Andreea Marin s-a căsătorit prima oară la vârsta de 21 de ani, cu Cristian Gheorghiță. Povestea lor de dragoste nu a durat decât 3 ani. Cu toate astea, flacăra iubirii dintre foștii soți pare să fi fost una intensă. Care a fost, de fapt, motivul rupturii dintre Andreea Marin și Cristian Gheorghiță?
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Andreea Marin a fost întotdeauna discretă în privința relațiilor ei amoroase, chiar dacă acestea au fost făcute publice. Prezentatoarea tv a fost căsătorită de mai multe ori, dar puțină lume știe că primul ei mariaj a fost cu Cristian Gheorghiță. Vedeta avea 21 de ani când s-a măritat prima oară, dar căsnicia cu primul soț nu a durat prea mult, iar după trei ani au divorțat. Cu toate astea, moderatoarea tv spune că a fost dragoste sinceră între ei doi.
Relația dintre Andreea Marin și Cristian Gheorghiță a durat șapte ani, iar mariajul a ajuns la final din cauza alegerilor profesionale diferite. Cristian a decis să plece la studii în Statele Unite ale Americii, iar Andreea a primit rolul de moderator al emisiunii 'Surprize Surprize'. Recent, vedeta a povestit, într-un interviu, că distanța a fost cea care i-a determinat să încheie mariajul. Astfel, la 26 de ani, Andreea Marin a divorțat de primul soț.
Citește și: De ce nu se căsătorește Andreea Marin cu Adrian Brâncoveanu:”Nu trăim după…”
Citește și: Ce salariu a avut Andreea Marin la TVR, la Surprize, Surprize:„Aceasta e piața'
Citește și: Theo Rose prezintă emisiunea SuperStar de la Pro TV:„O mare provocare…'
De ce a divorțat Andreea Marin de primul soț
Andreea Marin s-a bucurat întotdeauna de un mare succes, dar mai mult pe plan profesional, decât în plan amoros. Vedeta a avut parte de câteva eșecuri în dragoste, divorțând de 3 ori până acum.
Povestea de dragoste cu primul soț, Cristian Gheorghiță a fost una intensă și sinceră, după cum a declarat chiar prezentatoarea tv. Andreea Marin este de părere că la acea vreme nu era destul de matură, iar implicarea ei în proiectul „Surprize, surprize” a îndepărtat-o și mai mult de soțul său.
„Această despărțire a noastră a venit într-un moment în care eu eram prea fragedă, nu eram destul de matură și în același moment am început munca nebună la 'Surprize', am simțit o singurătate. M-am simțit singură. N-am făcut față acestei distanțe.
De iubit ne iubeam în continuare, dar aveam nevoie de omul acela lângă mine. El n-a făcut nimic rău, dar a avut niște studii, un master de urmat, cu care am fost amândoi de acord și, practic, n-am făcut față„, a declarat Andreea Marin, în cadrul emisiunii 'În oglindă'.
Andreea Marin: „Am dat și greș, n-am ales bine…”
Pierderea mamei la o vârstă fragedă a determinat-o pe Andreea Marin să caute ideea de familie perfectă și de a-și construi un cămin ideal alături de un bărbat adevărat. Odată cu trecerea anilor, vedeta tv și-a dat seama că își dorește o căsnicie asemănătoare părinților ei.
„Mereu am fost în căutarea acestui ideal. Am dat și greș, n-am ales bine sau poate nu a existat potrivire. E foarte simplu să stai pe margine și să judeci ce se întâmplă în viața unui om, dar numai el știe care i-au fost sentimentele, ce a trăit, ce suferințe duce în suflet”, a mai spus Andreea Marin.
Andreea Marin a divorțat de 3 ori
După ce s-a despărțit de Cristian Gheorghiță, prezentatoarea tv s-a recăsătorit cu Ștefan Bănică Jr., în 2006. Un an mai târziu, Andreea Marin o aducea pe lume pe Ana Violeta, singurul ei copil. În 2013, după șapte ani de căsnicie, Ștefan Bănică și Andreea Marin au decis să divorțeze.
La doar câteva luni de la separarea de celebrul actor, moderatoarea tv s-a căsătorit cu medicul turc, Tuncay Ozturk. Dragostea dintre ei avea să dureze mai puțin de trei ani. Ulterior, frumoasa brunetă declara că cea de-a treia căsncie a fost o greșeală și că preferă să nu vorbească despre ea. „A treia căsătorie? S-o uităm! A fost o mare greșeală această a treia relație și prefer să o uit!„, declara în trecut Andreea Marin pentru Libertatea.ro.
În prezent, Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de afaceristul Adrian Brâncoveanu. Vedeta a declarat că este fericită și că momentan nu are planuri de căsătorie. Prezentatoarea tv nu a vrut să spună niciodată cum a cucerit-o Adrian Brâncoveanu, mărturisind că nu a fost dragoste la prima vedere. Cu toate astea, pe cei doi i-au unit două evenimente dureroase pe care le-au trăit.