De ce nu au funcționat relațiile lui Teo Trandafir. Teo Trandafir este una dintre cele mai iubite vedete de televiziune din România. Aceasta a reușit să câștige simpatia publicului și să ofere telespectatorilor motive pentru a zâmbi! Deși din punct de vedere profesional se poate declara o femeie împlinită, vedeta nu a avut parte de același noroc și în dragoste. Recent, ea a vorbit despre motivele pentru care nu au funcționat fostele sale relații.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Teo Trandafir mereu s-a remarcat datorită personalității sale puternice și devotate, dar și prin profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul anilor. Aceasta a vorbit recent despre motivul pentru care relațiile ei nu au funcționat. Se pare că prezentatoarea de la Kanal D nu suportă să fie dominată de către partenerul de viață, motiv pentru care experiențele sale amoroase s-au încheiat destul de rapid.
Aceasta a recunoscut că există bărbați care se tem de ea deoarece este, fără îndoială, o persoană puternică și inteligentă. Ea mai admite și faptul că multe exemplare ale sexului puternic au încercat să îi îngrădească libertatea, însă nu au reușit!
Citește și: Teo Trandafir, despre primul ei sărut, din adolescență:„A fost atât de jenant! Eram într-un…'
Citește și: Teo Trandafir s-a simțit jignită de Bianca Rus, în direct:”Să nu te duci la una la televizor…”
Citește și: Julia Chelaru a rupt tăcerea la 4 ani de la divorțul de Bogdan Jianu:„Am plâns ca doi copii'
Citește și: Ramona Bădescu, marcată de severitatea tatălui:„Făceam pe mine de frică!'
De ce nu au funcționat relațiile lui Teo Trandafir
Teo Trandafir a vorbit deschis despre fostele sale experiențe amoroase. Vedeta de la Kanal D a subliniat faptul că au existat mulți bărbați care s-au temut de ea din cauza personalității puternice pe care a afișat-o întotdeauna. Ba mai mult, se pare că experiențele pe care le-a avut până în prezent au fost destul de asemănătoare.
„Bărbaţii din viaţa mea au un algoritm după care funcţionează: vin, încearcă să îmi pună căluşul în gură, dacă mă iau cu blândeţe reuşesc şi merge bine, dacă trag brusc, mă blochez, iar apoi îmi spun că sunt prea mult pentru ei. Invariabil!', a spus ea pentru OK! Magazine.
Aceasta a punctat, atunci când a fost invitată la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai' că nu suportă autoritatea într-o căsnicie. Datorită personalității ei puternice, în momentul în care aceasta se instalează, spune la revedere relației.
„Eu nu suport niciun fel de autoritate. În secunda în care autoritatea s-a ridicat asupra mea fără blândețe, înțelegere și argumente, o dau la o parte că pe o măsea stricată. (…) Odată instalată autoritatea, eu nu mai funcționez, căsniciile mele nu vor funcționa niciodată pentru că am această cerință pentru bărbatul de lângă mine: lasă-mă să trăiesc lângă ține, așa cum îți dau libertatea să trăiești lângă mine.', a spus ea la Kanal D.
„Nu suport să mă întrebi cu cine vorbesc la telefon'
Se pare că pentru Teo Trandafir este foarte importantă încrederea, armonia și libertatea. Aceasta subliniază că niciodată nu a vrut ca partenerul său să o controleze și nici ea nu a făcut acest lucru față de el.
„Nu suport să mă întrebi cu cine vorbesc la telefon, unde sunt; nu te voi întreba niciodată unde ești. Niciunul dintre partenerii mei nu a auzit de la mine întrebarea cu cine ești și unde ești. Niciodată! Dacă vrei să te întorci, bine, dacă nu, p-aci ti-e calea.', a mai spus ea.
Aceasta subliniază că niciodată nu se va ruga de un bărbat pentru a se întoarce în viața ei. Vedeta de televiziune își cunoaște atuurile și nu își calcă niciodată pe demnitate.
„Sunt mult prea bună pentru tine. Vrei să mă rog de tine să te întorci? Mai bine mor! Rămâi cu cine ești, cât timp dorești; și întoarce-te dacă mai e cale'., a adăugat Teo Trandafir.
Teo Trandafir i-a păstrat numele primului soț
Teo Trandafir s-a căsătorit în anul 1990 cu pilotul Alexandru Trandafir. Deși la acea vreme părea o idee bună, la doar 6 luni mariajul lor s-a încheiat pe cale amiabilă.
„Aşa cum se întâmplă în viaţă, lucrurile care te determină să faci niste alegeri, se transformă în unele argumente pentru care desfaci acele alegeri. S-a ajuns exact în momentul în care libertatea mea şi felul de a sintetiza iute s-a transformat într-un defect. Şi am zis gata, ca oamenii civilizaţi, nu ne-am deranjat între noi, eu apucasem să mă lansez, a avut onoarea şi decenţa de a mă lăsa să îi port numele', a povestit ea.
Sursă foto: Facebook