De ce nu a rămas Blaze de la Survivor în SUA: „Cel mai mare compromis pe care l-am făcut a fost să mă întorc în România”/ EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Pe Blaze nu ai cum să nu îl remarci! Cine este el, dincolo de ceea ce putem vedea pe micul ecran, la Survivor? Un bărbat cu personalitate puternică, dar și sensibil, care știe cu exactitate ce vrea de la viață, ce nu suportă la cei din jur și cum să obțină ceea ce și-a propus. Iată cu ce gânduri a plecat în competiția acerbă din Republica Dominicană!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Ce te-a motivat să te înscrii la „Survivor?

Motivația mea este ambiția mea. În timp ce urmăream sezonul precedent, mă regăseam printre concurenți și știam că era ceva pentru care am fost născut. Așa că m-am gândit să îi dau o șansă.

Blaze: „Mă supăr când oamenii încearcă să ia decizii în locul meu

Enumeră cinci defecte ale tale și argumentează…

De obicei, prima impresie a oamenilor atunci când mă întâlnesc este că sunt un introvertit; rar comunic sau discut cu străinii. Prefer să fiu tăcut și să studiez oamenii și atmosfera. Treptat, după trecerea timpului, mă adaptez și devin cea mai amuzantă persoană din grup. De asemenea, mă supăr când oamenii insistă sau când încearcă să ia decizii în locul meu, în legătură cu anumite probleme personale.

Blaze-Survivor-2Blaze-Survivor-2

Ce ai schimba la tine dacă ai putea?

Dacă aș putea schimba ceva la mine, ar fi faptul că mereu pun oamenii pe primul loc, înaintea propriei persoane. Spre exemplu, dacă aș mai avea doar 10 lei și cineva ar avea nevoie de ei, nici nu aș sta să mă gândesc la mine, pur și simplu i-aș da banii.

Citește și: Soția lui Blaze de la Survivor, despre căsnicia cu Războinicul:„A rupt o parte din mine și…'

Citește și: Cătălin Zmărăndescu, atac dur la adresa lui Blaze, la Survivor:”Când dai colțul, să mă chemi…”

Citește și: Ucrainean ajuns în România, șocat când a primit nota de plată la un restaurant:„Cum rezistaţi cu preţuri ca în Elveţia?'

Citește și: Cum a petrecut Bianca Drăgușanu de ziua ei, la 40 de ani.Transsexualul Jessica Alves, printre invitați

Blaze: „Nu aș putea renunța la viața mea din mediul online'

Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria ta?

Unul dintre cele mai frumoase momente a fost atunci când am aflat că mama era gravidă, pentru că, pe vremea aceea, eram singurul băiat printre fete.

Dacă s-ar face un film/o carte despre viața ta, care ar fi titlul?

„Băiatul care nu a renunțat niciodată.

Ce înseamnă pentru tine rețelele de socializare?

Pentru mine, social media reprezintă o platformă excelentă pentru a-ți expune talentul, a descoperi oportunități și a păstra legătura cu familia și prietenii. De obicei, urmăresc oameni pe care îi cunosc în viața reală și cu care petrec timpul.

La ce obiecte nu ai putea renunța niciodată și de ce?

Nu aș putea renunța la viața mea din mediul online, deoarece mi-a creat foarte multe oportunități până în momentul de față și ador ceea ce fac.

Blaze: „Aveam oportunitatea de a rămâne în SUA'

Care a fost cea mai lungă perioadă pe care ai petrecut-o departe de familie/prieteni foarte apropiați și cum a fost?

Cea mai lungă perioadă de timp în care am stat departe de familia mea a fost de trei ani, deoarece eu locuiesc în România, iar familia mea se află în Nigeria. Sincer să fiu, a fost dificil pentru mine să fiu departe de casă.

Care e cel mai mare compromis pe care l-ai făcut vreodată? Ce compromis nu ai face niciodată?

Cel mai mare compromis pe care l-am făcut vreodată a fost să mă întorc în România, deși aveam oportunitatea de a rămâne în SUA, acest lucru din pricina relației pe care o aveam.

SURVIVOR în 3 cuvinte pentru tine înseamnă:

Pentru mine, „Survivor reprezintă o aducere aminte despre cine ești.

CITEȘTE INTERVIURI ȘI CU ALȚI CONCURENȚI SURVIVOR ÎN VIVA! DE MARTIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton