Dănuț Lupu iese din închisoare, după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată: „Regret fapta și doresc să mă întorc acasă, alături de ai mei...” / Procurorii pot contesta decizia în 72 de ore

.

Dănuț Lupu iese din închisoare, după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că fostul mare internațional a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare în luna octombrie pentru că a condus fără permis. Ei bine, vestea momentului vine abia acum! Potrivit Prosport.ro, Dănuț Lupu a înaintat o cerere de eliberare condiționată, joi, la Judecătoria Sectorului 5, iar aceasta a fost și aprobată, așa cum susțin și informațiile obținute de Știrile PRO TV.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Dănuţ Lupu a rămas fără permis de conducere în aprilie 2001, când a fost prins băut la volan, astfel că de atunci a încercat în mai multe rânduri să redobândească carnetul de conducere, dar în zadar. De-a lungul anilor fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.

Citește și: Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Prima reacție: ‘Regret ce s-a întâmplat. Pur și simplu am fost nevoit…’


Citește și: Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare, în dosarul în care e acuzat pentru conducere fără permis. Cât timp va petrece în spatele gratiilor

Citește și: CTP, reacție vehementă după ce Simonei Halep i s-a redus suspendarea: „S-a dat pe mâna acestui escroc cu bagaje, să țină minte să nu mai facă așa ceva'

Citește și: Oana Ciocan, prima reacție după ce a fost cerută în căsătorie de Jador. Imaginea care a apărut pe Instagram nu mai lasă loc de interpretări

Dănuț Lupu iese din închisoare, după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată

În februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat pe Dănuț Lupu la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că mai avea la dosar o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi. Totul a fost din cauza conducerii mașinilor fără permis, astfel că nu a mai avut cale de scăpare. Totuși, iată că după 5 luni de executare a pedepsei, a făcut cerere de eliberare condiționată, care i-a fost și aprobată, deși termenul era stabilit pentru data de 27 martie.


‘Mi-am îndeplinit fracția, regret fapta și doresc sa mă întorc acasă alături de ai mei’, a spus Lupu, în sala de judecată., potrivit Prosport.

Ei bine însă, deși a primit marea vestea mai repede decât se aștepta, și anume să se întoarcă liniște acasă, la familia lui, nu este decizia finală. Timp de 72 de ore de la pronunțare, procurorii pot contesta decizia luată de Judecătoria Sectorului 5, privind eliberarea lui Dănuț Lupu.

Cum arată decizia judecătorilor

Tip solutie: Soluţionare
Solutia pe scurt: În baza art. 587 Cod procedură penală şi art. 95 din Legea nr. 254/2013, admite propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la persoana condamnată LUPU DĂNUŢ. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea m.e.p.î. nr. 134/2023 emis în baza st. pen. nr. 79/2023 a Judecătoriei Cornetu, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni şi 10 zile închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi 17.05.2024 constituie termen de supraveghere.


Atrage atenţia petentului condamnat asupra prev. art. 104 Cod penal, respectiv posibilitatea revocării liberării condiţionate, în cazul în care va mai comite noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că a fost asistat juridic de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 07.03.2024‘, se arată în Hotarârea 651/2024 07.03.2024.


Dănuț Lupu ar avea o ofertă la Dinamo

Conform GSP.ro, avocatul fostului jucător a venit cu completări care să justifice eliberarea lui Dănuț Lupu, după declarațiile acestuia din sala de judecată. Mai concret, acesta ar fi susținut că Dănuț Lupu ar avea o ofertă de la Dinamo și ar urma să ocupe postul de director sportiv. Reprezentantul fostului mare jucător nu a precizat despre care Dinamo este vorba: FC Dinamo (Superligă), CS Dinamo (echipa clubului sportiv, Liga 3) sau ACS FC Dinamo (echipa lui Nicolae Badea, Liga 4), astfel că fanii așteaptă cu nerăbdare o lămurire în acest sens, după ce trec și cele 72 de ore în care procurorii pot contesta decizia eliberării.


Dănuț Lupu are un nou proces pe 18 martie

Dănuț Lupu radiază de fericire acum, după ce a fost eliberat condiționat. Așteaptă cu nerăbdare să treacă cele 72 de ore pentru a vedea dacă apare contestație din partea procurorilor sau se poate bucura de libertate și familia sa. Totuși, problemele sale cu legea continuă pentru el, în ciuda faptului că a fost eliberat condiționat. Potrivit sursei menționate mai sus, pe data de 18 martie este stabilit următorul termen pe care îl are într-un proces similar.

Sursă foto: Facebook