Daniela Gyorfi a trecut prin cea mai mare durere pe care o poate simți o femeie, pierderea unui copil. Cântăreața a fost invitată la emisiunea Vorbește Lumea, unde a povestit despre drama prin care a trecut atunci când a pierdut nu una, ci trei sarcini, asta până să vină pe lume Maria, fetița pe care o are împreună cu George Tal.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Daniela Gyorfi a povestit că sarcinile au fost pierdute la 3-4 luni, iar în acea perioadă era deja într-o depresie majoră.
'Pe la 36-37 de ani, când l-am cunoscut pe George, m-am gândit că e timpul să fac un copil. Și mama îmi tot spunea că îmi trebuie un copil, că o să rămân singură, că ea nu o să trăiască veșnic. Mi-a mai zis că atunci când o să vreau o să fie prea târziu, că timpul trece… Și l-am cunoscut pe George și am rămas însărcinată', și-a început povestea Daniela.
A pierdut trei sarcini și a trecut prin depresii grave
Avea să treacă apoi prin drama vieții. 'Viața agitată, nopți nedormite, spectacole… Am avut unul, iar noaptea am avut frisoane. Eram însărcinată în 3-4 luni. Am ajuns la spital, doctorul mi-a zis că s-a oprit evoluția sarcinii. Asta a fost prima. Am zis, asta e, nu beau, nu fumez, nu mă droghez… Am rămas din nou însărcinată, am pierdut-o tot așa, la 3-4 luni. Medicul mi-a zis s-o las mai ușor. M-am dus la control, după ce am pierdut-o și pe a treia, pe la 4 luni. Am crezut că mor la asta. Am avut o hemoragie puternică.
Eu am avut și depresie, de care nu mi-am dat seama. Plângeam din orice. Am făcut o mie de teste, nu aveam nimic în neregulă. Am zis că e cazul să fac testul papanicolau, am ajuns la spital, dar înainte mi s-a făcut o ecografie… Și aam aflat că sunt din nou însărcinată. Și am făcut consult de la o săptămână la alta. Doctorul mi-a zis să renunțaa la multe și am renunțat. La efort mare, fără diete… Și așa a apărut Maria. Nu m-am bucurat decât în ultima clipă', a încheiat Daniela.
Soțul cântăreței susține că fiica lor, Maria, îi completează și îi împacă atunci când există tensiune între ei. Este cea mai mare realizare, fiind extrem de fericiți în ipostaza de părinți.
George Tal: „Maria ne completează şi este rodul iubirii noastre!'
‘În relaţia mea cu Daniela este dragoste, respect, o relaţie cu bune şi rele. Ca om, este unul dintre cei mai răbdători pe care i-am întâlnit, foarte modestă, cu foarte multe calităţi pe care le poţi descoperi doar când cunoşti omul Daniela îndeaproape. Profesional, este pentru mine un artist complet, îi place foarte mult ceea ce face.
Maria ne completează şi este rodul iubirii noastre! Încercăm să ne menţinem şi relaţia noastră constă în faptul că o avem pe Maria şi ea este cea mai mare realizare a noastră şi ne bucurăm foarte mult că suntem părinţii ei. Sperăm să rămânem aceeaşi ca şi până acum, să trecem cu bine prin toate greutăţile care vin şi bineînţeles trec şi să rămânem cu picioarele pe pământ, să facem faţă tuturor problemelor care vor veni, atât în viaţa privată, cât şi profesională! Lucrurile astea le poţi face doar când eşti o echipă şi îţi iubeşti şi respecţi partenerul de viaţă!’, a spus George Tal pentru Click!