Diana Șoșoacă a decis să nu participe la nunta fostului ei coleg de partid, George Simion. Senatoarea independenta a declarat că nu poate merge la nunta liderului AUR, spunând și motivul pentru care a luat această hotărâre. Chiar și așa, Diana Șoșoacă i-a transmis un mesaj lui George Simion.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Diana Ivanovici Șoșoacă a fost dată afară de către colegii ei din partidul AUR, iar acum este senator independent de circa 18 luni. În ultimul weekend din august liderul AUR se va căsători cu logodnica sa. Cu această ocazie, George Simion a invitat la nunta sa pe toată lumea, inclusiv pe Diana Șoșoacă.
George Simion se căsătorește cu Ilinca, iubita sa, pe 27 august, într-un sat cu câreva sute de locuitori din județul Vâlcea. Evenimentul care în mod normal este unul privat, a fost tranformat de liderul partidului AUR într-unul cât se poate de public și grandios.
Citește și: Cum arată verighetele alese de George Simion.Liderul AUR a ținut cont de tradițiile populare
Citește și: Ileana Badiu a împlinit 48 de ani. Cum a petrecut:„Nu știu multă lume care să fie așa de…'
De ce nu merge Diana Șoșoacă la nunta lui George Simion
George Simion se însoară pe 27 august 2022, într-un sat cu câteva sute de locuitori din sudul județului Vâlcea. Liderul AUR a invitat pe toată lumea la nunta sa, inclusiv pe Diana Șoșoască, fosta colegă de partid. Cu toate acestea, senatoarea independentă a declarat că nu poate merge la nunta politicianului. Mai mult, Diana Șoșoacă a declarat că nunta lui George Simion ar fi una „artificială”.
„Acea nuntă este o nuntă artificială. Nu pot să merg la așa ceva, la o chestie artificială. Aia nu e o nuntă! După mine e campanie electorală, e orice altceva, dar nu o nuntă!O nuntă e un lucru intim, care adună laolaltă oameni ce se cunosc, membri ai unor familii, nu așa! Nunta anului, cum spuneți voi cei din presă acestui eveniment, nu e cea a lui George Simion. Nu! E nunta oricărui român! Nu-mi pierd vremea mergând la așa ceva! Timpul meu e prea important ca să-l pierd cu așa ceva! Am altele de făcut', a declarat Șoșoacă pentru playtech.ro.
Diana Șoșoacă: „E un personaj insignifiant”
Diana Șoșoacă și George Simion au fost colegi de partid, dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și politiciana a fost dată afară din partid. Chiar și așa, Diana Șoșoacă i-a transmis un mesaj fostului ei coleg, urându-i „Casă de piatră'. Șoșoacă susține că nu îi poartă pică lui George Simion.
„Celor care ar putea crede că-i port pică lui George Simion, pentru cele întâmplate cândva, le spun doar atât: pentru mine e un personaj insignifiant, inferior mie, care nu a citit cât am citit eu la viața mea și la care nu mă pot raporta!Nu văd cum te-ai putea raporta la ceva care nu e de calibrul tău, măcar! Nu mă interesează ce spun unii sau alții! George Simion își face în această perioadă o promovare personală, dar nu a dat dovadă că știe ce trebuie să facă cu un partid important, în care mulți și-au pus speranțele!',a mai spus Diana Șoșoacă.
Șoșoacă, scandal cu liderul AUR
Diana Șoșoacă a fost exclusă în 2021 din partidul Alianța pentru Unirea Românilor, partid condus de George Simion. Decizia a fost luată după ce senatoarea a afirmat în ședința publică că folosirea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 are efecte dezastruoase. La acel moment, președintele de ședință, Sorin Lavric, coleg de grup parlamentar, i-a întrerupt microfonul. Ulterior, George Simion a anunțat că Diana Șoșoacă a fost exclusă din partid.
„Retragerea sprijinului politic acordat dnei Diana Șoșoacă Ivanovici, având în vedere că domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercita mandatul în afara grupului senatorial al AUR'.
Sursa foto: Facebook