Culiță Sterp și Daniela trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Tânăra este însărcinată în patru luni, iar iubitul ei a plecat la Survivor pentru o experiență de neuitat. Acum, Daniela povestește despre cum se simte în absența iubitului ei, dar și cum evoluează sarcina.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ea a declarat să se simte foarte bine și chiar dacă Culiță Sterp este în Republica Dominicană, ea se descurcă și se simte bine. Mai mult, tânăra a povestit că săptămâna trecută a fost la control și totul e în regulă cu sarcina.
„Mă simt foarte bine! Chiar mă simt foarte bine și, chiar dacă Culiță este plecat, îmi este bine! Cu sarcina mai ales, mă bucur că totul merge bine. Am fost săptămâna trecută la control și pare că totul este în regulă.”,a declarat Daniela.
Cât despre plecarea iubitului ei la Survivor România, Daniela spune cu zâmbetul pe buze că i-a spus din prima secundă acestuia să meargă, pentru că s-a gândit că poate fi doar o singură dată această ocazie.
„Chiar de când mi-a zis de Survivor, atunci pe loc i-am spus să meargă pentru că, în primul rând, m-am pus în locul lui și în locul meu dacă aș fi avut o propunere de genul ăsta, cu siguranță aș fi acceptat-o! L-am încurajat fără să mă gândesc la mine, sincer, și doar în ultimele două zileam simțit așa cu adevărat că el chiar pleacă și o să îmi fie greu fără el…Nu a fost simplu, dar eu sunt obișnuită cu schimbările astea, că și eu am stat departe de familie mult timp și cumva mi-am pus în cap că el este acolo, că are oportunitatea asta, are o șansă să zic unică în viață și m-am concentrat pe asta. Mi-a fost greu în primele două nopți, pentru că, atunci când am ajuns acasă mi-am dat seama că nu mai e plecat doar la cântare..și era gol..”, a mai adaugat iubita lui Culiță Sterp.
Viitoarea mămică a mai vorbit și despre momentul în care ea și Culiță Sterp s-au cunoscut pentru prima dată. Se pare că cei doi se cunosc încă din liceu.
„Ne-am cunoscut la liceu, cred că sunt deja 13 ani de când ne știm. Ne-am cunoscut în clasa a 9-a… Chiar am și participat și la eveniment. Ne-am înțeles foarte bine, eram prieteni, am păstrat legătura mereu, m-am împrietenit și cu surorile lui și am ținut mereu legătura…Am mai păstrat așa legătura, dar niciodată nu mi-am imaginat că vom avea ceva..”, a mai adăugat tânara mămică.
Cu ce se ocupa Culiță Sterp de la Survivor înainte să devină faimos
E greu de crezut acum, când este faimos, cu ce se ocupa Culiță Sterp de la Survivor pe vremuri. Artistul are trei frați și munceau cu toții, prin rotație, la stână. Mai mult, acesta a mărturisit că, la un moment dat, a participat la moșirea a peste 1000 de miei!
Citește și: Blue Monday. De ce a fost aleasă ziua de 18 ianuarie drept cea mai deprimantă zi a anului
Citește și: Mioara Roman va fi operată de urgență! De ce boală suferă mama Oanei Roman
„Nu prea îmi plăcea această muncă, dar 40 la sută era de plăcere, 60 la sută era de nevoie. Fiind 4 frați, munceam prin rotație și nu aveam mereu bani să plătim muncitori. Și dacă aveam bani, nu prea găseai pe cine să aduci ca să muncească, că este dificil. De câte ori am stat de Crăciun și de Paște la oi… aveam mai multe turme. Iarna era cel mai greu, când fătau oile. Când a plecat tatăl meu de acasă, eu împreună cu un alt băiat am asistat la nașterea a peste 1000 de miei. Am moșit peste 1000 de oi. Aveam 19-20 de ani atunci’, a mai mărturisit artistul.