De ce a primit Cristi Borcea porecla „Magdalena', cât timp a stat la închisoare. Unul dintre colegii lui de încarcerare, fostul politician Miron Mitrea, a povestit ce se întâmpla, de fapt, în spatele gratiilor. Soțul Valentinei Pelinel a petrecut câțiva ani în penitenciar, însă puțini fani știu ce viață au dus cele mai cunoscute personalități care au stat, o bucată de vreme, în închisorile românești.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Fostul ministru al Transporturilor în perioada 2000-2004, Miron Mitrea, a fost invitat recent la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D. Acolo, fostul politician a povestit cum a fost perioada în care a stat la închisoare. El a petrecut un an și o lună în Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, într-o vreme în care erau încarcerate și alte vedete de la noi. Printre personalitățile cunoscute din showbiz, se afla și Cristi Borcea.
Soțul Valentinei Pelinel a fost condamnat la închisoare în martie 2014, la șase ani și patru luni cu executare în celebrul Dosar al Transferurilor, prin care mai mulți șefi de cluburi de fotbal sau impresari declarau sume de transfer mai mici decât cele reale. În vara lui 2018 însă Cristi Borcea a fost eliberat condiționat, după ce și-a ispășit patru ani și patru luni din pedeapsa primită. Câteva luni mai târziu, la începutul lui 2019, fostul acționar de la Dinamo a fost condamnat, din nou, la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța, dar a fost eliberat condiționat în noiembrie 2019.
Citește și: Cine este Roger El Akoury, bărbatul cu care a fost surprinsă Irina Tănase.Cu ce se ocupă
Citește și: Kevin Spacey este acuzat, din nou, de agresiuni sexuale.Actorul ar fi încercat să abuzeze de trei bărbați
De ce a primit Cristi Borcea porecla „Magdalena’, cât timp a stat la închisoare
Fostul politician, Miron Mitrea, a petrecut un an și o lună în Penitenciarul Poarta Albă, acolo unde l-a întâlnit și pe Cristi Borcea. Invitat la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D, fostul ministru al Transporturilor a făcut câteva dezvăluiri din perioada în care el și soțul Valentinei Pelinel erau la închisoare. El și-a amintit că fostul acționar era poreclit într-un anume fel în penitenciar, iar asta s-a datorat obiceiurilor pe care le avea Cristi Borcea.
Miron Mitrea a mărturisit că porecla de „Magdalena’ a lui Cristi Borcea vine de la dorința de îngrijire a fostului patron al echipei Dinamo, care avea un mic „spa’ în închisoare. Camera de îngrijire, unde obișnuia să meargă soțul Valentinei Pelinel, era înaltă, fără geamuri, existând totodată un boiler.
„Îi spuneam ‘Magdalena bărbatului feroce al României. De ce? Avea tot timpul grijă de el. Se întreținea. A avut un moment de slăbiciune. S-a lăudat și, astfel, au apărut articole cu spa-ul lui Magdalena. Spa-ul lui Borcea din închisoare.
Știind să manipulez oameni și instituții, respectând regulamentul, am vorbit și eu cu un băiat. Și i-am zis că vreau să fac duș în așa-zisul spa al lui Borcea. Era o cameră înaltă de cinci metri. Geamurile lipseau, era un boiler. Iar apa caldă curgea prin două țevi. Fiind frig afară, se făcea un abur, Doamne!, n-am rezistat mai mult de două minute. Dar Borcea e un tip gomos. A vrut să se laude în presă, nu a vrut să se știe că a trăit ca un pușcăriaș oarecare. Toată presa a scris de spa-ul lui Borcea. Hai să fim serioși.’, a declarat Miron Mitrea în emisiunea de la Kanal D.
Cristian Borcea are un ritual de îngrijire a pielii
Cristian Borcea a făcut public faptul că a devenit deprendent de ritualurile de îngrijire a tenului, scrie okmagazine.ro. Acesta este dependent mai ales de măștile de față, despre care recunoaște râzând că nu are niciodată suficiente.
„Nu cred că există cineva care să nu-şi dorească să rămână veşnic tânăr. Cu toate acestea, nu e posibil, însă fac tot ce ţine de mine să îmi protejez sănătatea, starea de bine şi condiţia fizică. Îmi şi place să am grijă de mine, de cum mă prezint, de felul în care mă îmbrac. Mănânc atent, fac sport regulat, am un stil de viaţă pe cât posibil sănătos şi recunosc că sunt aproape dependent de ritualurile de îngrijire a tenului, mai ales de măştile pentru faţă. Nu am niciodată suficiente’, a declarat râzând Cristian Borcea.
Sursă foto: Facebook