Daniela Crudu nu are planuri de nuntă cu iubitul ei, Dani. Ce doi au doi copii împreună, pe Daiana Maria și pe Dominic, dar nu se grăbesc să facă loc în viața lor unui eveniment grandios, ci se bucură de dragostea lor și lasă timpul să îi surprindă. Bruneta nu crede că un act ar putea schimba relația lor. Sunt fericiți și asta e tot ce contează.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Daniela Crudu a lăsat în urmă viața tumultuoasă pe care a dus-o și astăzi se bucură de această etapă din viața ei. Atunci când l-a întâlnit pe Dani nu se gândea că relația lor va evolua în acest fel, dar destinul i-a făcut o surpriză. Azi e mulțumită de cum au decurs lucrurile și se emoționează când vorbește despre cei doi copii pe care îi are. Atât Dominic, cât și Diana s-au născut prematur, iar acele zile în care au stat la incubator au fost cele mai grele pentru fosta asistentă TV.
De ce nu se căsătorește Daniela Crudu
Daniela Crudu recunoaște că nu se grăbește să se căsătorească, deși toată lumea o întreabă când face marele pas cu Dani. Ea crede că e un timp pentru toate și va veni și acest moment.
„Toată lumea mă întreabă când o să fie nunta, nu o să fie acum. Nu mai vreau petrecere mare, nu mai vreau lume multă. Am zis să mai așteptăm, pentru că nu ne grăbește nimeni. Nu schimbă cu nimic, când o să avem noi chef. Acum să o facem pentru că trebuie?! Când o să a chef de o petrecere, atunci o facem', a spus Daniela Crudu pentru wowbiz.
Daniela Crudu s-a îngrășat 15 kilograme la ultima sarcină, dar a reușit să slăbească
Daniela Crudu nu și-a imaginat vreodată că va ajunge la acest punct în viață, dar astăzi e fericită pentru tot ce trăiește. Vedeta a slăbit spectaculos și arată foarte bine după nașterea fiului ei, Dominic.
„Am slăbit imediat după naștere, luasem vreo 15 kilograme în sarcină. În prima vreo 12 kilograme am luat. La a doua sarcină am zis să mănânc mai mult, ca să iasă copilul mai mare. Tot 2,5 kilograme a avut. Am mâncat încontinuu, nu mă abțineam de la nimic. Ambele sarcini sunt la fel, în ambele am născut la 36 de săptămâni. Mie îmi plac schimbările. Întotdeauna le-am acceptat în viața mea și mă bucur de ele. Eu, învățată cu un anumit stil de viață, dintr-o dată să nu mai fac nimic, să stau la pat.
Eu până la vârsta asta nu am mai rămas niciodată însărcinată și îți dai seama că mi-am dorit. Așa îmi vedeam oricum viața, cu familie, cu copii, să văd și eu ce iese din mine, cum o să arate. În trecut nu mă vedeam mamă de copii așa rapid. Au fost perioade în trecut când mi-am dorit și nu s-a întâmplat, dar vezi, totul când vrea Dumnezeu, nu când vrem noi', a mai spus Daniela Crudu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/coperta-noua-6.jpeg)
Cum a fost cucerită Daniela Crudu de iubitul ei
Bruneta mărturisește că Dani a cucerit-o cu naturalețea lui și cu sufletul lui bun. L-a descoperit când nu se mai aștepta și astăzi are alături de el familia la care a visat.
„El este cu treaba lui, nu îl interesează pe el, este discret și asta e cel mai bine. E un băiat simplu, adică nu vrea să pară altceva, e natural și mă iubește. Nu e golan, e cuminte, e sincer. Cu asta m-a cucerit, cu naturalețea lui și cu faptul că e un om bun și mai rar un om bun cu adevărat. Are sufletul bun. Chiar ne potrivim și ne iubim, asta este cel mai important„, a adăugat vedeta.