, de data aceasta într-un cadru mult mai restrâns, însă invitații s-au distrat de minune.
Daniela Crudu, botez cu doar 50 de persoane pentru fiul ei
băiețelul Danielei Crudu a venit pe lume într-o zi mare – chiar de Înviere, iar în weekend, mai exact pe 6 iulie, vedeta și partenerul ei și-a botezat fiul. La eveniment au luat parte familia, nașii și prietenii vedetei. Printre invitați s-a numărat și Mihai Mitoșeru, care a povestit cum s-a desfășurat petrecerea, dezvăluind că nu a fost una de proporții, așa cum s-a întâmplat atunci când Daniela și-a botezat fiica.
„A fost un eveniment foarte restrâns, în sensul că au participat doar prietenii foarte apropiați și familiile. Cred că toți au fost 50 de oameni. Primul botez organizat de Daniela a fost mare și atunci au zis că pe cel de-al doilea să-l facă doar pentru apropiați, dar a fost foarte frumos.
Adică distracție de la început până la final, toată lumea fericită, eu nu am văzut-o niciodată pe Crudu așa fericită și totuși vreo 10 ani, dacă nu mai mult, am lucrat împreună. Chiar m-am bucurat. Băiatul cu care este ea este un băiat plin de viață, chiar o face fericită și i-am și spus acest lucru. Mă bucur pentru ea că este în sfârșit împlinită, are și băiat și fată”, a povestit Mihai Mitoșeru, pentru WOWbiz.ro.
Citește și: Daniela Crudu și-a scos apartamentul la vânzare. Cum arată și cât costa locuința: „Se vinde cu tot cu…’
Citește și: Ce semnificație are numele ales de Daniela Crudu pentru fiica ei. Are o istorie veche de câteva sute de ani
În pofida faptului că a fost o petrecere restrânsă, invitații s-au simțit foarte bine, iar Daniela a fost o gazdă perfectă.
„Chiar dacă eram puțini, a fost super atmosferă de la început până la final. A fost un eveniment frumos, așa cum ne așteptam. Cu toții ne așteptam să iasă bine pentru că la Crudu tot timpul e de atmosferă, mai ales pentru că este ea fata care are super starturi”, a mai dezvăluit Mitoșeru pentru sursa citată.
Daniela Crudu a arătat spectaculos la botezul fiului ei
La evenimentul care a avut loc în weekendul trecut au luat parte familia, nașii și prietenii vedetei. După cum arată obiceiul, aceștia au fost prima dată la biserică, unde fiul fostei asistente TV a fost creștinat. Daniela și-a făcut apariția la brațul tatălui copiilor ei, îmbrăcată într-o rochie bleu, foarte scurtă și cu decolteu generos. Bărbatul a ales să poarte alb la eveniment, o cămașă cu buline negre și pantaloni simpli.
După slujba de la biserică, Daniela Crudu și invitații ei au mers împreună spre localul unde a avut loc petrecerea. Aici au sosit și mai mulți invitați și s-au delectat cu preparate speciale la meniu. Aceștia au avut parte și de o atmosfera pe cinste, fiind întreținută de o trupă de lăutari. Bruneta a dansat până după miezul nopții și s-a distrat de minune alături de toți cei prezenți.
La petrecere, Daniela Crudu a avut un panou special cu baloane și cu numele fiului ei, Dominic Gabriel. Tot pentru el, vedeta a ales un tort special, albastru, cu numele micuțului. Acesta a fost servit la miezul nopții, după cum arată tradiția.