Romică Țociu și Cornel Palade au fost unul dintre cele mai de succes cupluri de comedianți încă de dinainte de 1990, însă, de la o vreme, drumurile lor s-au despărțit. Despre posibilul motiv al acestei scindări neașteptate a vorbit Cornel Palade.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Romică Țociu și Cornel Palade au fost unul dintre cele mai iubite cupluri de comedianți autohtoni, iar show-urile lor se jucau permanent cu casa închisă. Ani în șir au adus bucuria pe chipurile turiștilor aflați în vacanță pe litoral, dar și românilor din diaspora, care îi așteptau cu nerăbdare, sau în zeci de spectacole televizate. Iată însă că, de la o vreme, cei doi nu mai apar împreună, spre nedumerirea sutelor de mii de fani.
De ce nu mai joacă împreună Romică Țociu și Cornel Palade
În anii din urmă, Romică Țociu și Cornel Palade erau nelipsiți din show-urile televizate, iar asta datorită spectacolelor speciale pe care le făceau. Cei doi se completau perfect, iar asta s-a văzut și la Te cunosc de undeva, unde au fost sarea și piperul competiției. Iată însă că în cel mai recent sezon Romică Țociu a făcut echipă cu Adriana Trandafir – un cuplu carismatic, de altfel -, Cornel Palade ieșind din cărți, cum se spune.
Citește și: Sofia Vicoveanca, ieșire nervoasă în timpul unui concert. Care a fost motivul: „Hai, afară!’
Citește și: Alexia Eram, întâlnire cu mama lui Mario Fresh. Cum s-au fotografiat cele două
Citește și: Ce dietă ține Sonia Argint la 39 de ani. Își face toate poftele
Citește și: Cu cine se iubește Berna de la Puterea Dragostei!
Cei doi nu au mai apărut însă împreună nici în alte spectacole televizate, ceea ce i-a nedumerit pe fanii cuplului. Partenerul lui Romică Țociu nu are o explicație certă pentru acest fapt și afirmă că nu a fost o decizie bună…
„Nu ştiu sincer ce s-a întâmplat. Cred că la un moment dat cineva a dorit o schimbare. Şi uşor, uşor am dispărut. Dacă s-a crezut că e o reţetă mai viabilă cea în care Palade nu mai apare, am făcut un pas în spate. Dar, personal, nu cred că a fost o alegere bună!’, a mărturisit cornel Palade, în exclusivitate, pentru impact.ro.
În ce relație se află cei doi actori acum
În momentul în care cuplul Romică Țociu – Cornel Palade s-a scindat pentru prima oară la Te cunosc de undeva, nu s-a gândit nimeni că totul se va încheia, deoarece atunci Cornel Palade a performat alături de fiica lui, Ada. Iată însă că, în următorul sezon, actorul nu și-a mai găsit locul în cadrul show-ului, în timp ce Romică Țociu a rămas în continuare în competiție. Ulterior, acesta a mai participat și la alte show-uri ale Antenei 1, dintre care, cel mai recent, Splash! Vedete la apă.
Cornel Palade a mărturisit că nu s-a certat cu Romică Țociu, chiar dacă relația dintre ei s-a răcit.
„Eu sunt un om educat. Las mereu loc de bună ziua oriunde mă duc, nici nu contează asta, fiindcă aşa am fost învăţat’, a mai spus el pentru sursa citată.
Foto: Facebook