Majda Aboulumosha a ales o școală de stat pentru fiica ei. Chiar dacă au schimbat domiciliul, Jaqueline a rămas la aceeași unitate de învățământ, pentru că se simte bine acolo. Jaqueline are 11 ani, învață bine și a fost numita șefa clasei, iar celebra ei mamă este mulțumită de evoluția ei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Majda Aboulumosha s-a reîntors pe platourile de filmare. După mulți ani în care nu a mai jucat, vedeta bifează o apariție în filmul Cursa. Actrița recunoaște că rolul a fost gândit pentru ea, de aceea nu a mai participat la casting. Majda Aboulumosha a rămas în memoria publicului prin prisma rolurilor pe care le-a avut în trecut în telenovelele gândite de Ruxandra Ion și difuzate de postul Acasă.
Majda Aboulumosha a ales o școală de stat pentru fiica ei
Majda Aboulumosha nu a ales o școală privată pentru fetița ei, ci una de stat. Vedeta recunoaște că Jaqueline nu i-a dezamăgit niciodată așteptările și a fost întotdeauna un copil conștiincios.
„Jaqueline a trecut în clasa a V-a. E cât mine de înaltă. Este preadolescentă, nu sunt stresată, este bine, nu avem probleme. Are 11 ani, poate de la 12 ani încolo, cine știe. A făcut cunoștință cu profesorii, e într-o altă etapă, îi place. Este foarte încântată că a fost numită șefa clasei, dar asta înseamnă și foarte multă responsabilitate.
Este la o școală de stat. Eu nu fac comparație și fiecare părinte știu că recomandă copilului direcția în care el îl vede sau ce este bine pentru el. Nicio decizie nu este greșită din punctul meu de vedere. Eu am optat pentru o școală de stat, pentru că ea s-a simțit bine și nu și-a dorit absolut deloc să schimbe școala. Adică am schimbat și locuința și școala a rămas aceeași', spune Majda Aboulumosha pentru Ciao.ro.
Majda Aboulumosha joacă în filmul Cursa
Vedeta s-a reîntors recent pe platourile de filmare. Majda Aboulumosha poate fi văzută în filmul Cursa, unde joacă rolul unui pilot. Producția este finanțată de Codin Maticiuc.
„Am jucat recent în filmul Cursa. De fapt e mult spus am jucat, mai bine spus, a fost o apariție specială. Abia aștept să apară, este producție românească și e un film care promite mult. Adică în afară de banii care s-au investit pentru că se știe că este o sumă colosală și bugetul a tot crescut pe perioada filmărilor, dar despre asta poate să vă zică mai multe Codin Maticiuc, care cu siguranță are foarte multe detalii de precizat.
Am cunoscut acolo oameni deosebiți, iar pe o parte din ei îi știam și mi-a fost drag să lucrăm împreună. Chiar mi-era dor de platourile de filmare și filmul se deosebește față de telenovelele în care am jucat. Eu sunt unul dintre piloți, mai mult apariție specială.
Eu acolo o încadrez, dar o apariție specială drăguță. Mă refer la rolul pe care îl joc. Este o femeie puternică, care participă la curse. Guapa mă cheamă, de fapt Guapa o cheamă. Nu, n-a mai fost nevoie de casting la filmul Cursa'. A fost deja rolul gândit, numele ales cu grijă, Guapa mă cheamă, adică Frumoasa', mai spune ea.