Dănuț Lupu, în vârstă de 53 de ani , fost jucător la echipe precum Dinamo și Rapid, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Momentan, el se află în grija medicilor, însă starea lui nu este deloc una bună, iar medicii sunt rezervați privind evoluția sa.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Dănuț Lupu este internat la spital în aceste momente, fiind intubat. Situația lui Dănuț este îngrijorătoare, având în vedere că în anul 2016, acesta a avut probleme serioase la plămâni, organe afectate serios de COVID-19, scrie gsp.ro.
Mihaela, soția lui Dănuț Lupu, este izolată în aceste momente și spune că la spitalul Matei Balș nu au mai existat locuri disponibile pentru soțul său, astfel că acesta a fost dus la spitalul din Colentina.
Dănuț Lupu a avut probleme grave de sănătate în trecut
În urmă cu patru ani, Lupu a avut probleme grave de sănătate, din cauză cărora a fost internat trei săptămâni, iar viaţa sa a fost în cumpănă la un moment dat.
„Am avut un edem pulmonar, o infecție foarte puternică la plămâni. La un moment dat, am mai respirat cu doar 8% din capacitatea plămânilor, nimic altceva. Lumea mai e și rea, mai e și bună, important e că am reușit și le mulțumesc în primul rând doctorilor că au avut grijă de mine și îi mulțumesc organismului că m-a ajutat în această cumpănă a vieții.
Poate și colegii mei vor învăța că, odată cu trecerea anilor, nu mai suntem tineri. Am renunțat și la țigări și mă bucur că nu le duc lipsa. Zici că treci ușor peste plăcerile vieții. Cred că sunt foarte mulți jucători care fumează', a povestit la vremea respectivă Lupu, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Citește și: Ce dietă ține Anca Țurcașiu pentru o siluetă de vis, la 50 de ani. Trucurile și meniul ei zilnic
În vârstă de 53 de ani, Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce, de-a lungul carierei, a jucat pentru Dinamo Bucureşti, Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Rapid Bucureşti, Brescia (Italia) şi Tzafririm Holon (Israel). A câştigat cinci trofee.
La echipa naţională, Dănuţ Lupu a strâns 14 prezenţe, între 1989 şi 1998 şi a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.