De ce a ajuns Radu Ille în spital, pe perfuzii. Zilele trecute, Radu Ille a ajuns în spital pe perfuzii, reușind să își îngrijoreze fanii, mai ales că nu a menționat ce probleme de sănătate are. Puțini știu însă că artistul a lucrat timp de 8 ani în mină, în tinerețe, iar din cauza condițiilor din subteran a rămas cu sechele care îi dau de furcă și acum.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
De ce a ajuns Radu Ille în spital, pe perfuzii. Recent, Radu Ille și-a pus fanii pe jar după ce a ajuns pe perfuzii, în spital. Atunci, artistul le-a transmis urmăritorilor săi că are nevoie de odihnă înaintea unui spectacol pe care urma să îl susțină, la finele săptămânii, în județul Mureș. Interpretul de muzică populară le-a mai dat emoții fanilor săi în această vară după ce a dispărut o lună și jumătate de pe rețelele de socializare. Iată care sunt, de fapt, motivele pentru care Radu Ille are probleme de sănătate!
De ce a ajuns Radu Ille în spital, pe perfuzii
Radu Ille și-a cam speriat fanii în momentul în care a ajuns în spital, pe perfuzii, mai ales că nu le-a spus acestora exact cu ce probleme de sănătate se confruntă. Din cauza epuizării fizice, dar și a căldurii, artistul s-a resimțit, însă, după cum a povestit problemele sale de sănătate au rădăcini în trecut, pe vremea când lucra în mină, în condiții grele.
‘Mi-a fost foarte rău. Am stat pe perfuzii, trei zile, mi-au băgat vitamine, mi-a fost foarte rău, am avut epuizare fizică, a fost și foarte cald. Nu mă mai puteam mișca, dar, cu credință, și cu chef de viață, am depășit, acum mă simt mai bine, marți voi cânta din nou. Copiii și soția n-au știut, erau în Spania, n-am vrut să se sperie’, a dezvăluit Radu Ille pentru Playtech.ro.
Radu Ille: „Când am terminat treaba cu mina, nu mă mai puteam mișca de spate'
Artistul în vârstă de 53 de ani a lucrat ani buni în Mina Vulcan, unde, nu este un secret pentru nimeni, condițiile erau extrem de grele. Radu Ille a mărturisit că a rămas cu probleme de sănătate mari din cauza muncii fizice grele din subteran, dar și din cauza prafului de cărbune inhalat.
‘Am lucrat, timp de 8 ani, în mină, unde am văzut și sânge, unde nu vedeam lumina zilei. Când am terminat treaba cu mina, nu mă mai puteam mișca de spate, aveam mari probleme la coloană, nu puteam ridica nici măcar o cană, m-au diagnosticat și cu ulcer.
Am și ceva probleme la plămâni, acolo ceva nu este bine. Nu am fost fumător, dar am inspirat praf de cărbune în mină echivalentul a 25.000 de țigări. Când ieșeam din mină, de la program, aveam fața neagră și scuipam smoală. Doar ochii și dinții se mai vedeau de mine’, a mai spus el pentru sursa citată.
De ce a dispărut Radu Ille din atenția publicului în ultima perioadă
Extrem de vesel și de optimist permanent, mereu cu glumele la el, dar și cu vorbe de duh, Radu Ille și-a îngrijorat fanii după ce a dispărut din social media de la începutul lunii trecute. Ultima fotografie a fost postată de artist pe 4 iunie, ziua în care mama sa a împlinit 73 de ani. Dat fiind că de atunci nu a mai dat niciun semn de viață, fanii lui Radu Ille s-au alarmat.
Artistul nu are vești proaste, ci dimpotrivă, s-a dedicat unui proiect important și cu siguranță își va surprinde urmăritorii.
„Mă uit pe Facebook, pe Instagram, n-am postat de la ziua mamei mele. N-am postat nimic. Dar ultima imagine e imaginea măicuței mele. Deci, de patru săptămâni eu nu am mai postat nimic. Pregătesc un proiect fain. Prima piesă la care lucrez este ceva fain, e ceva de suflet. Sunt trăirile mele acolo, de ceva vreme. De mult. Te rog să mă crezi că sunt un om care are o credință (în Dumnezeu) pe care nu mi-a dat-o nimeni și nu mi-o poate lua nimeni. Așa sunt eu. Am o mare, mare credință, a spus Radu Ille, la Antena Stars.