Daria, fiica lui Cătălin Crișan, a fost afectată, în copilărie, de celebritatea tatălui ei: "M-am relaxat, îmi iubesc numele și nu simt să mai demonstrez nimic nimănui"

.

Daria, fiica lui Cătălin Crișan, mărturisește că a fost afectată, în copilărie, de celebritatea tatălui ei. Pe vremea aceea, de câte ori câștiga un concurs, îi era pus talentul la îndoială din cauză că este fiica unui artist faimos. Între timp, a dovedit cu prisosință că așchia nu a sărit departe de trunchi.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI


Cei mai mulți copii de vedete au mărturisit, de-a lungul timpului, că presiunea pusă asupra lor a fost dublă și că au luptat din greu pentru a-și face un nume propriu și a ieși din sintagma „fiica lui X' sau „fiul lui Y'. Absolventă de IATC, Daria, fiica lui Cătălin Crișan, este azi o actriță apreciată, dar și o cântăreață extrem de talentată.

Daria, fiica lui Cătălin Crișan, afectată, în copilărie, de celebritatea tatălui ei


La fel ca fratele ei, Raris, și Daria, fiica lui Cătălin Crișan și a Luciei Bubulac, calcă pe urmele părinților ei în privința talentului. Deși medic, mama lui Raris și a Dariei, are la rândul ei o voce specială, așa că cei doi copii au parte de o moștenire genetică deosebită. Chiar dacă inițial a urmat un an de Medicină, în cele din urmă Daria a ales să dea la IATC, absolvind facultatea cu brio anul trecut. De atunci a jucat în piese de teatru, musicaluri și, mai nou, a debutat în primul ei serial de televiziune, Atletico Textila. Nu în ultimul rând, superba fiică în vârstă de 25 de ani a lui Cătălin Crișan cântă alături de fratele ei mai mic, Raris.


După câte a povestit, cel puțin la începuturi, numele tatălui ei nu i-a fost de folos, pentru că era acuzată că are pile ori de câte ori câștiga vreun concurs muzical…

Citește și: Fiul lui Cătălin Crișan, Raris, și-a lansat prima melodie. Ce relație are cu părinții lui: „Vor fi totdeauna persoanele care vor decide pentru mine / EXCLUSIV


Citește și:Fiica lui Cătălin Crișan joacă în filmul O secundă: „Drumul spre Oscar a început’. Ce rol are Daria

Citește și: De ce s-au certat frații Lucian și Augustin Viziru: „M-a sunat de ziua mea, i-am răspuns, apoi ne-am certat din nou. Mie nu mi se pare normal…’

„Multă lume crede că, dacă mă cheamă Crișan, sunt privilegiată într-un fel. Din contră… mereu am muncit de două ori mai mult. Atunci când eram mai mică și câștigam concursurile de muzică, alți părinți  ai copiilor care concurau mă arătau cu degetul sau contestau victoria mea, spunând că am câștigat doar datorită tatălui meu.


Însă, este normal ca atunci când cineva vede că ești, poate, mai bun, să îți găsească scuze pentru performanța ta. Dacă în trecut, motivația muncii mele nu era tocmai una sănătoasă, acum este, întrucât m-am trezit, m-am relaxat, îmi iubesc numele și nu simt să mai demonstrez nimic nimănui', a povestit Daria pentru Ciao.ro.


Ce relație are Daria cu părinții ei acum

Când avea 10 ani, părinții ei au divorțat, iar perioada aceea, cu siguranță, nu a fost ușoară pentru Daria, însă timpul le-a vindecat pe toate. Odată ce au crescut, Daria și Raris au pornit pe drumul lor și, cum trei dindintre ei sunt artiști, timpul rezervat întâlnirilor este limitat, cu atât mai mult cu cât Cătălin Crișan are o altă familie de ani buni.

„Realist vorbind, noi suntem o familie în care părinții sunt separați, iar dintre cei 4 membri, 3 suntem artiști full-time, având un program diferit de la săptămână la săptămână… Așa că, lipsa timpului face ca aceste mici tradiții de familie la noi să fie puțin atipice. (râde) În rest, eu încerc să mențin relațiile cât mai simple, pentru că nu am timp de o viață complicată', a mai spus Daria pentru sursa citată.


De altfel, Daria are un iubit care este tot actor, însă Darisian este mai cunoscut ca magician și mentalist, fiind mai apropiat de această latură artistică.