Daniela Nane, despre experiența de a juca alături de staruri internaționale precum Gerard Depardieu, Ben Kingsley sau Anthony Delon: "Am plecat acasă mirată de atâtea complimente". De ce a refuzat să se mute în străinătate, ca model / EXCLUSIV

.

Daniela Nane, despre experiența de a juca alături de staruri internaționale precum Gerard Depardieu, Ben Kingsley sau Anthony Delon. Îndrăgita actriță ne povestea cu ceva timp în urmă în revista VIVA! despre momentele unice trăite pe platourile de filmare, alături de nume mari. De asemenea, ne-a mai povestit și de ce a refuzat cele două propuneri de contract ca model, pentru a se muta în străinătate.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


De-a lungul carierei, ai avut ocazia să joci și cu staruri internaționale, printre care Sir Ben Kingsley, Harvey Keitel, Gérard Depardieu, Jeremy Irons, Sabrina Ferilli, Luca Barbareschi, Dominique Sanda, Anthony Delon și mulți alții. Cum a fost experiența și cu cine ai avut cea mai mare chimie?

Au fost experiențe foarte frumoase toate, eu mă simt bine tot timpul când lucrez cu un artist iscusit. Îmi stimulează creativitatea, capacitatea de admirație, răbdarea, găsim soluții ingenioase, organice, autentice. Am filmat două săptămâni cu Harvey Keitel și Gérard Depardieu și a fost o încântare să descopăr cât de diferit le era stilul de lucru, întrebându-mă de stilul căruia mă apropii eu mai mult. Am decis să continui să tai firul în patru, analizând mental în detaliu, precum Keitel, dar mereu să-mi păstrez privirea nouă și curată cu care aborda Depardieu fiecare secvență. El nici nu stătea pe platou când Keitel repeta de nenumărate ori, coregrafiind cât mai multe detalii împreună cu ceilalți actori. Depardieu venea doar când se dădea „motor și era cu totul prezent, atent și „viu, procesând pe loc tot ce venea spre el. Când am primit rolul din „BloodRayne, nu știam cine mai joacă în film – în dimineața în care am dat nas în nas pe platou cu Ben Kingsley, m-am trezit instant. Eram atât de atentă la regizor, încât Kingsley m-a luat de mână, făcând un gest pentru relaxare. Și a rămas surprins că eu eram relaxată, doar că eram concentrată pe ce urma să fac.


Citește și: Cum s-au cunoscut Daniela Nane și iubitul ei, Octavian Ene: „E o întâlnire hotărâtă din alte planuri, nu de noi. Nu există nimic întâmplător!’

Citește și: Daniela Nane a declarat că era divorțată de trei ani de Adrian Cioroianu, când l-a cunoscut pe Octavian Ene, actualul ei iubit: „Nu știam cine e Daniela Nane, spre rușinea mea. Eu sunt pe pătrățica mea, pe muzica mea’

Citește și: Gestul care i-ar fi putut salva viața lui Silviu Prigoană, după ce a căzut în timp ce lua masa la un restaurant din Bran. Pașii importanți pe care trebuie să-i facem în caz de infarct

Citește și: „Silviu Prigoană era atât de deștept încât nimeni nu putea să-l șantajeze. Tot ce făcea era în avantajul lui. Avea foarte mulți bani cash’. Ce a dezvăluit Gigi Becali despre averea lui Silviu Prigoană

Daniela Nane, despre experiența de a juca alături de staruri internaționale


Când am început să repetăm, iar s-a oprit mirat: „Tu ești actor profesionist, nu-i așa? Se vede. I-am povestit ce jucam din Shakespeare, între duble. Am filmat destul de repede, deși era ceva complicat, și am plecat acasă mirată de atâtea complimente. Dar mie nu mi s-a părut dificil, la Bulandra aveam roluri mult mai grele. A fost el generos. Cu Jeremy Irons am jucat în „Callas Forever, dar a căzut toată secvența la montaj. N-am interacționat prea mult, scena era cu Fanny Ardant și mai multe alte personaje, eu eram secretara Operei care aducea niște documente și zicea trei replici banale.


Cu Sabrina Ferilli și Luca Barbareschi am jucat în două filme, unul la București și Sinaia, și celălalt, continuarea, la Roma. Am avut un rol consistent acolo, în italiană. Regizorul Luigi Perrelli era experimentat și lucra foarte repede, făcuse multă televizune. Ne explica rapid exact ce voia și ajusta când repetam, filma cu trei camere, mai filma o dată sau de două ori de siguranță, și cam asta era tot. Am văzut filmele și chiar mi-au plăcut – au suspans, ritm, emoție, mă bucur că am avut această șansă.


De ce a refuzat Daniela Nane două propuneri de contract ca model, în străinătate

Ți s-a propus vreodată să rămâi peste hotare? Tu te-ai gândit la asta? Crezi că erau șanse să ai un parcurs mai spectaculos acolo decât aici?


Nu putem ști. La Miss Universe am primit două propuneri de contract ca model, puteam alege Milano sau Tokio, dar eu nu știam exact ce presupune să fii model și voiam să mă întorc în țară, că aveam admiterea la UNATC. Nu am regrete, știu că am ales cu inima, îmi doream această profesie.