Actorul Adrian Păduraru a fost invitatul lui Adrian Artene la podcast-ul ALTCEVA. Actorul a vorbit despre cariera sa, despre rolurile care l-au cucerit, dar și despre primul său gând, din adolescență, de a fi medic atunci când va fi mare. Din fericire pentru iubitorii filmului, doar trei zile l-a ținut pe Adrian Păduraru dorința de a fi medic.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În urmă cu mai bine de 30 de ani, Adrian Păduraru l-a întruchipat pe îndrăgostitul Alexandru din filmul „Declarație de dragoste', în perioada în care comunismul nu permitea să fie scoase la lumină asemenea povești de iubire. A fost cât pe ce ca acest rol celebru să-i fie acordat altui actor pentru că Adrian Păduraru a avut intenția de a urma Medicina și nu Actoria.
Adrian Păduraru a visat să fie medic. Doar 3 zile, însă!
Adrian Păduraru a jucat de-a lungul timpului în mai multe filme de succes, precum Extemporal la dirigenție și Chirița în Iași, dar întotdeauna a fost urmărit de rolul lui Alexandru din Declarație de Dragoste.
Actorul se felicită acum că nu și-a dus mai departe dorința de a fi medic.
„Da, m-a ținut trei zile dorința de a fi medic. Ai mei, când au aflat că voiam să mă fac medic, mi-au cumpărat un compendium, m-a înfricoșat dimensiunea lui, dar nu numai asta, cred că am un tip de sensibilitate care nu s-ar fi putut adapta. Nu spun că medicii nu sunt sensibili. Am prieteni medici, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt medici chirurgi.
Sensibilitatea are și ea tot fel de nuanțe. Nu cred că aș fi putut să operez sau să încerc tratamente pe viața oamenilor, pe de-o parte, și pe de altă parte, mi-a plăcut dintotdeauna actoria, am crezut întotdeauna că asta trebuie să fac, am crezut chiar când nu știam ce înseamnă actoria, iar când am descoperit ce este mi-am dat seama că am avut o intuiție bună„, a povestit Adrian Păduraru în podcastul lui Adrian Artene.
Citește și: Laura Micovschi, prezentatoarea de la Antena Stars, a născut. Cum îl cheamă pe băiețel
Lui Adrian Păduraru i-a plăcut încă din copilărie să fie pe scenă
Adrian Păduraru a dezvăluit că a iubit dintotdeauna atenția și s-a simțit bine pe scenă încă din copilărie. Era în școala primară atunci când, pe scenă fiind, a fost fascinat de puterea pe care o avea asupra oamenilor din public care îl ascultau.
„N-are nicio legătură cu realitatea scenei, dar a fost o întâmplare de clasa a II-a, când am ajuns pe scenă în fals, făcut pionier, că eu nu eram încă pionier, era o vârstă de la care se întâmpla.
Cred că m-a fascinat atunci puterea pe care o aveam. La Teatrul de Vară din Iași se întâmpla lucrul ăsta, nu-mi dau seama, 2,3 5 sute de oameni, oricum era spațiul foarte mare. Faptul că toți oamenii ăia de acolo făceau liniște și ascultau ce spuneam eu mi s-a părut fascinant. Și am coborât de pe scenă cu gândul că actor mă fac„, a mai spus Adrian Păduraru.
Când a realizat Adrian Păduraru cât de iubit este filmul „Declarație de dragoste'
Filmul Declarație de Dragoste, lansat în anul 1985, a adus în cinema sute de mii de români. Mai exact, 5.269.006 de bilete au fost vândute, oamenii mergând în număr mare să vadă povestea de dragoste dintre Ioana, interpretată de Teodora Mareș, și Alexandru- Adrian Păduraru.
Întrebat de Adrian Artene când a înțeles dimensiunea succesului pe care l-a avut acest film, interpretul lui Alexandru a răspuns:
„Când au început să treacă anii și să văd că filmul e în continuare în atenție și probabil că după 1990, când se profețea moartea cinematografiei de dinainte de 1989 și apariția unui nou val care va spulbera ce a fost înainte, care a avut niște performanțe la festivalurile internaționale, niște performanțe notabile. Suntem una dintre puținele țări cu o producție atât de mică și cu atât de multe premii, dar, din păcate, sunt premiate, dar mai puțin văzute„.